Sifilis

Boala infecto-contagioasa venerica cu evolutie indelungata, numita si boala frantuzeasca, sau lues, ducand la diferite complicatii, in special de natura nervoasa se numeste Sifilis. Este produsa de microbul, spirocheta palida foarte putin rezistent in afara organismului, ceea ce explica transmiterea bolii numai prin contact direct, veneric (act sexual, sarut). Pentru patrunderea spirochetei in organism este necesara o leziune a pielii sau a mucoaselor. Sifilisul evolueaza cronic in 3 perioade: perioada primara se caracterizeaza prin aparitia la nivelul patrunderii microbului a unei ulceratii cu margini regulate, dura, nedureroasa, numita fancru de inoculare sau sancru dur. Ea apare in special pe organele genitale, mai rar pe buze, limba sau alte parti ale cavitatii bucale, sau pe mamelonul unei doici care alapteaza un copil sifilitic. Concomitent, ganglionii regionali (de cele mai multe ori ganglionii inghinali) se maresc in volum, fiind foarte duri dar nedurerosi si fara aderente intre ei (adenopatie sifilitica). Sancrul de inoculare ca limfangita (inflamatia cailor limfatice care merg de la ulceratie la ganglioni si se simt ca niste sfori sub piele) si adenopatie satelita constituie complexul primar sifilitic, caracteristic perioadei primare si care aparent se vindeca chiar in lipsa unui tratament. In acest timp microbul patrunde insa in sange (septicemic sifilitica) si dupa 2-3 luni apar simptomele perioadei secundare, caracterizata prin marirea ganglionilor din intregul organism (poliadenopatie sifilitica) si aparitia de leziuni cutanate sub forma petelor rosii sau mucoase sub forma placilor mucoase, de culoare albicioasa, pline de spirochete, ceea ce confera sifilis in aceasta perioada o contagiozitate ridicata (sifilis florid). Dupa cateva luni aceste leziuni dispar si dupa unul sau mai multi ani apare perioada tertiara, caracterizata prin noduli de diferite dimensiuni, numiti gome care se necrozeaza si produc distrugeri importante ale diferitelor organe, in special ale ficatului, inimii si oaselor, ceea ce confera bolii o deosebita gravitate. In unele cazuri, in special la pacientii cu leziuni tertiare organice mai putin exprimate, apar leziuni ale sistemului nervos sub forma tabesului (distrugerea maduvei spianarii cu crize dureroase si apoi instalarea de paralizie progresiva) sau a paraliziei generale progiesive in care leziunile din creier produc la inceput o boala psihica caracterizata, printre altele, prin delir de grandoare, care se complica cu paralizii progresive, ducand la moarte. Sifilisul se poate transmite descendentilor producand o serie de leziuni intalnite la nou-nascuti, care constituie stigmatele sifilisului congenital: deformatii dentare, surditate, tulburari de vedere, deformari ale scheletului etc. Uneori leziunile sifilitice apar mai tarziu. Diagnosticul infectiei se face cu ajutorul reactiei Bordet-Wassermann. Tratamentul clasic constand din administrarea de saruri de arsen (neosalvarsan), sau bismut, este astazi inlocuit prin administrarea de doze masive de antibiotice (penicilina), ceea ce a dus la o scadere importanta a frecventei bolii. Tratamentul, urmarirea si depistarea bolnavilor este obligatorie, prin lege. Dupa aceste dispozitii legale, bolnavul de sifilis chiar dupa tratament, este considerat timp de 4 ani ca eventual purtator de spirocheti si controlat periodic.