Gastrita atrofica

Echipa Ekilibrium recomanda:
MMS Capsule

Gastrita atrofica

Descrierea gastritei atrofice

Gastrita atrofica este o entitate histopatologica caracterizata prin inflamatia cronica a mucoasei gastrice cu pierderea celulelor gastrice glandulare si reinlocuirea lor cu epiteliu de tip intestinal, glande de tip piloric si tesut fibros. Atrofia mucoasei gastrice este punctul final al proceselor cronice, este gastrita asociata cu infectia cu Helicobacter pylori, alti factori ai mediului inconjurator neidentificati si autoimunitatea impotriva glandelor gastrice.

Frecventa gastritei atrofice nu este cunoscuta deoarece gastrita cronica este asimptomatica, totusi prevalenta dintre cele doua cauze principale de gastrita atrofica, infectia cronica cu Helicobacter pylori si autoimunitatea este similara. 50% din populatia lumii este infectata cu Helicobacter pylori de aceea gastrita atrofica este foarte intalnita. Infectia este frecventa in Asia si tarile in curs de dezvoltare.

Efectele majore ale gastritei autoimune sunt pierderea celulelor parietale care includ aclorhidria, hipergastrinemia, pierderea pepsinei si a pepsinogenului, anemia si riscul crescut de neoplasme. Gastrita atrofica autoimuna este cea mai comuna cauza a anemiei pernicioase in climetele temperate. Riscul de carcinom gastric este de 3 ori mai mare la acesti pacienti decat in populatia generala. Gastrita autoimuna si cea cu Helicobacter pylori au un rol semnificativ in dezvoltarea anemiei feriprive refractare.

Mortaliatea si morbiditatea asociata cu gastrita atrofica este relationata cu complicatiile specifice care se dezvolta in timpul bolii. Similar cu alti pacienti infectati cu Helicobacter pylori, pacientii care dezvolta gastrita atrofica se pling de simptome dispeptice. Pacientii cu infectie bacteriana sau gastrita autoimuna sunt la risc de a dezvolta tumori carcinoide si carcinom gastric.

Patogenia gastritei atrofice

Gastrita atrofica asociata cu Helicobacter pylori. Helicobacter pylori este o bacterie gram-negativa care infecteaza si colonizeaza stomacul. Bacteria supravietuieste in mucoasa gastrica la suprafata epiteliului gastric si in portiunile superioare ale foveolelor gastrice, rar fiind descoperite in glandele profunde. Infectia este dobandita de obicei in timpul copilariei si progreseaza in timpul vietii daca este netratata. Raspunsul gazdei la prezenta Helicobacter pylori este compus din infiltrat limfocitar B si T in lamina propria si epiteliul gastric, urmata de infiltratul cu polimorfonucleare macrofage care vor fagocita eventual bacteria.

Leziunile asociate cu eliberarea bacteriei si produsii toxici inflamatori determina pierderea celulelor gastrice sau atrofia gastrica in timp. In timpul atrofiei gastrice mucoase unele glande dezvolta epiteliu de tip intestinal. Alte glande sunt doar inlocuite de tesut fibros. Pierderea glandelor din corpul gastric determina reducerea numarului de celule parietale cu modificari functionale semnificative care scad secretia si cresc pH-ul gastric.

Mecanismele patogenice ale infectiei cu Helicobacter pylori cuprind: gastrita antrala, inflamatia este limitata mai ales la antrum, indivizii cu ulcer peptic dezvolta acest tip de gastrita, gastrica si metaplazie intestinala, persoanele care dezvolta carcinom gastric si ulcer au acest tip de gastrita, gastrita atrofica multifocala care implica corpul, fundul si antrul gastric cu dezvoltarea progresiva de atrofie

In cazul gastritei atrofica autoimuna - dezvoltarea gastritei atrofice cronice limitata la mucoasa corpului fundic si atrofia mucoasa marcata a celulelor parietale caracterizeaza gastrita autoimuna. Aceasta este asociata cu anticorpi serici antiparietali si anti-factor intrinsec care determina deficienta de factor intrinsec se scade disponibilitatea cobalaminei cu anemie pernicioasa.

Specialistii considera ca cele mai frecvente cauze de aparitie a gastritei cronice sunt reprezentate de administrarea prelungita a antiinflamatoarelor nonsteroidiene, infectia cu Helicobacter pylori, anemia pernicioasa, agresarea chimica a mucoasei prin bila refluata in stomac sau degenerarea epiteliului gastric corelata cu inaintarea in varsta.

