AMIBIAZA

Amibiaza reprezinta amiba din genul Entamoeba cl.rizopodelor, inzestrata cu calitati citolitice si hematofage. Amiba este frecventa in tarile calde, in ultima vreme a devenit o boala cosmopolita, prezentandu-se sub forma de cazuri autohtone si in regiunile temperate din Europa sau America de Nord. Recent, cazuri autohtone de a. au fost descrise si in Romania. Amibiaza in forma intestinala comuna, in care amibele sunt cantonate numai in colon, boala imbraca o forma acuta sau subacuta. Dupa o incubatie de o durata greu de limitata amibiaza intestinala incepe mai putin brutal decat dezinteria bacilara, cu tulburari dispeptice, inapetenta, astenie si o diaree usoara, cu scaune moi, gleroase, sanguinolente. In perioada de stare a bolii, care incepe dupa 1-2 saptamani de debut, simptomalogia este dominata de o triada caracteristica, din care fac parte durerile abdominale, tenesmele rectale si cele 10-15 scaune zilnic. Durerile, uneori usoare si difuze, pot lua in alte cazuri caracterul unor colici violente, care urmeaza cadrul colonic. Tenesmele sunt date de durerile vii, constrictive si arsurile din regiunea anala care insotesc frecvent senzatiile imperioase de defecare acuzate de bolnav. De cele mai multe ori scaunele sunt afecale, fiind formate de glere mucopurulente, striate de sange. Cazurile depistate in regiunile temperate, in conditiile unui tratament corespunzator instituit, pot evolua spre vindecare. In schimb, in regiunile endemice, boala poate lua, adeseori, o evolutie cronica cu perioade lungi de remisiune intrerupte de resute, adevarate pusee deboala. Din punct de vedere clinic amibiaza poate mai rar imbraca caracterul unor forme supraacute grave, insotite de febra si o diaree coleriforma. In cele mai multe cazuri boala poate lua caracterul unor forme frucste , in care durerile abdominale sunt mai usoare, tenesmele rectale mai rare, iar scaunele moi, gleroase devin din cand in cand si sanguinolente. Amibiaza uneori poate fi insotita si de complicatii care pot fi locale (intestinale), iar altele apar la distanta in alte organe (extraintestinale). Datorita faptului ca in anumite conditii amibele isi intensifica la nivelul colonului actiunea lor citolitica si hematofaga, complicatiile intestinale pe care le determina pot ajunge pana la hemoragii, perforatii si uneori pana la forme gangrenoase ale bolii, rezultate din asocierea unor germeni anaeobi de putrefactie. Alte complicatii: apendicita amibiana si amibonul, malformatie benigna de natura inflamatorie, confundata uneori cu cancerul de colon. Plecand de la nivelul intestinului, acolo unde pot fi gasite cel mai frecvent, amibele pot ajunge pe cale sanguina sau limfatica, in diferite organe si determina in primul rand o amibiaza hepatica sau pulmonara (cele mai frecvent intalnite). Mai rare sau exceptionale sunt cazurile de amibiaza cutanata, cerebrala, splenica, urogenitala sau osteo-articulara. In amibiaza hepatica, primul stadiu al bolii, zis congestiv presupurativ, cu caracter inflamator (hepatita amebiana), este urmat de abcesul amibian, punga unica de necroza si puroi, situata de obicei in lobul drept al ficatului. Durerea din hipocondrul drept, febra si hepatomegalia (triada simptomatica) din primul stadiu al bolii, capata o semnificatie si mai deosebita in stadiul de supuratie (de constituire a abcesului). In acest al doilea stadiu, durerile din hipocondrul drept castiga in intensitate, hepatomegalia inregistreaza o marire brutala, rar in evolutia febrei apar atat ascensiuni, cat si perioade de apirexie. Abcesul amibian, pe langa unele complicatii locale (hemoragii, tromboze etc.) se poate deschide spontan si sangereaza la distanta spre pleura, plaman, perocard, peritoneu, caile urinare, splina etc. Amibiaza pulmonara a doua complicatie ca frecventa dupa cea hepatica, are de asemenea in evolutie, o faza presupurativa si una supurativa cu formarea de abces. In abcesul pulmonar amibian abcedat, expectorarea poate deveni hemoragica, purulenta si fetida cu un caracter socolatiu, Amibiaza cerebrala, localizarea amibelor in creier, are caracterul unui abces intracranian si se insoteste de febra, cefalee, varsaturi, o evolutie acuta sau subacuta, de cele mai multe ori dramatica. Amibiaza cutanata, rezultata, cel mai frecvent , din contactul regiunii cutanate perianale supusa la leziuni de grataj, cu materiile fecale bogate in amibe. Actiunea citolitica a parazitului provoaca ulceratii care pot capata un caracter extensiv fagedenic si care se pot complica prin interventia microbilor supra adaugati. Amibiazele splenice, uro-genitale sau osteo-articulare determinate de amibe plecate dintr-o amibiaza intestinala sau hepatica sunt mai rare. Amibiaza de o localizare sau alta este insotita din punct de vedere clinic, de o serie de manifestari (pulmonare, cardiovasculare, oculare etc.) determinate de parazit pe cale alergica. In amibiaza intestinala, mai ales in formele acute ale bolii, un diagnostic pozitiv este posibil prin depistarea in scaune a amibelor cu hematii intracelulare. In formele cronice de boala, existenta de perioade negative, cu faze coprologice mute, obliga la repetarea examenului. Pentru a se putea urmari mobilitatea formelor vegetative, este indicat ca examenul sa se faca cat mai repede dupa emisiunea scaunului si pe o platina incalzita. De asemenea se recomanda ca examenul direct sa fie complet printr-o metoda de concentrare sau de coloratie (metode de coloratie). Prezenta in scaune a cristalelor Charcot-Leyden si, mai ales, a chisturilor tetranucleate pot obliga perseverenta in stabilirea unui diagnostic pozitiv. Tot in acest scop se apeleaza la recto-sigmoidoscopie care semnaleaza ulceratiile caracteristice de 1 cm lungime, cu marele ax, de obicei paralel cu segmentul intestinal. Biopsiile de mucoasa recto-colonica pot permite un diagnostic pozitiv. Se va tine seama de datele de ordin epidemiologic care se refera la aparitia bolii la persoane care provin din regiuni endemice de boala, la cele care u trecut printr-o asemenea regiune si, in general, la cele care nu respecta regulile de igiena. Diagnosticul diferential in amibiaza intestinala trebuie facut, in special, cu dizenteria balantidiana, cu dizenteria bacilara su recto-colitele ulcero-hemoragice. In diagnosticul amibiazei hepatice pe langa datele clinice (durere, febra si hepatomegalie) trebuie apelat la reactiile imunologice, ELISA, scintigrafia, echografia, laparoscopia, tomografia compiuterizata etc. Punctia transcutanata directa sub ecran tomografic a abcesului amibian hepatic, permite un diagnostic pozitiv inaintea deschiderii acestuia pe cale chirurgicala. In amibiaza pulmonara radiografia cu punerea in evidenta a imaginilor hidroaerice este de un real folos. In stadiul de abcedare este posibil si un diagnostic pozitiv, prin identificarea amibelor in expectoratiile sau in produsele de vomica de culoare socolatie. In amibiaza cutanata se poate face un diagnostic pozitiv prin examenul microscopic al secretiei prezente sau prin identificarea amibelor in biopsia pieli. Mai dificil este diagnosticul in celelalte localizari. In amibiaza intenstinala, in functie de stadiul bolii, tratamentul se poate face cu medicamente de cortact sau cu medicamente antiamibiene difuzabile (tisulare). Prepararea de contact recomandabile impotriva amibelor nepatogene  si a chisturilor fac parte dintre derivatii arsenicali (Bemarsal, Carbason, Stovarsol s.a), derivatii oxichinolinici (Enterovioform, Intestopan, Mexadorm s.a) sau derivatii de nitromidazol (Metronidazol, Tinidazol s.a) Dintre preparatele antiamibiene difuzabile fac parte emetinul (corhidratul de emetina si mai ales 2-de-hidroemina de sinteza) si conessina, principiul activ din Holarrhena floribunda. Derivatii iodati, ca si unele antimalarice, nu au capatat o utilizare prea larga. In formele mai grave, febrile (suprainfectate) se folosesc si antibiotice. Dintre medicamentele cele mai frecvent folosite astazi este 2-dehidrometina (1 mg/kg/zi in infectii intramusculare profunde, pentru o cura doza totala nu trece de 1 g, a doua cura dupa 30-45 zile, poate fi necesara in cazuri grave) si Metronidazol (2 g/zi, timp de 10 zile, iar la copii 0,04 g/kg/zi, timp de 7 zile, in formele grave se poate administra in perfuzii lente intravenoase, 0,5000 g/flacon. In amibiaza hepatica tratamentul treb uie facut cu Emetina, Metronidazol, Clorochina, eventual antibiotice. In amibiaza pulmonara, ca si in celelalte localizari tratamentul cu emetina trebuie un tratament de intretinere cu amebicide de contact, de mai multe luni. Cazurile determinate de abcese amibiene, de o localizare sau alta, pot beneficia de pe urma punctiei colectiei respective sau de pe urma unu drenaj chirurgical, la care s-a asociat si un tratament medicamentos. Bolnavii sau purtatorii sanatosi, care constituie rezervorul de infectie, elimina chisturile, formele infectuoase ale parazitului. Acestea, destul de rezistente, sunt diseminate peste tot in mediul extern, prin intermediul mustelor, gandacilor de bucatarie, curentilor de aer, etc. Omul se infesteaza prin ingerarea chisturilor de pe mainile contaminate (boala manilor murdare) sau odata cu alimentele si mai ales fructele si zarzavaturile insuficient spalate. Depistarea purtatorilor sanatosi si mai ales a bolnavilor trebuie urmata de un tratament antiamibian corect si complet. Se impune inactivarea produselor eliminate de cei parazitati, ca si interzicerea accesului lor in sectorul alimentar pana la completa lor sterilizare. Intretinerea igienica a manilor si spalarea fructelor si zarzavaturilor devin obiligatorii in profilaxia bolii.