despre sange

 Studiul concentratiei serice a unor substante care se elimina prin urina, ofera importante indicii asupra starii functionale renale. Pentru aceasta se vor cerceta componentele azotului total neproteic, electrolitii, echilibrul acido-bazic, valorile proteinelor si lipidelor din sange.
Azotul total neproteic sau azotul restant (n= 20-40 mg/100 ml ser) este alcatuit din azotul ureic si azotul rezidual (aminoacizi, acid uric, indican, amoniac, creatinina, creatina, urobilinogen etc.). In cursul diverselor nefropatii, aceste componente vor suferi modificari datorita scaderii capacitatii functionale renale.
Prima substanta care va fi retinuta in sange la valori anormale va fi acidul uric (n= 2-4 mg %). Retentia sa reprezinta un noinnal de alarma pentru aparitia uremiei. Acidul uric poate fi insa crescut si in afara unor leziuni renale ca: guta, leucemie, eclampsie, anemie Biermer, fara insa a se asocia si celorlalti constituenti ai azotului total neproteic.
Ureea (n= 20-50/100 ml ser) este componentul principal al azotului total neproteic (circa 50 %), considerindu-se concentratie anormala depasirea cifrei de 50-60 mg %. Concentratia sanguina prezinta variatii chiar in conditii normale in functie de ingestia deproteine, volumul urinar, excretia urinara si catabolismul proteic endogen. Exista retentii de origine extrarenala (azotemia extrarenala) legate de tulburarea metabolismului hidric, precum si de cresterea catabolismului protidic. Astfel de situatii se realizeaza in caz de pierderi excesive de lichide (transpiratii profuze, diarei abundente, varsaturi incoercibile), in hemoragii digestive, hipocloremie, diabetul decompensat, hipercorticism, distrugeri tisulare, stari toxiinfectioase etc.
In diverse nefropatii (glomerulonefrita difuza, pielonefrita, insuficienta renala, hipertensiunea arteriala esentiala visceralizata, hipertensiunea arteriala maligna) rinichiul îsi pierde capacitatea de excretie a ureei. Reducerea la jumatate a nefronilor functionali determina scaderea capacitatii de filtrare glomerulara a ureei.  Valoarea ureei retinute in sange nu reprezinta, asa cum se afirma altadata, un indice absolut al prognosticului, intrucat nu ureea este produsul cel mai toxic dintre compusii azotului neproteic. Fiind elementul care realizeaza insa cele mai mari concentratii sanguine, va fi martorul tulburarilor functionale ale rinichiului.
Creatinina derivatul deshidratat al creatinei cu care coexista in muschi si in sange, realizeaza o concentratie serica normala  de 4-5 mg % (creatinemia totala = creatina + creatinina), creatininei sanguine revenindu-i 0,6 - 1,3 mg %. Creste in nefropatiile  acutesi cronice, intoxicatii mercuriale, raminand constanta in alta situatii unde celelalte componente azotate sauguine se modifica (guta, afectiuni hepatice, eclampsie). Este de asemenea crescuta in procesele de autofagie (boli consomptive grave), boli musculare severe (miastenie, astenie musculara progresiva).
Produsii de putrefactie intestinala, rezulta din actiunea florei microbiene intestinale asupra acizilor aminati care contin un grup aromatic (fenilalanina, tirozina, triptofanul). Dupa oxidare si conjugare la nivelul ficatului, vor fi eliminati prin rinichi. Prezenta lor se evidentiaza prin reactia xantoproteica Becher (n = 15-25 U), bazata pe existenta in sange a derivatilor fenolului, oxiacizilor aromatici, crezolului si difenonului si a cercetarii indicanemiei (n = 6,045 mg %) care pune in evidenta indolul rezultat in intestin din triptofan. Reactia xantoproteica pozitiva si indicanemia crescuta indica retentia compusilor aromatici in insuficienta renala cronica, cu conditia ca aceasta crestere sa fie in consens cu cea a azotului total neproteic, astfel putind fi datorita unei insuficiente hepatice, sindromului de malabsorbtie, ocluziei intestinale, colopatiilor de putrefactie etc.
Electrolitii in sange sunt elemente care se disociaza prin dizolvare in ioni pozitivi (cationi) sau negativi (anioni). Cercetarea lor este de mare utilitate in majoritatea afectiunilor renale.
In nefropatii electrolitii plasmatici prezinta concentratii diferite in functie de leziune. Astfel in leziunile glomerulare cu uremie, sodiul prezinta valori normale, bicarbonatii, clorul si calciul sunt scazuti, fosfatii, sulfatii si acizii organici sunt crescuti. Potasemia creste in anurie si este normala sau usor scazuta in poliuria cu sau fara retentie azotata. In leziunile tubulare intalnim o crestere a clorului si o scadere a rezervei alcaline si kallemiei (acidoza hipercloremica).

Redam, alaturat, sub forma de tabel, pe cei mai importanti electroliti:
Echilibrul acido-bazic al mediului intern al organismului este mentinut in limite normale prin mecanisme fizice si biologice. Mecanismele fizice sunt reprezentate de sisteme- tampon, in special de sistemul acid carbonic-bicarbonat, apoi de sistemul-tampon al fosfatilor (actioneaza la nivelul celular - in hematii si celulele tubulare renale), de sistemul-tampon al proteinelor (la nivelul celulelor comportindu-se ca anioni) si de sistemul tampon al hemoglobinei. Mecanismele biologice au rolul de a indeparta excesul de acizi sau baze din plamini, rinichi, piele etc., asigurind un pH apropiat de cel neutru (7,30 - 7,45 in sange; 7,2 - 7,5 in sudoare).
Cercetarea echilibrului acido-bazic se apreciaza prin determinarea pH-ului sanguin, a rezervei alcaline si a raportului clorului in globule si plasma.