Gastrita cronica indusa de infectia cu Helicobacter pylori poate fi de 2 tipuri: gastrita antrala ce se caracterizeaza prin inflamarea epiteliului din regiunea antrala gastrica si este mai frecvent intalnita la pacientii cu ulcer gastric, si gastrita multifocala atrofica in care afectarea este atat a corpului, cat si a antrului gastric, iar evolutia este spre atrofie glandulara. Epiteliul atrofic este inlocuit partial cu epiteliu intestinal (printr-un proces patologic numit metaplazie intestinala). Aceasta forma de gastrita cronica are un risc crescut de evolutie spre carcinom gastric.

Gastrita autoimuna asociaza autoanticorpi antifactor intrinsec si anticorpi anticelula parietala. Cel mai afectat este corpul gastric, unde apare atrofia progresiva, se instaleaza apoi insuficienta de factor intrinsec si in final pacientul dezvolta anemie pernicioasa.

Gastrita cronica chimica reactiva sau mai corect numita gastropatia cronica reactiva este determinata de ingestia cronica de aspirina sau compusi care contin aspirina-exista pe piata farmaceutica peste 300 de compusi ce includ aspirina in substantele active, sau de refluxul biliar in stomac. O parte din compusii bilei pot altera bariera protectoare de mucus a stomacului, ducand la aparitia unor leziuni mai mult sau mai putin extinse, in functie de gradul refluxului si de compozitia particulara a sucului biliar refluat.

Gastrita cronica a pacientilor imunodeprimati - cu imunitate scazuta, este corelata cu infectia cu CMV - cytomegalovirus. Virusul se cantoneaza intracelular si in lipsa unui tratament prompt determina necroza si ulceratii. Alte infectii care pot sta la baza aparitiei gastritei cronice sunt cea cu herpes simplex, mycobacterium avium, tuberculoza, infectiile fungice, infectiile parazitare cum ar fi schistosomiaze, diphyllobotrium latum.

Gastrita postiradiere poate fi de 2 tipuri: reversibila, daca pacientul este expus la doze relativ reduse de radiatii, si ireversibila cu atrofie si ulceratii induse de ischemia locala, in expunerea la doze ridicate. Daca expunerea este prelungita, lezarea mucoasei este insotita de atrofia glandelor fundice, eroziuni si hemoragii capilare.

Gastrita cronica granulomatoasa noninfectioasa este asociata cu urmatoarele procese patologice: boala Crohn, sarcoidoza, abuzul de cocaina, noduli reumatoizi, limfom gastric, histiocitoza cu celule Langerhans, vasculite, granulomatoza Wegener.

Cea mai frecventa gastrita cronica este reprezenata de cea din infectia cu Helicobacter pylori. Alte etiologii sunt mai rare. De exemplu, gastrita autoimuna a fost descrisa la populatia din Europa nordica cel mai frecvent. Prevalenta anemiei pernicioase induse de gastrita autoimuna a fost estimata la 127 de cazuri la 100000 de persoane in tarile nordice.

Morbiditatea si mortalitatea asociata gastritei cronice depind de cauza de aparitie. Daca este incriminata infectia cu Helicobacter pylori in aparitia ei, evolutia poate fi asimpotmatica sau pot fi prezente fenomene dispetice care scad considerabil calitatea vietii pacientului. Infectia cu Helicobacter este un factor de risc pentru aparitia bolii ulceroase, a limfomului gastric si a carcinomului gastric. Infectia cu acest germen este contagioasa, si cel mai frecvent se face prin contact direct infectant pe cale fecal orala sau oral-orala. In pericol de contaminare sunt persoanele care traiesc in tari sarace sau in curs de dezvoltare unde igiena comunitara si chiar personala este deficitara.

Gastrita ischemica apare in cadrul proceselor trombotice aterosclerotice care afecteaza trunchiul celiac si artera mezenterica superioara. Pacientii predispusi la o astfel de etiologie sunt in special varstnicii, cei cu hipertensiune arteriala, diabet zaharat, sindrom dislipidemic si persoanele care fumeaza.

Semnele si simptomele gastritei atrofice

Greata si varsaturi, uneori, pot fi un semn de gastrita atrofica. Greata este un simptom mai frecvent al altor tipuri de gastrita, dar pacientii cu gastrita atrofica uneori prezinta aceasta afectiune.

Unele persoane cu gastrita atrofica pot observa ca apetitul lor sa diminuat. In unele cazuri, aceasta lipsa a poftei de mancare se poate dezvolta din cauza altor simptome comune, cum ar fi greata si varsaturi.

Unii pacienti cu gastrita atrofica pot prezenta pierderi in greutate, ca urmare a afectiunii.

