bolile microbiene ale pielii

Aceste boli, numite si piodermite, sunt boli inflamatorii, contagioase ale pielii, provocate de stafilococi si streptococi. Acesti microbi pot trai pe pielea umana fara a da imbolnaviri, in anumite conditii (rezistenta scazuta a organismului, conditii igienice defectuoase sau lipsa de integritate a pielii), microbii patrund in straturile mai profunde si dau nastere piodermitelor.
PIODERMITELE STAFILOCOCICE
Infectiile stafilococice sunt favorizate de coexistenta unui diabet si de multe ori tratamentul antimicrobian ramane ineficace daca nu se trateaza si diabetul. Localizarea de predilectie a stafilococului pe piele este in ostiul folicular, acea mica depresie ca o palnie existenta la locul unde firul de par apare la suprafata pielii. In anumite conditii, microbul se poate inmulti foarte mult, dand nastere unei leziuni caracteristice: foliculita.
Foliculita acuta superficiala (impetigo stafilococic) se prezinta ca o vezicula continand un lichid galben purulent, centrata de un fir de par si insotita de o usoara durere. Pielea inconjuratoare este rosie, inflamata pe o raza de 1/2-1 centimetru. Dupa o evolutie de 4-5 zile, vezicula se usuca, se acopera de o cojita, care apoi cade si totul reintra in normal. Foliculitele localizate la gene (urciorul, orgeletul) sau la perii din nas se insotesc de dureri vii si recidiveaza deseori.
Foliculitele subacute si cronice profunde se localizeaza in special la perii din barba, axila, regiunea pubiana. Clinic se observa o leziune mai infiltrata, de intindere mai mare, pe care se disting pustule. Firele de par bolnave se extrag cu usurinta, insotita de dureri accentuate, boala poata sa dureze mai multe saptamani si, in unele cazuri, da alopecie (caderea parului) definitiva.
Furunculul incepe tot printr-o foliculita insotita de roseata pielii si usoara mancarime, insa, datorita virulentei lor mai mari, microbii invadeaza tesuturile din jurul foliculului pilos si formeaza un nodul de dimensiuni variabile. La inceput tare si foarte dureros, furunculul devine dupa cateva zile moale la pipait, datorita transformarii purulente a continutului sau si apoi se sparge, lasand sa se scurga la suprafata pielii un puroi galben si o masa de tesut necrozat (burbionul sau tatana). De multe ori orificiul prin care furunculul s-a deschis la piele nu este suficient de larg si este recomandabil sa se intervina chirurgical, pentru a asigura o drenare cat mai buna a puroiului. Observatie importanta: in nici un caz furunculul nu se stoarce, deoarece prin apasare asupra zonelor inflamate se pot introduce microbii in tesuturile sanatoase din vecinatate si chiar in sange (septicemie). In cazul furunculului antracoid localizat de cele mai multe ori la ceafa, este vorba de mai multe colectii purulente, comunicand intre ele si care se deschid prin mai multe orificii. Dupa evolutia lor furunculele lasa cicatrice.
Hidrosadenita este o colectie purulenta asemanatoare furunculului, care se produce insa la nivelul glandelor sudoripare si, mai ales, in axila. De o singura parte sau in infectiile masive in ambele subsuori, se formeaza unul sau mai multi noduli foarte durerosi, la inceput tari, apoi cu continut purulent si care se sparg lasand sa se scurga un puroi galben cremos, foarte contagios.
Perionixisul este o inflamatie a pielii situata in jurul unghiei. Se formeaza un chenar rosu, inflamator,dureros, din care la apasare se scurge o picatura de puroi. Evolutia este foarte trenanta, leziunea recidivand mereu si fiind in general greu accesibila unui tratament eficace. Perionixisul mai poate fi provocat si de ciuperci, parazitii fiind inoculati, ca si stafilococii, cu ocazia manichiurii sau in cursul operatiilor menajere.
PIODERMITELE STREPTOCOCICE
Exista numeroase specii de streptococi, care dau nastere unor afectiuni foarte variate. Streptococii sunt si agentii microbieni ai scarlatinei, ai unor forme de reumatism si chiar ai unei imbolnaviri grave a foitei care captuseste cavitatile inimii. Pentru piele, cel mai virulent este streptococul hemolitic.
Impetigo contagios (buba dulce) este o leziune a pielii lipsite de par. Incepe printr-o pata rosiatica, pe care in cateva ore se ridica o basica umpluta la inceput cu un lichid clar, care apoi devine purulent. In jurul leziunii se observa un chenar rosu inflamator. Capacelul basicii se rupe cu usurinta, lasand sa se scurga pe piele continutul care, in contact cu aerul, se usuca, dand nastere unei cruste foarte caracteristice, de culoare galbena ca mierea, denumita crusta melicerica. Sub crusta ramane la inceput o eroziune, care treptat se vindeca, fara a lasa cicatrice. Puroiul din impetigo este foarte contagios si da nastere la noi leziuni in vecinatate, boala intinzandu-se cu repeziciune atat la persoana in cauza, cat si la contacti. Bubele dulci sunt mai frecvente la copiii care nu respecta regulile de curatenie si se localizeaza in general la fata.
