Sindromul Lown-Ganong-Levine

Sindromul Lown-Ganong-Levine

Descriere Sindromul Lown-Ganong-Levine:

Sindromul Lown-Ganong-Levine se manifesta prin aparitia unui grup de sindroame de preexcitatie care implica: sindromul Wolff-Parkinson-White, Lown-Ganong-Levine si preexcitatia Mahaim. Studiile asupra sindromului Wolff-Parkinson-White prezinta o cale accesorie de conducere (calea lui Kent), din atrii pana in ventriculi. Sunt evidentiate foarte putine amanunte despre anomaliile structurale care stau la baza sindromului Lown-Ganong-Levine. Oamenii de stiinta incearca sa evidentieze localizarea acest sindrom in jurul existentei fibrelor nodale si paranodale care ocolesc o parte sau tot nodulul atrioventricular.

Clasificarile care sunt permise pentru a descrie acest sindrom implica durata intervelului PR sub sau egal cu 0. 12 secunde, perioada normala a complexului QRS si dezvoltarea tahicardiei supraventriculare, insa fara flutter si fibrilatie atriala.
Paroxismele tahicardiei reprezinta morbiditatea principala in sindromul Lown-Ganong-Levine. Sunt cunoscute foarte putine informatii despre frecventa acestor paroxisme. Pana in prezent, nu s-a identificat nici un tratament pentru aceasta boala. Daca o persoana prezinta simptome ale tahicardiei, se va incerca identificarea cauzei.  Spitalizarea este esentiala in caz de instabilitate hemodinamica.

Cauze Sindromul Lown-Ganong-Levine:

La persoanele normale, intalnim o activitate electrica a inimii provocata in nodulul sinoatrial situat. Se propaga la nodulul atrioventricular si apoi in ramurile Hiss la ventriculi. Nodulul atrioventricular reprezinta o bariera care stopeaza activitatea electrica care ajunge la ventriculi. Reprezinta o functie importanta a nodulului atrioventricular, deoarece semnalele generate in atrii maresc frecventa cardiaca precum in flutter si fibrilatie atriala nodulul va limita activitatea electrica care este condusa la ventriculi. In cazul in care atriile sunt activate electric la 300 batai pe minut, jumatate dintre impulsuri sunt oprite la nivelul nodulul atrioventricular astfel ca ventriculii vor fi activati la 150 de batai pe minut. Pe electrocardiograma este evidentiat intervalul PR din timpul dintre activarea atriilor-unda P si activarea ventriculara-complex QRS.

Fiziopatologia sindromului Lown-Ganong-Levine.
Nu este evidentiata nici o anomalie structurala unica drept cauza a sindromului Lown-Ganong-Levine. Unii oameni de stiinta considera ca acest sindrom nu este separat de alte conditii asemanatoare cunoscute. Au fost identificate cateva anomalii structurale ca etiologie posibila pentru acest sindrom, implicand localizarea fibrelor James, fibrelor Mahaim, fibrelor de tip Brechenmacher si nodul atrioventricular hipoplazic sau mic. Fibrele James se situeaza in portiunea superioara a nodulului atrioventricular si se insera in portiunea inferioara a ramurilor Hiss. Fibrele Mahaim se afla in portiunea inferioara a nodulului atrioventricular, ramurile Hiss si se termina in septul interventricular sau intr-o ramura de ramificatie. Nici o anomalie de comunicatie nu a fost modificata de prezenta sindromului Lown-Ganong-Levine. Localizarea histologica a fibrelor nu prezinta diverse proprietati conductive.

Simptome Sindromul Lown-Ganong-Levine:

Simptomele tahicardiei paroxistice pot fi ascunse. Principalele simptome sunt de: palpitatii, cefalee usoara si tahipneea. In cazurile unor afectiuni cardiace sau arteriale coronariene, episoadele de tahicardie provoaca stressul cardiac si dezvolta simptome ale durerii precordiale sau hipotensiune alaturi de alte manifestari ale instabilitatii hemodinamice.

Diagnostic Sindromul Lown-Ganong-Levine:

Electrocardiograma evidentiaza intervale PR mai scurte la un persoane cu tahicardie paroxistica supraventriculara. In cadrul unui istoric reprezentativ de tahicardie paroxistica recurenta se indica o monitorizare Holter pentru a documenta ritmul in timpul episoadelor acute simptometice. In cazuri rare stimulatorul cardiac se poate dovedi util.

Tratament Sindromul Lown-Ganong-Levine:

Sindromul Lown-Ganong-Levine nu are un tratament specific. Daca se instaleaza tahicardia, scopul terapiei medicale este de a evidentia cauza si in cazurile simptomatice sa controleze frecventa ventriculara. Internarea in spital este esentiala in cazul in care apare instabilitatea hemodinamica.

Terapiile empirice pentru tahicardia supraventriculara paroxistica implica beta-blocantii, blocantii canalelor de calciu si digoxina.  Beta-blocantii inhiba raspunsul cronotrop, inotrop si vasodilatator la stimularea beta-adrenergica si diminua conducerea atrioventriculara. Blocantii canalelor de calciu inhiba miscarea ionilor de calciu de-a lungul membranei celulare diminuand diminuarea impulsurilor-automatismul si velocitatea conducerii.