Gastrita atrofica este detectata tardiv in viata deoarece este manifesta doar cand se instaleaza complicatiile acesteia. Gastrita atrofica asociata infectiei cu Helicobacter pylori se dezvolta gradat dar extensiv si multifocal. Pacientii cu gastrita autoimuna atrofica prezinta de obicei anemie pernicioasa care este diagnosticata la persoanele peste 60 de ani, totusi poate fi observata si la copii.

Gastrita atrofica reprezinta stadiul final al gastritei cronice, in ambele forme infectioasa si autoimuna. In ambele cazuri manifestarile clinice al gastritei atrofice sunt cele ale gastritei cronice, dar anemia pernicioasa este observata mai ales la pacientii cu gastrita autoimuna si nu la cei cu infectie Helicobacte pylori.

Infectia acuta bacteriana nu este detectata de obicei clinic, dar infectiile experimentale determina un sindrom clinic caracterizat prin durere epigastrica, senzatie de plenitudine, greata, varsaturi, flatulenta, stare de rau si cateodata complicatii cronice cu gastrita atrofica, ulcere gastrice si adenocarcinom gastric.

Gastrita autoimuna determina manifestari clinice legate initial de deficitul de cobalamina, care nu este absorbita adecvat datorita deficitului de factor intrinsec si atrofia parietala celulara severa. Boala are un debut insidios si progreseaza lent. Deficienta de cobalamina afecteaza sistemul hematologic, neurologic si gastrointestinal.

Manifestarile hematologice cuprind: anemia megaloblastica, purpura prin trombocitopenie, simptome ale insuficientei cardiace congestive, simptome ale anemiei: slabiciune, cefalee usoara, vertigo si tinitus, palpitatii, angina,  pacientii cu gastrita autoimuna prezinta anemie feripriva refractara la administrarea de fier, pacientii cu anemie pernicioasa prezinta si polipi gastrici

Manifestarile gastrointestinale cuprind: pacientii raporteaza aparitia de afte ale limbii, lipsa cobalaminei este asociata cu megaloblastoza epiteliului tractului gastrointestinal, anorexia si scaderea ponderala moderata este asociata cu diaree prin malabsorbtie.

Manifestarile neurologice cuprind: demielizarea, degenerearea axonala si moartea neuronala, simptomele cuprind ataxia, parestezii, tremuraturi, sunt afectati nervii periferici, coloanele posterioare si laterale ale maduvei spinarii si scoarta cerebrala, tulburari ale sfincterelor, alterari ale starii mentale cu iritabilitate, dementa si psihoza.

Examenul fizic cuprinde: elementele complicatiilor neurologice, sensibilitatea epigastrica, hemoragii oculte intestinale, tegumente icterice sau palide, puls rapid, cardiomegalie, murmur sistolic.

Diagnosticul gastritei atrofice

Studii de laborator: se noteaza nivele scazute ale pepsinogenului seric iar fractia pepsinogen I si II din ser poate fi folosita pentru a evidentia gastrita atrofica, diagnosticul infecftiei cu Helicobacter pylori necesita initial biopsii mucoase pentru evidentierea histopatologica a bacteriei si modificarilor gastrice, gastrita atrofica poate fi diagnosticata doar prin studii histologice ale biopsiilor de mucoasa gastrica, se vor obtine cite doua biopsii din antru, corp gastric si una din incizura gastrica, tardiv in evolutia infectiei se foloseste testul la ureaza respiratorie, pentru gastrita autoimuna se vor efectua teste serice pentru detectarea anticorpilor antiparietali si anti-factor intrinsec, cultura bacteriana din specimenele de biopsie gastrica este utila pentru testarea sensibilitatii la antibiotice, se va evalua aclorhidria bazala si stimulata si hipergastrinemia in afectarea utoimuna, se evalueaza cobalamina serica si testul Schilling.

Proceduri efectuate.

Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: gastrita cronica, boala de reflux gastroesofagian, anemia pernicioasa, dispepsia functionala nonulceroasa.

Endoscopia digestiva superioara este importanta pentru diagnosticul gastritei atrofice. Se vor evidentia zonele de metaplazie intestinala, se vor preleva biopsii si se va efectua topografia infectiei cu Helicobacter pylori.

Examenul histologic in infectia cu Helicobacter pylori arata grupuri de bacterii gram-negative in straturile mucoase si foveolele epiteliale gastrice. Infectia este observata in antrum si corpul gastric. Se detecteaza infiltrat polimorfonuclear in lamina propria, suprafata glandulara si epiteliul foveolar, ocazional se formeaza abcese mici. Se evidentiaza agregatele limfoide din lamina propria. In infectia tardiva se observa atrofia glandulara si inlocuirea glandelor cu epiteliu intestinal, glandular piloric sau fibroza lor.

