Celule cu defecte genetice

Se presupune ca zilnic apar in organismul uman circa milion de celule cu defecte genetice, in majoritatea lor neviabile, altele fiind distruse de sistemul imunoprotector. Cind insa se mentine un anumit numar de celule (un grup celular critic) capabile de proliferare nestavilita, ceea ce, bineinteles, implica derepresia genelor ancestrale, poate porni o crestere tumoraia peste bariera imunologica protectoare.
Problema imunosupravegherii anticanceroase este complexa si prezentarea ei in detaliu nu este posibila in cadrul restrins al lucrarii de fata. Este insa limpede ca si impotriva antigenelor fetoembrionare (inclusiv antigenul T) exprimate de celulele tumorale exista un raspuns din partea organismului (Ting si Grant, 1976), ca si impotriva acizilor nucleici tumorali, precum si fata de insasi celula neoplazica. S-au detectat anticorpi (specifici) fata de proteinele nehistonice (specific) tumorale ale A.D.N. (Wakabayashi, 1972; Zardi, Lin si Baserga, 1973). Reverstrarscriptazele virusurilor de tip C ale primatelor pot fi inhibate de imunoglobulina 7 S la pacientii cu leucemie (Prochovnic si Kirsten, 1976). Potrivit ipotezei oncogenei (Huebner si Todaro), virusurile de tip C poseda informatia pentru cancer (oncogena), iar malignitatea este rezultatul activarii acestei informatii. In alternativa, expresia virusului C intr-o tumoare poate fi mai degraba consecinta decit o cauza a schimbarii neoplazice, fapt ce poate fi folositor gazdei pentru potentialul sau de detectie imunologica si de eradicare celulelor neoplazice. Daca antigenii virali de tip C sint tinta unui mecanism de imunosupraveghere, atunci ar fi de asteptat ca animalele normale sa ofere date de sensibilitate imuna impotriva antigenelor virale exprimate la suprafata celulelor (Martin S. E. si Martin W. J., 1975).

Supravegherea imuna antineoplazica (notiune introdusa de Burnet in 1967), prin procesul de recunoastere imuna a celulelor canceroase in stare nascinda, dispune in cadrul raspunsului umoral anticorpic nu numai de anticorpi impotriva antigenelor tumorale, ci si de anticorpi antiADN ca si de anticorpi antinucleari. De exemplu, in serul pacientilor suferinzi de leucemie (leucemie mieloida acuta, leucemie mieloida cronica, leucemie limfatica acuta) s-a detectat cu ajutorul tehnicii radioimunologice prezenta unor nivele semnificativ crescute de anticorpi antiDNA. In citeva cazuri nivelul acestor anticorpi a crescut si dupa descresterea numarului leucocitelor (Izui, Lambert, Carpentier si Miescher, 1976). Prin teste de imunoflurescenta indirecte aplicate la pacienti umani cu cancer au fost decelati in ser anticorpi antinucleari, si anume fata de nuclee celulare de rinichi de pui. In grupul bolnavilor de neoplasme al caror ser contine anticorpi antinucleari, media geometrica a litrului fata de antigenul capsidei virusului Epstein Barr (VEB) este semnificativ crescuta. S-a constatat insa ca serul obtinut de la adulti normali sau de Ia pacienti cu tumori de tipuri histologice similare, care nu poseda anticorpi antinucleari contin nivele scazute de anticorpi antiVEB. Titrurile crescute la VEB au fost corelate cu prezenta sau absenta anticorpilor nucleari, si nu cu un tip particular al bolii canceroase (Kellet Mc Cormick, McCormick K. J. si Trentin, 1976). Wood si Mortcn (1970) au decelat anticorpi citotoxici la 70% din bolnavii de sarcoame.