diagnosticul si tratamentul unei febre

Temperatura normala se mentine in jurul cifrei de 37° (homeotermie) datorita unui echilibru constant intre cantitatea de caldura produsa si cea pieiduta de organism. Acest proces se numeste termoreglare. Producerea de caldura se realizeaza pe seama arderii alimentelor energetice, in primul rand a lipidelor si glucidelor si secundar a protidelor. Arderea poate fi crescuta prin activitatea musculara voluntara sau involuntara (frison), prin cresterea secretiei hipofizare sau tiroidiene. Pierderea de caldura se face prin radiere - fiind cu atat mai importanta, cu cat temperatura cutanata este mai ridicata - si prin evaporare, care depinde in principal de transpiratie. Pierderea poate fi crescuta prin vasodilatatie cutanata, transpiratie cutanata, polipnee.
Cresterea temperaturii peste 37° se numeste hipertermie sau febra (de la lat. fervere a fierbe). Febra se intalneste in: insolatie, datorita cresterii temperaturii ambiante, care depaseste mecanismul termoreglator; deshidratare, prin privarea organismului de mecanismul sau reglator major (evaporarea); hipertiroidie, prin exagerarea arderilor; eforturi musculare, prin cresterea arderilor; unele boli ale sistemului nervos (encefalite, tumori); Febra este o reactie de aparare a organismului, absenta ei demonstrand o slaba reactivitate (In cazul pneumoniei la batrani). In functie de valurile temperaturii se disting: starea subfebrila (37 - 38°) febra moderata (38 - 39°) - febra ridicata (39-41°) hiperpirexia (peste 41 °) Febra este un sindrom caracterizat prin hipertermie, insotita de accelerarca ritmului cardiac si respirator, cresterea vasodilatatiei cutanate (roseata, transpiratie), stare generala alterata, diminuarea volumului urinilor, pierderea apetitului si prezenta unor tulburari nervoase (frison, cefalee, insomnie, agitatie, delir, transpiratie, sete etc.). Viteza de sedimentare este de obicei accelerata. In evolutia febrei se disting trei perioade: initiala sau de invazie, modul de instalare a temperaturii putand da indicatii diagnostice: in pneumonii si septicemii se urca brusc; in febra tifoida, lent, progresiv (in prima circumstanta se insoteste de frison); de stare: in aceasta perioada febra atinge apogeul; poate fi continua, remitenta, neregulata etc.;de declin sau defervescenta, care de asemenea se poate prezenta diferit: in unele boli scade lent, treptat - cand se vorbeste de liza (febra tifoida); in altele scade brusc, in cateva ore, ajungand la volori normale si fiind insotita de transpiratii mari, poliurie (urini abundente) si revenirea ritmului cardiac si respirator la valori normale. Acest mod de scadere a febrei se numeste criza.
Diferitele aspecte ale curbei termice: febra continua, cand diferenta dintre temperatura (T°) minima si cea maxima (dimineata si scara) nu depaseste 1° (de pilda: febra tifoida, pneumonia) si ramane in jural aceleiasi cifre pe toata durata bolii; febra remitenta, cand diferenta dintre temperatura minima si cea maxima depiiseste 1°, fara ca T° minima (de dimineata) sa revina la normal (de pilda, in supuratii, tuber-culoza etc.); febra intermitenta, cand diferenta dintre T° minima si cea maxima depaseste 1°, dar minima ajunge la normal (in malarie etc.); febra recurenta, caracterizata prin perioade de febra continua, ridicata timp de 5 zile, intretaiate de perioade de temperatura normala (de pilda in febra recurenta); febra ondulanta, caracterizata prin cresteri si scaderi treptate ale temperaturii, curba termica realizand un aspect ondulant (de pilda in bruceloza, limfogranulomatoza); febra neregulata, caracterizata printr-o curba termica complet nesistematizata, fara nici un caracter.
Frisonul este o reactie nenrvoasa caracterizata prin tremuraturi neregulate (datorita cresterii bruste a T°). Bolnavul trece de la senzatia de frig la frisonare intermitenta si uneori la frison continuu, zis si solemn (debutul pneumoniei, crize de malarie etc.). Se datoreste contractiilor musculare si este cu atat mai intens, cu cat cresterea T° este mai rapida daca se repeta, poate sugera o septicemie si necesita efectuarea hemoculturii.
Bolnavul care prezinta frison trebuie incalzit: se administreaza bauturi calde, va fi incalzita rapid patura de lana cu care este acoperit, se pun sticle calde sau buiote (fara contact direct cu pielea). La sfarsitul frisonului se masoara T° si se noteaza pulsul. Bolnavul nu va fi lasat singur in aceasta perioada, toate masurile mentionate fiind de competenta asistentei medicale. Transpiratia este un proces care contribuie la pierderea caldurii si marcheaza de obicei sfarsitul accesului febril, in timp ce frisonul il deschide. Intensitatea transpiratiei depinde, in primul rand, de starea toxiinfectioasa care detennina o vasodilatatie periferica. Bolnavul care transpira trebuie sa fie supravegheat: ferestrele si usile vor fi inchise; se va asterne un prosop pe perna; i se vor sterge periodic fata si gatul cu un prosop imbibat in alcool; i se va schimba camasa periodic cu o camasa calda, fiind in prealabil sters bine, frictionat cu alcool, pudrat cu talc etc. Hipotermia este scaderca temperaturii sub 36°. Se intalneste mai rar decat hipertermia, dar este mai grava, deoarece indica o lipsa de reactivitate. Apare in hemoragii abundente, intoxicatii grave, coma diabetica, insuficienta hepatica, inanitie, hipertiroidie, expunerea la frig. Tratamentul febrei. La inceput se va incerca precizarea cauzei, aspectul curbei termice orientand uneori catre etiologie. Diagnosticul unci febre se bazeaza, in final, pe semnele clinice si de laborator. O febra prelungita este o preblema mai grea, examenele trebuind sa caute nu numai o boala infectioasa, fara a omite tuberculoza, dar si o parazitoza, un cancer, o afectiune endocrina, nervoasa, vasculara etc. In al doilea rand se va prescrie tratamentul etiologic. In al treilea rand, daca nu exista un tratament etiologic activ (unele viroze, unele boli de sange) sau daca valorile foarte ridicate ale temperaturii (peste 40°) pot perturba grav marile functii vitale, se pot prescrie diverse antitermice. In tratamentul unei febre nu trebuie sa se identifice febra cu infectia, nu trebuie sa se prescrie antibiotice inainte de a se preciza daca este vorba despre o infectie si care anume; in sfarsit, nu trebuie sa se prescrie corticoterapia, fara a avea certitudinea ca nu exista o contraindicatie.