Ideea unui chirurg din marina americana

In anii `60, un medic militar din marina S.U.A., dr. Judah Folkman, avea sarcina de a descoperi o modalitate de prezervare a stocului de sange proaspat necesar pentru efectuarea transfuziilor pe timpul operatiilor chirurgicale, pe timpul multelor luni de sedere in larg, a marinarilor de pe primele portavioane nucleare. In scopul de a-si testa sistemul de conservare, dr. Folkman a pus la punct un experiment, pentru a determina daca sangele aflat in pastrare putea indeplini nevoile unui mic organ viu. A izolat, astfel, o glanda tiroida de iepure intr-o camera de sticla, adica in vitro, inoculandu-i prin perfuzie sangele pe care il avea in conservare si reusind sa o mentina in viata. Intrebarea ce se punea, apoi, era daca acest sistem ar fi putut fi viabil si in cazul celulelor cu reproducere rapida, cum se intampla pe timpul procesului de vindecare a unei rani. Pentru a afla acest lucru, a injectat celule canceroase in acea glanda tiroida izolata din corpul iepurelui, acest tip de celule fiind bine cunoscute pentru ciclul lor rapid de reproducere. Il astepta o surpriza.

Celulele canceroase injectate s-au dezvoltat imediat, formand tumori, insa nici una dintre ele nu a depasit marimea unei gamalii de ac. La inceput, a crezut ca acele celule erau moarte, insa odata reinjectate intr-un soarece, acestea s-au transformat rapid in tumori masive, letale. Care erau, oare, diferentele dintre tiroida pastrata in vitro a iepurelui si soarecii vii? Una, in mod sigur exista si era evidenta pentru dr. Folkman: tumorile care se dezvoltasera in interiorul soarecilor erau infiltrate de vase de sange. Tumorile din glanda tiroida izolata in incinta de sticla nu erau. Aceasta observatie a condus la concluzia posibila, potrivit careia o tumora canceroasa pur si simplu nu poate sa se dezvolte daca nu reuseste sa devieze vase de sange pentru folosinta proprie.

Obsedat de aceasta ipoteza, dr. Judah Folkman a gasit in practica sa chirurgicala noi dovezi venite in sprijinul ideilor sale. Toate tumorile canceroase pe care le operase prezentau aceasta caracteristica identica. Ele erau irigate in mod abundent de vase de sange contorsionate si fragile. Era ca si cum ele ar fi fost fabricate in graba.

Doctorul Folkman a inteles imediat faptul ca nici o celula vie nu poate supravietui daca nu este in contact cu mici vase de sange, niste filamente la fel de subtiri ca firul de par de om, numite capilare. Vasele capilare aduc oxigenul si substantele nutritive de care au nevoie celulele si transporta deseuri rezultate in urma metabolismului celular, pe care il arunca. Celulele canceroase trebuie sa aiba si ele, de asemenea, un import constant de hrana si un export la fel de constant al deseurilor. Pentru a supravietui, tumorile necesita astfel sa aiba vase capilare adanc infiltrate in ele. Insa, deoarece tumorile cresc cu viteza rapida, noi vase de sange trebuie sa fie fabricate pentru a se asigura germinarea rapida. Dr. Folkman a numit acest fenomen angiogeneza, din grecescul angio, care inseamna vas si genesis, care inseamna nastere.

Vasele de sange reprezinta o infrastructura tipc stabila. Celulele din peretii lor nu se multiplica si, cu exceptia unor situatii speciale, nu creeaza alte noi vase capilare. Noile vase de sange se dezvolta doar atunci cand apare necesitatea de reparatie a unei rani, sau dupa menstruatie. Acest mecanism de angiogeneza este, in varianta sa normala, auto-limitativ si controlat cu strictete. Aceste limite trasate in mod natural asupra sa impiedica crearea de alte vase de sange fragile, care ar putea sangera foarte usor. Pentru a se dezvolta, celulele canceroase deturneaza in folosul propriu capacitatea corpului de a crea noi vase de sange. Dr. Folkman a considerat ca una din metodele de combatere a dezvoltarii celulelor canceroase ar putea fi impiedicarea acestei deturnari a scopurilor naturale ale vaselor de sange. Urmarea ar fi aceea ca tumorile nu ar putea creste mai mult decat o gamalie de ac. Atacand vasele de sange ale tumorii in locul celulelor sale canceroase, am putea chiar sa fim in stare sa uscam o tumora si poate chiar sa o facem sa se retraga.