nu poti fi sanatos pe o planeta bolnava

 Nu poti fi sanatos pe o planeta bolnava

Ursii polari traiesc departe de civilizatie. Intinderile nesfarsite de zapada si gheata de care au nevoie pentru a supravietui nu ii lasa prada dezvoltarii urbane sau industriei. Cu toate acestea, dintre toate animalele din lume ursul polar este cel mai contaminat cu substante chimice toxice, intr-atat incat pana si sistemul sau imunitar si capacitatea sa de reproducere sunt amenintate. Iar asta pentru ca acest mare mamifer mananca foci si pesti mari, care, la randul lor, traiesc pe seama pestilor mai mici, ce se hranesc si ei cu pestisori si mai mici, cu plancton si alge. Substantele poluante pe care le deversam in raurile si fluviile noastre sfarsesc in mare. Multe din ele sunt persistente, ceea ce inseamna ca nu se descompun si nu sunt asimilate de biomasa pamantului sau de oceane. Ele calatoresc in jurul planetei timp de cativa ani si se acumuleaza pe fundul oceanului. De asemenea, se acumuleaza in corpul animalelor pe care le ingereaza (sunt bio-acumulative) si au o afinitate speciala pentru grasimi. Sunt ceea ce oamenii de stiinta numesc solubile in grasime, fiind intalnite, ca urmare, in grasimile animale. Mai intai, ele isi gasesc calea catre grasimea micilor pesti, apoi ajung in pestii mai mari, odata ce acestia ii mananca pe cei mici, si, in final, in corpul animalelor care se hranesc cu acei pesti mari. Cu cat avansam, analizand lantul trofic, cu atat mai mare vom descoperi ca este cantitatea de P.O.P. – sau poluanti organici persistenti (Persistent Organic Poluants – in limba engleza in original) in grasimile animale. Ursul polar se afla pe cea mai inalta treapta a lantului trofic, contaminat de la un capat la celalalt. In mod necesar ei sunt cei mai afectati de concentrarea in crestere – sau bio-amplificarea – de substante poluante in mediul inconjurator.

Exista si un alt mamifer care domneste pe cea mai inalta treapta a lantului sau trofic. Habitatul sau este cu mult mai putin protejat decat cel al ursului polar: fiinta umana. Daniel Richard este presedintele sectiunii franceza a celui mai mare grup de actiune in probleme de mediu din lume, WWF (Fondul Mondial pentru Animale Salbatice – World Wildlife Fund, in limba engleza in original). Daniel are o adevarat pasiune pentru natura. Vreme de doisprezece ani a trait in Camargue, la marginea acelei rezervatii naturale atat de bine protejat. Cand echipele europene ale WWF au intreprins, in anul 2004, o campanie neobisnuita de masurare a cantitatii de elemente chimice toxice pe care oamenii le poarta in corpul lor, s-a oferit voluntar. A fost uimit sa afle faptul ca pana si scopul lor, s-a oferit voluntar. A fost uimit sa afle faptul ca pana si corpul sau purta aproape jumatate din substantele toxice cautate prin intermediul testelor (patruzeci si doua din o suta noua). Aproape la fel de multe ca si in cazul ursului polar. De ce? Sunt un mancator de carne, a raspuns. In acelasi studiu au fost testati si treizeci si noua de membri ai Parlamentului European, precum si paisprezece ministri ai sanatatii si mediului din mai multe tari europene. Cu totii au iesit la analize ca purtand doze semnificative de poluanti al caror caracter toxic pentru oameni este bine cunoscut. Treisprezece tipuri de deseuri ale unor produse chimice (ftalati si compusi perfluorici) au fost sistematic detectati in organismul tuturor membrilor. Parlamentului care fusesera testati. In ce-i priveste pe ministri, organismul lor a scos la iveala, printre altele, urmele a douazeci si cinci de substante chimice identice: un produs de ignifugare, doua pesticide si douazeci si doua de tipuri de PCB (bifenilpoliclorura – Polychlorinated Biphenyls, in limba engleza in original). Aceasta poluare nu le este nicaieri interzisa nici oficialilor alesi, nici europenilor. In Statele Unite, cercetatorii de la Centrul pentru Controlul Bolilor, au identificat prezenta a o suta optzeci si patru de substante chimice toxice in sangele si urina americanilor de toata varstele.

Ca si saltul inregistrat in consumul de zahar si deteriorarea rapida a proportiei existente intre acizii grasi de tipul omega-6/omega-3, aparitia acestor substante toxice in mediul nostru inconjurator si in corpul nostru reprezinta un fenomen complet nou. Dateaza si el din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Productia anuala de substante chimice sintetice a crescut de la un milion de tone in 1930, la doua sute de milioane de tone in prezent.



Figura 24. Productia de substante chimice sintetice, printre ele numarandu-se si pesticidele, este un alt fenomen care marcheaza sfarsitul secolului XX.

    Atunci cand aceste cifre au fost publicate pentru prima data in 1979, de catre dr. Devra Lee Davis, o tanara specialista in epidemiologie, cu o fire foarte sincera si directa, a fost numita rebela si non-conformista. Ea si-a intitulat cu curaj articolul pe care l-a publicat in revista Science Cancerul si productia chimica industriala. Acesta fusese un subiect pe care nimeni nu dorise sa-l auda, iar articolul ameninta sa puna capat carierei sale, insa Devra Davis a perseverat. Dupa publicarea multor altor articole si a doua carti de larga influenta, ei i s-a cerut in final, in 2005, sa conduca primul Centru pentru Oncologie Ambientala din lume creat pentru ea la Universitatea din Pittsburgh. Astazi, legatura dintre cancer si mediul inconjurator abia daca mai este pusa vreodata sub semnul intrebarii.
    Agentia Internationala de Cercetare a Cancerului, din cadrul WHO tine o lista cu substantele carcinogene prezente in mediu inconjurator. In ultimii treizeci de ani, agentia a testat noua sute de potentiali vinovati (o mica proportie din peste o suta de mii de molecule eliberate de industrie incepand cu 1940, cu frecventa de cateva milioane de tone pe an). Printre cele noua sute de substante supuse analizei Agentiei Internationale de Cercetare a Cancerului – de obicei de catre organizatii guvernamentale, societati medicale sau asociatii de consumatori – numai una a fost declarata ca fiind non-carcinogena. Nouazeci si cinci au fost identificate ca fiind cunoscute drept carcinogene (au fost suficiente studii epidemiologice si cercetari pe animale pentru a stabili, in ce le priveste, relatia de cauza si efect. Trei sute sapte au fost probabil sau posibil carcinogene (studiile facute pe animale au fost convingatoare, insa nu au fost facute studii pe oameni si nici nu au fost adunate alte date care sa se dovedeasca toxicitatea). Patru sute noua zeci si sapte au ramas inca neclasificate (aceasta nu inseamna ca sunt sigure ci ca efectele lor nu au fost inca suficient studiate, adesea datorita lipsei mijloacelor necesare).