
Mai ingrijorator este, poate, faptul ca nutritia este un domeniu care abia daca face obiectul studiului in programa facultatilor de medicina. In majoritatea institutiilor de invatamant medical, conceptele legate de nutritie sunt raspandite prin materia altor discipline, cum ar fi biochimia si epidemiologia. Cunostintele mele de nutritie de dinainte de experienta capatata in Tibet erau considerabil mai reduse decat cele ale unui cititor obisnuit al revistei Cosmopolitan. Astfel, cu mici exagerari, pot rezuma in cele ce urmeaza, in cateva cuvinte, tot ceea ce am fost invatat despre alimente:
- Alimentele sunt formate din carbohidrati, lipide, proteine, vitamine si minerale.
- Persoanele care sufera de obezitate trebuie sa consume alilmente cu mai putine calorii.
- Daca sunt diabetici, oamenii trebuie sa manance mai putin zahar; daca sunt hipertensivi, mai putina sare, iar in cazul bolilor de inima, este indicat sa se pastreze un nivel scazut de colesterol.
Ignoranta mea in ce priveste domeniul nutritiei m-a facut ca multa vreme sa am o atitudine dispretuitoare fata de ideea rolului terapeutic al alimentelor. La randul meu, am preferat si eu tratamentele apartinand nobilei ramuri a medicinii farmaceutice. Imi amintesc foarte bine o cina unde fusesem invitat de catre un cardiolog, prin anii ’90, pentru a sustine o conferinta pe tema legaturii dintre depresie si bolile cardiace. Pentru a convinge pe deplin pe acei medici atat de ocupati sa participe la conferinta, respectiva companie farmaceutica organizatoare a evenimentului ne-a invitat la unul dintre cele mai bune restaurante specializate in carne din Pittsburgh. Era, practic, un loc in intregime dedicat venerarii carnii de bovina americana. Cand a venit vremea sa se comande meniul dorit, una din doamnele prezente la masa, medic cardiolog, a refuzat oferta bucatarului sef, o portie superba de sapte sute de grame de friptura Chateaubriand. L-a informat cu diplomatie ca isi controla indeaproape nivelul de colesterol si l-a intrebat, apoi, daca nu ar fi putut servi, in schimb, niste peste. Imediat, a fost tachinata de ceilalti colegi, din jurul mesei, care i-au spus: Ia-ti pastila de Lipitor si nu ne mai plictisi atat cu regimul tau alimentar! (Medicamentul Lipitor este cel mai eficace producator de bani din industria farmaceutica. In momentele de varf ale vanzarilor, a reusit sa produca un milion de dolari pe ora, timp de trei sute saizeci si cinci zile pe an – in total, noua miliarde de dolari)
La vremea respectiva, reactia aceea nici macar nu m-a mirat prea mult. Este o ilustrare perfecta a starii de spirit in care noi, doctorii, traim si ne miscam: daca se iveste o problema, atunci undeva exista in mod sigur si un medicament pentru rezolvarea acesteia. Chiar si in cazul cardiologilor care de buna voie accepta ideea ca riscul contractarii obiceiurilor sale alimentare, cultura noastra medicala ne incurajeaza sa neglijam acea maniera de tratament si sa preferam o solutie farmaceutica.
Expertii nu se pun de acord intre ei insisi
In anul 1977, l-am insotit pe tatal meu la intalnirea pe care a avut-o cu senatorul George McGovern la Washington, in biroul acestuia de la Senat. Imi aduc aminte ca biroul sau mi se parea foarte mic pentru un senator care, la vremea sa, fusese chiar candidatul democrat la presidentia Statelor Unite. Imi amintesc, de asemenea, forma ciudata a hartii statului Dakota de Sud, pe care il reprezenta ca senator, ce acoperea peretele din spatele fotoliului sau. Consta intr-un dreptunghi mare, aproape gol, marcat de o mana de localitati aruncate ici si colo, de numele carora nici macar nu auzisem vreodata. McGovern era abatut si ingrijorat. Se vedea nevoit sa infrunte o adevarat revolta, cu mult mai devastatoare decat atacurile asupra sediului central al lui Nixon de la Watergate, din timpul cursei prezidentiale din anul 1972. Tocmai am facut cea mai mare greseala din cariera mea politica, spunea el. Acceptase sa prezideze, in carul Congresului, comitetul responsabil pentru trasarea liniilor directoare si recomandarilor de sanatate publica, referitoare la domeniul nutritiei. Expertii care comparusera in fata comitetului prezentasera deschis rezultatele clare. Ei raportau ca frecventa bolilor coronariene crescuse excesiv de la sfarsitul Celui De-al Doilea Razboi Mondial, in timp ce in tarile unde regimul alimentar era mai bogat in legume decat in produse de provenienta animala, aceste boli erau aproape inexistente. Epidemiologii observasera, de asemenea, ca pe timpul razboiului, in perioadele in care carnea si produsele lactate erau rationalizate, frecventa bolilor cardiace scazuse substantial.
