notiuni de imunologie

 NOTIUNI DE IMUNOLOGIE
Organismul este in permamenta solicitat de factori ai mediului extern care, intrand in contact cu aparatul sau de aparare, declanseaza reactii impotriva a ceea ce este non-propriu (non-self) pentru celulele acestui aparat, avand drept rezultat fie neutralizarea si eliminarea acestora, fie o reactie de hipersensibilitate imunologica, reactie imunitara. Astfel, raspunsul imun este considerat ca un mecanism de aparare, prin care organismul recunoaste ceea ce este strain de sine. Recunoasterea self-ului prin deosebirea de non-self (Burnet, 1949), este foarte precisa si proprie fiecarui organism. Recunoasterea self-ului sta la baza tolerantei imunologice innascute fata de componentele proprii, iar recunoasterea non-self-ului conditioneaza reactiile de aparare imunologica fata de substantele straine. Printre mecanismele care genereaza imbolnaviri sau favorizeaza cronicizari, un rol important il detine dereglarea raspunsului imun. Patologia imunologica, in special cea autoimuna, intereseaza toate domeniile medicinei. In esenta, imunologia este stiinta care studiaza raspunsul organismului la actiunea unei substante straine, pe care acesta o recunoaste ca nu-i apartine. Fenomenele imunologiei ce intervin in acceptarea sau respingerea grefelor, apararea antimicrobiana manifestata prin imunitate activa sau pasiva, procesele alergice sau de autoimunizare. Daca, prin fenomen imunologic se intelege, simplificat, formarea de anticorpi prin patrunderea unei substante antigenice, contactul organismului cu agentul agresor (antigenul) poate avea trei consecinte biologice: realizarea unei protectii fata de acest agent, cu rezultate benefice cand reactia antigen-anticorp are loc in sange. Acest efect sta la baza vaccinarii. realizarea unei boli imunologice, cand reactia de contact altereaza celulele. Boala imunologica poate fi expresia unei hipersensibilitati de tip imediat (imunitate umorala) fata de antigen sau expresia unei hipersensibilitati de tip intarziat (imunitate celulara), ca in cazul tuberculozei. Dupa cum antigenele sunt straine sau proprii (alterate, modificate) se vorbeste despre boli imunologice sau despre boli autoimune. Imunitatea umorala se realizeaza prin intermediul plasmocitelor (care formeaza anticorpi), iar cea celulara prin intermediul limfocitelor. Intre cele doua sisteme nu exista granita, rolul principal detinandu-1 limfocitele mici circulante. un raspuns imun nul, fenomen denumit toleranta imunologica. Toleranta poate fi naturala (celule proprii sau gemeni univitelini) sau indusa experimental (in viata fetala sau la nou-nascuti). Ultimul tip are importanta in practica grefelor la gemeni univitelini sau in terapia prin imunodepresoare. Deci, de obicei, raspunsul imun este benefic, de aparare, asigurand supravietuirea speciei. Raspunsul imun insuficient genereaza boala infectioasa. Raspunsul prin hipersibilitate determina fenomene alergice, iar cand se produce dereglarea raspunsului imun, apar procese de autoimunizare (boli autoimune), de autointretinere. Prin imunitate se intelege lipsa de receptivitate sau rezistenta specifica a unui organism fata de infectia, cu un anumit agent patogen (de la lat. immunitas-atis = scutire de orice obligatie; scutire de impozite). Imunitatea este un fenomen specific, pentru ca organismul reactioneaza la patrunderea unui anumit agent patogen sau a unei anumite substante straine (antigen), prin formarea unei substante (anticorp) cu actiune specifica de neutralizare a agentului patogen sau a substantei straine, prin unirea antigenului cu anticorpul. La baza imunitatii sta deci unirea antigenului cu anticorpul.
Exista si o rezistenta nespecifica fata de germeni realizata de: factori mecanici: pielea si mucoasele (structura si secretii). De exemplu: omul respira zilnic peste 15 000 l aer, care contin mai mult de 150 000 de bacterii, factori chimici: secretiile glandelor sebacee si sudoripare, acidul clorhidric din sucul gastric, lizozimul (enzima hidrolizanta) din ser, lacrimi, saliva, secretii nazalc etc.. alexina sau complementul, properdina, opsoninele prezente in ser; factori celulari: fagocitele polimorfonucleare (neutrofile si eozinofile) si fagocitele mononucleare (monocite, macrofage, histiocite). Rolul decisiv  imunitate il detin insa factorii imunologici specifici.
Imunitatea poate fi innascuta (rezistenta este nespecifica) sau dobandita. Ultimul tip se poate realiza in mod pasiv, prin transfer de anticorpi (de pilda, prin laptele de mama imuna sau prin seroterapie), sau in mod activ prin formarea de anticorpi in organism. Acestia pot lua nastere fie in urma unui stimul unic si puternic (boala), fie in urma unor stimuli mici si repetati (vaccinuri). In cazul patrunderii in organism a unor agenti patogeni (agresiune septica), intr-o prima etapa intra in actiune mecanismele de aparare preexistente nespecificc (chimice si celulare) prima bariera imunologica , blocand substantele straine la locul producerii sau patrunderii in organism. Cand aceastii bariera este depasita, intra in functiune mecanismeie imunologice specifice (imunitatea umorala - mediata de plasmocite, care formeaza anticorpii - si imunitatea celulara - mediata de limfocite), capabile sa opreasca invazia septica, dar uneori pot ele insele sa produca noi boli (boli autoimune). Sistemul imunologic este format din limfocite, plasmocite si macrofage. Limfocitele si plasmocitele sunt strans inrudite, limfocitul fiind elementul fundamental, iar plasmocitul ultima sa faza de specializare functionala. Limfocitele alcatuiesc suportul imunitatii celulare. Ele genereaza hipersensibilitate tardiva (ex.: tuberculoza), recunosc si intercepteaza non-self-ul, sunt celule cu memorie imunologica, produc reactia grefei contra receptorului, asigura imunitatea tumorala si rezistenta la unii germeni si autoalergene. Plasmocitele constituie suportul imunitatii umorale. Ele sintetizeaza anticorpii, care sunt imunoglobuline (g-globuline). Limfocitele si plasmocitele sunt celule imune (imunocite). Se mai numesc si celule imunocompetente, datorita rolului pe care-l detin in imunitate. Sub influenta unoi factori difersi, pot deveni celule imunoincompetente.
Al treilea element al sistemului imunologic este macrofagul. Acesta fagociteaza eritrocitele lezate imunologic, prelucreaza antigenul (rol in raspunsul imun) si distruge substantele straine patrunse in organism.
Etapele raspunsului imun sunt: captarea antigenului de catre macrofage; fragmentarea si transferul informatiei antigenice catre sistemul imunofogic (limfocite si plasmocite). Raspunsul imun poate fi primar (la prima patrundere a antigenului) si secundar (la patrunderi ulterioare). Raspunsul imun secundar este mai rapid si mai intens si se datoreste celulelor cu memorie imunologica (limfocite). Teste pentru imunitatea celulara: reactia de hipersensibilitaie intarziata (ex: reactia de tuberculina); transformarea blastica a limfocitelor (PHA);  examenul citologic si histologic al tesutului limfalic. Teste pentru imunitatea umorala: electroforeza s1 imunoelectroforeza serului; dozarea cantitativa a fractiunilor de imimoglobuline; titrarea activitatii unor anticorpi; cercetarea plasmocitelor medulare si ganglionare.