Ectima este o leziune streptococica, care se localizeaza insa de cele mai multe ori pe membrele inferioare. Dupa un inceput asemanator impetigoului, eroziunea ramasa dupa deschiderea bulei se adanceste, formandu-se o rana profunda, si se acopera cu o crusta groasa, de culoare negricioasa, formata din puroi amestecat cu sange. Ectima apare la persoane debilitate, lipsite de rezistenta Ia infectiile microbiene.
Erizipelul este o streptococie a pielii, insotita de fenomene generale, uneori foarte grave, datorite virulentei extreme a microbilor in cauza. La suprafata pielii apare un placard de culoare rosie-vie, de forma rotunda sau ovalara, cu suprafata catifelata si usor proeminenta, mai ales la periferie. Placardul este usor dureros la apasare si cald la pipait, avand tendinta sa se mareasca din ce in ce mai mult. In acelasi timp, bolnavul are febra mare, dureri de cap si i se umfla ganglionii regionali. Bolnavii cu rezistenta scazuta sunt expusi la septicemie si moarte. Erizipelul este o boala recidivanta, putand aparea de multe ori pe acelasi loc unde a evoluat mai inainte.
Zabaluta sau perlesul este o streptococie localizata la colturile gurii. Se caracterizeaza printr-o plesnitura superficiala a pielii si mucoasei acestei regiuni, care zemuieste si se acopera de o crusta de culoarea mierii, tipica pentru leziunile streptococice. Leziunea este dureroasa, mai ales in timpul vorbirii sau alimentatiei si prezinta o tendinta redusa la vindecare. Zabaluta streptococica trebuie diferentiata de leziuni asemanatoare provocate de anumite ciuperci din grupul Candida, in care leziunile se acopera de un depozit albicios si care necesita un tratament diferit.
Pemfigusul epidemic al nou-nascutului apare la copiii debilitati, cu greutate subnormala si rau ingrijiti. Pe trunchi si membre (cu exceptia palmelor si talpilor) se formeaza bule de dimensiuni variabile continand un lichid clar si care dupa cateva zile se usuca si dispar. Boala nu este grava daca micul bolnav este bine ingrijit.
Intertrigo streptococic este o afectiune cu localizare speciala in locurile unde suprafetele de piele vin in contact una cu alta, producandu-se frecaturi si o stagnare a secretiilor (sub sani la femeie, interfesier, in axile). Se observa eroziuni (adica pierderi de substanta superficiale) intinse, cu zemuire si formare de cruste. Bolnavii au mancarimi mari.
Eczema streptococica este o complicatie aparand de cele mai multe ori pe un intertrigo preexistent. Mancarimile devin din ce in ce mai intense, apar vezicule mai ales la periferia placardului, zemuirea este importanta. Procesul se poate croniciza, leziunile se acopera cu scuame, dar recidiveaza cu usurinta si stadiile veziculoase si erozive reapar, producand mari neplaceri bolnavului.
Prevenirea si tratamentul piodermitelor
Prevenirea piodermitelor este in primul rand o problema de curatenie. Apa calda si sapunul au ca rezultat indepartarea mecanica a microbilor depozitati pe piele, iar sapunul are si o actiune dezinfectanta destul de importanta. O atentie deosebita trebuie sa se acorde dezinfectiei pielii atunci cand se produc mici raniri, in special la maini. Prin portita astfel deschisa, microbii trec cu usurinta de bariera pe care o reprezinta pielea, gasesc conditii bune de dezvoltare si sunt greu de indepartat. O masura deosebit de eficace pentru prevenira formelor intinse si mai severe de piodermite este aplicarea tratamentului imediat dupa aparitia primelor simptome. Bolnavul trebuie sa se prezinte la medic imediat ce observa o leziune cat de mica a pielii, pentru a se institui un tratament corect si eficace.
Medicamentele folosite in tratamentul piodermitelor sunt diversele substante antiseptice din grupul colorantilor (cristal-violet, violet de gentiana, fucsina, pioctanin), apoi sulfamide sau alte antibiotice (unguent cu tetraciclina) intrebuintate local sau pe cale generala. Leziunile de piodermita se pot complica daca nu sunt tratate sau sunt gresit tratate. Pe de alta parte, unele afectiuni pot fi gresit interpretate ca piodermite, in realitate fiind vorba de boli mult mai grave, care necesita cu totul alte tratamente, in plus, tratamentul fiind gratuit, este cel putin o mare greseala ca bolnavul sa se trateze singur.