
In anul 2001, Administratia pentru Alimente si Medicamente a batut toate recordurile de viteza grabindu-se sa semneze aprobarea pentru un nou medicament anticancerigen – Gleevec. Acest medicament este eficient in tratarea atat a unei forme comune de leucemie, cat si a uneia foarte rare si in mod obisnuit letale de cancer de intestin. Intr-un interviu plin de entuziasm, publicat in The New York Times, dr. Larry Norton, oncolog, fost presedinte al Societatii Americane de Oncologie Clinica si unul dintre cei mai importanti medici oncologi de la Spitalul Memorial Sloan-Kattering din New York, nu si-a precupatit laudele. El a calificat efectele medicamentului Gleevec drept un miracol.
Intr-adevar, pentru oncologi, Gleevec a inaugurat o abordare complet noua in tratamentul cancerului. Astfel, in loc ca, prin efectul sau, sa incerce sa otraveasca celulele canceroase (asa cum face chimio-terapia), Gleevec blocheaza mecanismul celular care da posibilitatea cancerului sa se dezvolte de la o zi la alta. Actiunea sa se manifesta asupra genelor care stimuleaza dezvoltarea cancerului si se crede in prezent ca unul din elementele cheie in functionarea mecanismului sau de actiune consta si din blocarea unuia dintre sistemele care stimuleaza crearea de noi vase de sange (receptorul PDGF). In cazul cancerului, care, in aceasta situatie, inceteaza sa mai constituie un pericol. Astfel, potrivit expresiei lui Judah Folkman, descoperitorul angiogenezei, ajungem in stadiul cancerului fara boala.
Se intampla, asadar, ca multe ierburi si mirodenii au efecte foarte asemanatoare cu actiunea farmacologica a medicamentului Gleevec. Este valabil acest lucru pentru plante din familia labiatelor, de exemplu, care cuprinde, printre altele, menta, magheranul, cimbrul, oregano (sovarvul), busuiocul si rozmarinul. Aceste plante sunt bogate in acizi grasi din familia terpenilor, ceea ce le confera o aroma deosebita. Terpenii au fost identificati ca actionand cu succes asupra unei largi varietati de tumori, reducand procesul de raspandire a celulelor canceroase sau chiar provocandu-le moartea.
Unul dintre acesti acizi – carnosolul, prezent in rozmarin – afecteaza si limiteaza capacitatea celulelor canceroase de a invada tesuturile invecinate. In momentul in care devine incapabil sa se raspandeasca, cancerul isi pierde caracterul virulent. Mai mult chiar, cercetatorii de la Institutul National pentru studiul Cancerului au demonstrat ca extrasul de rozmarin ajuta substantele active ce compun chimioterapia sa penetreze celulele canceroase. In culturile de tesuturi, acesta scade rezistenta celulelor de cancer mamar in fata actiunii chimioterapiei.
In experimentele lui Richard Beliveau, apigeninul – intalnit din belsug in patrunjel si telina – a demonstrat o puternica actiune inhibitiva asupra procesului de creare de noi vase de sange, de care tumorile au nevoie pentru a se dezvolta, iar asta cu o eficacitate comparabila cu cea a medicamentului Gleevec. Acest efect apare chiar si in cazul ingerarii unor concentratii mici de apigenin, similare acelora observate in sange dupa consumul de patrunjel.