Infarctul descrie necroza circumscrisa, anemica, sau hemoragica, ce se produce intr-un organ (inima, ficat, rinichi, splina) de pe urma inchiderii lumenului unei artere proprii, de catre un cheag de sange (tromb, bula de aer, de gaz, sau printr-un spasm vascular, prelungit). Semnele sunt caracteristice functiunii organului lezat. Infarctul miocardic provoaca simptomele cele mai alarmante: dureri violente in regiunea inimii, cu iradiere catre umarul si bratul stang, senzatia mortii iminente, paloarea fetei, transpiratii reci, puls mic, presiune arteriala scazuta si altele. In astfel de cazuri pentru bolnav este necesar repaus absolut si interventia urgenta a medicului.
|