Examenul histopatologic in gastrita autoimuna prezinta infiltrat multifocal in lamina propria cu celule mononucleare si eozinofile, precum si distructia glandulara de catre celulele limfocitare T. Are loc metaplazia pseudopilorica si modificari hipertrofice ale celulelor parietale.

Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: gastrita cronica, boala de reflux gastroesofagian, anemia pernicioasa, dispepsia functionala nonulceroasa.

Tratamentul gastritei cronice

Accesta depinde de agentul etiologic al afectiunii (daca acesta este cunoscut). Daca boala apare in cadrul unor patologii sistemice atunci tratamentul trebuie directionat initial catre cauza primara si ulterior spre procesul gastritic.

In general, schemele terapeutice includ antibiotice, daca este implicat Helicobacter pylori, antiacide si antisecretorii gastrice, administrarea de suplimente nutritive pentru corectarea dezechilibrelor alimentare. Este foarte important de indepartat cauza gastritei (daca este reprezentata de medicamente, alcool, substante chimice) si de a administra pacientilor cu anemie pernicioasa, vitamina B12.

Tratamentul gastritei cronice cauzata de Helicobacter pylori este axat pe distrugerea bacilului. Specialistii prefera in prezent un regim triterapeutic, deoarece bacteria are capacitatea de a dezvolta rapid rezistenta daca se adminsitreaza un singur agent antibacterian. Cele mai eficiente antibiotice impotriva Helicobacter sunt claritromicina, amoxicilina, metronidazol, si tetraciclina, insa ele trebuie obligatoriu combinate, studiile demonstrand ca rata curabilitatii in cazula administrarii unui singur antibiotic este foarte scazuta, 0- 35%.

Schemele actuale eficiente in tratarea cu succes a infectiilor cu Helicobacter pylori includ: un inhibitor de pompa de protoni sau saruri de bismut (care au si actiune antihelicobacter), claritromicina si amoxicilina sau metronidazol. Tratamentul se administreaza timp de 7-10 zile, iar dupa vindecarea si eradicarea infectiei se mentine timp de 6 luni medicatia antisecretoare. Medicamentele antisecretorii eficiente sunt fie inhibitoare de pompa de protoni (de tipul omeprazolului, lansoprazolului) fie blocante ale receptorilor histaminici H2.

Complianta pacientilor la triterapie este destul de scazuta deoarece trebuie sa isi administreze trei medicamente, la intervale orare diferite. Aderenta la tratament depinde in principal insa de nivelul de educatie al pacientului si mediul din care provine.

Daca pacientul a fost tratat pentru infectia cu Helicobacter pylori, dupa 2 saptamani sau la incheierea tratamentului, trebuie sa se verifice eradicarea infectiei. Acest lucru poate fi realizat prin metode noninvazive, fara a crea un disconfort pacientului - se pot detecta antigene de Helicobacter in scaun.

Recomandarile terapeutice uramatoare depind de aspectul endoscopic al mucoasei: daca exista zone de displazie, de metaplazie si daca apare gastrita atrofica, se recomanda o supraveghere atenta, din punct de vedere medical, a pacientului. In astfel de cazuri se realizeaza investigatii endoscopice pentru controlul periodic la fiecare 6 luni sau chiar mai devreme daca medicul curant considera necesar.

Complicatile gastritei atrofice

Potentialele complicatii ale gastritei cronice includ: ulcer peptic; complicatii cardiovasculare: insuficienta cardiaca congestiva, adenocarcinoame gastrice : apar mai frecvent la pacientii cu atrofie gastrica extinsa si metaplazie intestinala; complicatii ale anemiei pernicioase; anemie pernicioasa: cea mai frecventa cauza de apartie a acestei afectiuni este gastrita cronica autoimuna; limfom gastric: poate sa apara in special la pacientii infectati cronic cu Helicobacter pylori; complicatii neurologice: tremor, ataxie, dementa, psihoza.

Prognosticul gastritei atrofice

Majoritatea cazurilor de gastrita se amelioreaza rapid daca sunt tratate corespunzator. Prognosticul depinde de cauza de baza a bolii, desi exista si numeroase situatii care evolueaza complet asimptomatic - mai ales cele determinate de infectia cu Helicobacter pylori.

Eradicarea infectiei duce la vindecarea clinica, disparitia simptomelor si curatarea mucoasei gastrice.

Prevenirea gastritei atrofice

Tratamente naturiste pentru Gastrita atrofica