atitudinea in fata unei boli a aparatului respirator

 In general, intr-o boala a aparatului respirator este mai putin important ca bolnavul sa cunoasca toate simptomele bolii si sa-si puna singur diagnosticul; el trebuie sa fie orientat in privinta a ceea ce trebuie sa faca in primele momente ale bolii pana solicita asistenta medicului si mai ales in privinta momentului in care trebuie sa cheme medicul sau sa se prezinte la dispensar.
Bineinteles ca in fata unei urgente a aparatului respirator, precum si in prezenta unor simptome alarmante, ca febra mare, frisoane puternice, junghi toracic intens, dispnee mare, hemoptizie, cianoza (colorarea albastra-vanata a pielii fetei, a extremitatilor, a buzelor), medicul va fi chemat indata, pentru ca orice tratament gresit poate sa fie fatal.
In fata unei raceli banale, mai ales intr-o epidemie de gripa (ridicarea temperaturii, guturai, dureri usoare in gat, tuse si expectoratie moderate), bolnavul poate sa se ingrijeasca singur cu aspirina, piramidon, dezinfectarea nasului si gurii, siropuri de tuse sau calmante ale tusei, ventuze, citoplasme cu mustar, vata termogena, vitamina C si, in primul rand si cel mai important, repaus la pat. Daca insa tulburarile se prelungesc mai mult de cateva zile sau se agraveaza brusc sau progresiv, cu toate masurile luate, putand sa fie vorba de o complicatie care sa necesite un tratament mai complex si mai energic, este de dorit ca bolnavul sa nu-si mai faca singur tratamentul.
O mare greseala este autotratamentul cu antibiotice, ori de cate ori este vorba de o gripa simpla, o raceala obisnuita, o usoara durere in gat, un guturai, o tuse banala sau chiar o durere de cap sau o indispozitie trecatoare. Antibioticele vor fi luate numai ta recomandarea medicului, deoarece numai acesta stie cand si cum trebuie sa fie date aceste medicamente, ale caror eficacitate si valoare pot sa se deprecieze printr-un tratament incorect atat ca timp, cat si ca doza. Este pe deplin demonstrat ca antibioticele nu au nici o actiune asupra infectiilor cu virusuri (printre care si gripa) si ca administrarea lor este indicata numai in cazurile cand gripa se complica prin suprainfectarea cu microbi, ca streptococul, stafilococul, pneumococul si altii. Un tratament neindicat cu antibiotice poate sa duca la instalarea rezistentei la aceste medicamente a unor germeni si sa lase organismul dezarmat in fata unei eventuale infectii. In acest caz, organismul nu ar putea sa mai beneficieze de actiunea antibioticelor, ca in cazul cand ele ar actiona pe un teren virgin, cu microbi sensibili. De asemenea, prescriptia medicala este obligatorie in tratarea cu antibiotice a unei boli a aparatului respirator, deoarece o astfel de prescriptie se bazeaza pe antibiograma germenilor aflati in sputa, in secretiile nazale, sinuzale sau faringiene, adica pe o analiza prealabila care - in linii mari - indica antibioticul la care sunt sensibili germenii care au provocat boala.