dezvoltarea cancerului

Saltul de la material organic la primele forme de viata celulara a fost, fara indoiala, de natura cibernetica si a necesitat un imens lant de procese pregatitoare (intermediare) si aparitia unor substante noi  - acizii nucleic si proteinele - viitori componenti esentiali ai primelor finite vii celulare (anaerobe). Faptul ca reactiile biochimice din alga albastra ating viteza de circa 100 de milioane de ori superioare celor din domeniul chimiei organice denota ca intre materia organic si procariota ancestral este o cale incomparabil mai lunga decat evolutia de la cianoficee pana la om. Deocamdata nimic nu indica insa ca se va ajunge vreodata sa se analizeze tranzitia dintre organic si viu.

Raspunsul definitv nu a fost dat inca. Detaliile cu privire la procesul de formare si procesul de evolutie a genei primitive reprezinta simple ipoteze, dedusem in mare parte, din cunostintele accumulate pana in present cu privire la structura si functiile ADN actual. Verificarea acestor ipostaze nu este deocamdata posibila, deoarece nu dispunem de nici un fel de urma de acizi nucleic primitivi, iar needitarea conditiilor de mediu de la inceputul evolutiei organice care sa permita reproducerea fenomenelor biologice din acea vreme probabil ca nu va fi niciodata realizata. Acest fapt nu prezinta mare importanta. Esentialul este ca gena primitive a constituit,  fara nici o urma de indoiala, prima forma de organizare a materialului genetic si prima fiinta vie… De aceea  este mult mai realist sa admitem ca prima fiinta vie a fost de natura exclusiv polinucleotidica, ca ea se identifica cu gena primitive si ca proteinele primitive vii au aparut cu un produs de biosinteza al acestei gene.

Asa cum spune A. I. Oparin (1960) in teoria sa, publicata in lucrarea Originea vietii pe pamant, protoplasma cu organizarea specifica actual nu putea exista in apele oceanului primar, unde toate procesele erau determinate de legi termodinamice si cinetice relative simple. Pornind de la existent acestor legi, se poate fundamenta formarea polinucleotidelor complicate din hidrosfera primara a Pamantului, dar de aici nu se poate deduce ca primii acizi nucleic erau identici cu cei existenti in epoca noastra. Acesti acizi nucleici poseda o ordine precis determinata a asezarii mononucleotidelor in lantul polinucleotidelor. Toate cele spuse in legatura cu formarea acizilor nucleici raman valabile si pentru sinteza initiala a proteinelor pe Pamant.

Intr-adevar, asa cum se intrevede din cercetarile recente, una dintre cele mai fantastice intamplari din istoria planetei noastre a fost intalnirea dintre masele de proteina (proteinoizi) - care se multiplicau prin inmugurire simpla si rupere - si molecule arhaice de acid nucleic. Natural ca pe atunci molecula de acid nucleic era mica, formata dintr-un lant scurt, nu inalt polimerizata (alcatuita dintr-un lant foarte lung), cum este molecula actuala de ADN. Cu alte cuvinte, este de aceea aproape sigur ca toate vietuitoarele de azi provin din acelasi tip de protocelule, dar nu putem fi deloc siguri ca primele macromolecule capabile de replicare ce au aparut au fost intr-adevar de tipul acizilor nucleici de azi.

La inceput, functia codului genetic de dictionar de corespondenta intre triplete de nucleotide si aminoacizi se realiza oarecum fara discernamant in folosirea aminoacizilor incorporabili in catena polipeptidica, deoarece codul genetic primitiv opera cu codoni fara semnificatie precisa. Evolutia codului genetic a parcurs un drum indelungat, probabil eliminand codonii non sens si tinzand continuu spre optimizarea tripletelor cu sens (care codifica aminoacizi)  fapt care s-a realizat inca la procariote, dupa care evolutia nu a mai fost necesara. Astfel codul genetic fiind universal, tot ce a reusit sa traiasca pana azi a provenit, dupa toate evidentele, dintr-un singur stramos.

Originea vietii terestre se pierde undeva in vremurile extrem de aspre ale inceputului erei precambriene. Cele mai vechi amprente de organisme unicelulare cunoscute pana acum (Eobacterium isolatum) sunt cele descoperite in rocile granitice de la Fig-Free din Republica Sud-Africana (Transvaalul central) si au varsta de circa 3,2 miliarde de ani.