Hipomelanoza idiopatica gutata
Descriere hipomelanoza idiopatica gutata
Hipomelanoza gutata idiopatica reprezinta o leucodermie benigna, de etiologie necunoscuta. Este mai des intalnita la femeile de varsta medie, care au pielea deschisa la culoare, insa este prezenta si la ambele sexe, la persoanele cu piele inchisa la culoare, cu expunere prelungita la soare.
Isi face aparitia pe picioarele pacientului si apoi se poate extinde si la alte zone expuse la soare. Fata de regula nu este afectata. Afectiunea consta in prezenta unor macule circulare discrete, mici. Acestea sunt acromice. Distributia acestora este strans legata de expunerea pacientului la soare.
Cauze hipomelanoza idiopatica gutata
Intrucat pigmentarea pielii este determinata de integrarea melanocitelor si functiei keratinocitelor, un defect castigat al melaninei epidermice va determina hipopigmentarea observata in aceasta conditie patologica. Cauzele aparitiei afectiunii nu sunt cunoscute in prezent insa in principal se considera ca au legatura cu expunerea la ultraviolete.
Simptome hipomelanoza idiopatica gutata
Femeile cu pielea deschisa la culoare dezvolta aceasta afectiune precoce, apoi, odata cu inaintarea in varsta ambele sexe par a fi afectate in mod egal. Hipomelanoza gutata isi face aparitia mai intai pe picioare. Mai tarziu, aceasta se va extinde si la alte zone expuse la soare, precum brate si trunchi superior. Fata este evitata in mod inexplicabil.
Afectiune este caracterizata prin aparitia de macule discrete, angulare sau circulare, avand diametrul de 1-3 mm. Cu toate acestea, leziunile pot masura pina la cca.10 mm. Aceste macule mai deschise la culoare decit pielea sunt albe, hipopigmentate sau acromice. Sunt descoperite mai intai pe suprafata anterioara a membrelor inferioare. Cu timpul, isi fac aparitia si pe brate. Distributia pare sa fie fotomediata.
Diagnostic hipomelanoza idiopatica gutata
Microscopia electronica dezvaluie un tablou patologic caracteristic. Elementele histologice tipice sunt reprezentate de distrofia epidermica de tip actinic, reducerea numarului sau absenta totala a melanocitelor, hiperkeratoza in valuri.
Diagnosticul diferential are in vedere urmatoarele afectiuni: pitiriazis alba, vitiligo, verucile nongenitale, eruptiile lichenoide, pinta, hipomelanoza dupa intepaturile de insecte.
Tratament hipomelanoza idiopatica gutata
Terapia medicala in cazul acestei afectiuni include corticosteroizii topici sau intralezionali sau retinoizii topici. De asemenea, tehnicile chirurgicale de crioterapie si dermoabraziune au fost folosite cu diferite grade de succes. Este recomandata aplicarea zilnica a cremelor de protectie solara. Evitarea bronzarii este importanta intrucat expunerea solara intensifica procesul si contrastul pigmentar. Autobronzantele artificiale cu dixidroxiacetona sunt o alternativa eficienta. Aceasta afectiune progreseaza cu expunerea la soare si involueaza o data cu varsta. |