Cu cele mai bune intentii, comitetul publicase un raport care parea fundamentat pe cel mai autentic bun simt. Sub titlul Obiective ale regimului alimentar pentru Statele Unite, studiul recomanda, in esenta, cu ingenuitate, reducerea consumului de produse din carne si lactate.
Din momentul realizarii acelui anunt, McGovern s-a vazut prins intr-un vartej politic imposibil de contenit. Provocase reactia exploziva a intregii industrii alimentare realizatoare de produse din carne de vita si lactate, de pe tot cuprinsul Statelor Unite. Pe vastele si golasele sale intinderi de prerie, Dakota de Sud nu avea cu mult mai multi locuitori decat numarul de capete de vite. In acea zi, in biroul sau, McGovern ne-a explicat ca existau pe lume anumite aspecte la a caror dezbatere ar fi fost mai nimerit sa se renunte.
Trei ani mai tarziu, toate subventiile provenite din directia puternicei industrii alimentare a carnii de vita au plecat in corpore catre opozantul sau politic, acest lucru semnificand si sfarsitul carierei sale ca senator. Atitudinea trista a lui McGovern sugera ca stia deja foarte bine ce-l astepta. Experti de toate soiurile, finantati de catre industrie, afirmau faptul ca ar fi constituit o grava eroare sa se incrimineze numai o categorie anume de aliment. Acele grasimi saturate incriminate de datele raportului fusesera descoperite nu numai in carnea de vita si in produsele lactate – explicau ei in termeni savanti – ci si in peste (ceea ce este adevarat, insa in cantitati cu mult mai mici!). Industria a reusit, asadar, sa obtina schimbarea recomandarilor, si anume in asa fel incat reducerea consumului unui aliment clar precizat nu a fost niciodata recomandata in mod explicit. Procedand astfel, comisia a lasat opinia publica intr-o confuzie totala, poate pentru decenii intregi. Ceea ce ar fi trebuit sa fie un mesaj clar si simplu, a devenit o amestecatura de neinteles, care, in final, nu a mai avut nici un impact. Asa cum sublinia Michael Pollan, profesor de jurnalism la Universitatea Berkeley, intr-un articol publicat in ziarul The New York Times Magazine, unicul mesaj pe care l-a primit publicul a fost acela care se trimite de regula, cand factorii responsabili dintr-un domeniu doresc ca ceva anume sa nu se schimbe deloc: Expertii nu s-au pus de acord.
Ca si pacientii, medicii sunt prinsi in clestele produs de forta de influenta a doua industrii puternice. Pe de-o parte, este vorba de industria farmaceutica, cu logica sa evidenta, inclinata sa ofere mai degraba solutii farmacologice simple decat sa incurajeze pacientii sa isi ia destinul in propriile maini. Pe de alta parte, avem industria alimentara, ce-si protejeaza cu strasnicie interesele prin descurajarea diseminarii de recomandari prea explicite referitoare la posibile legaturi existente intre alimente si boli. Iar daca acestea doua au ceva clar in comun, atunci nu este altceva decat dorinta extrem de puternica de a nu se schimba nimic din starea de lucruri existenta.
Pentru aceia, insa, care, ca si mine, doresc sa se protejeze impotriva cancerului, este inacceptabil sa continue sa fie victimele pasive ale acestor forte economice. Nu exista alta alternativa decat sa ne inarmam cu toata cantitatea de informatii referitoare la tot ceea ce ar putea sa ne ajute sa mentinem controlul asupra acestei boli, fara a dauna in nici un fel corpului persoanei supuse la tratament. Vestea cea buna este ca deja exista destule date in legatura cu efectele anticancerigene ale alimentelor, pentru ca oricine sa inceapa sa isi aplice singur acest tratament.