samanta si ogorul

La inceput, suna foarte des pentru a-l informa despre stadiul lui Lenny. Povestea cum respecta cu scrupulozitate tot ceea ce promisese ca va face, insa era inca speriata. La telefon continua sa planga tot timpul, spunand: Nu vreau sa-l pierd... Nu vreau sa-l pierd... Dupa doua saptamani, tonul vocii sale deja era schimbat. Este pentru prima data cand se ridica din pat, in ultimele patru luni, anuntase ea cu satisfactie. Astazi la masa chiar a avut pofta de mancare. Zi dupa zi, ea ii confirma imbunatatirea starii sanatatii lui Lenny: Se simte mai bine ... Umbla pe picioarele lui... A iesit sa se plimbe... Beliveau nu putea sa-si creada urechilor. In definitiv, fusese vorba de cancer de pancreas, o forma de cancer care loveste ca fulgerul; una dintre cele mai agresive. Cu toate acestea, nu incapea nici o indoiala ca ceva se schimba in trupul epuizat al lui Lenny.

    Lenny a supravietuit cancerului timp de patru ani si jumatate. Pentru multa vreme, tumora se stabilizase si chiar daduse inapoi cam cu un sfert. A revenit la ocupatiile sale obisnuite si la calatoriile sale. Medicul sau oncolog din New York, care il trata, spunea ca nu mai vazuse niciodata ceva asemanator. Intrucatva, era ca si cum Lenny ar fi purtat cancerul in el fara a fi bolnav, desi trupul sau a sucombat in final. Acum, cand Richard Belilveau istoriceste acesta intamplare, o face aproape rosind. Era pentru prima data cand faceam o astfel de recomandare medicala. Evident, era un caz izolat. Era imposibil sa se traga vreo concluzie. Cu toate acestea, insa... Si daca acel tratament era posibil? Pentru un cercetator care isi dedicase intreaga viata studiului efectelor biologice ale chimioterapiei, ceea ce se intamplase fusese un soc. In definitiv, insa, nu exista nimic care sa ne impiedice sa mancam mai sanatos, mai corect, fie pe timpul chimioterapiei, fie dupa aceea. Nu exista absolut nici un efect advers daca mancam in acest mod. Dupa aceasta experienta avuta cu prietenul sau Lenny, Richard Beliveau a continuat sa se trezeasca in miez de noapte la fel ca inainte, framantat, insa, de data aceasta, nu de idei, ci de intrebari. Ce sa fac cu ceea ce stiu?, se intreba. Am oare dreptul sa trec cu usurinta peste posibilitatea de a avea o contributie atat de importanta la pastrarea sanatatii publice? Este acceptabil din partea mea sa nu explorez sistematic si stiintific aceasta maniera de tratament bazata pe regim alimentar? in final, a sosit si momentul in care s-a hotarat sa isi lanseze laboratorul in cel mai mare program de cercetare intreprins vreodata in domeniul efectelor biochimice ale alimentelor anticancerigene. De atunci, rezultatele acestui program sunt atat de graitoare, incat au reusit sa modifice drastic idei deja impamantenite, din sfera celor mai bune metode de protectie impotriva cancerului.

Samanta si ogorul

    Dr. T. Collin Campbell, profesor la Universitatea Cornell, este autorul celui mai amplu studiu realizat vreodata pe tema legaturii existente intre producerea cancerului si obiceiurile alimentare. Isi petrecuse copilaria la o ferma si poate chiar aceste cunostinte despre pamant i-au fost de folos mai tarziu si l-au facut sa-si poata exprima opiniile despre aceasta legatura intr-un mod deosebit de convingator. El a comparat cele trei stadii ale dezvoltarii unei tumori – initierea, stimularea si progresia – cu cresterea unei buruieni. Initierea reprezinta faza in care o samanta isi gaseste adapost in pamant. Stimularea este stadiul in care samanta devine planta. Progresia este faza in care planta devine o buruiana, dezvoltandu-se fara a mai putea fi controlata si invadand straturile de flori, potecile gradinii, crescand pana la marginea trotuarului. O planta nu se raspandeste daca nu este buruiana (Acest lucru este intru totul valabil si pentru tumori. Alunitele, de exemplu, sunt tumori. Ele pot aparea, se pot dezvolta sau pot disparea, insa totul se incadreaza intre niste limite civilizate. Ele nu invadeaza tesuturile inconjuratoare mai mult de cativa milimetri si nu se raspandesc niciodata la alte organe sau regiuni ale corpului. Ele nu sunt buruieni si, ca si florile, chiar au o valoare estetica )

    Initierea – prezenta potentialelor seminte periculoase – depinde in mare masura de zestrea noastra genetica si de toxinele prezente in mediul nostru inconjurator (radiatii, substante chimice carcinogene, etc.) insa dezvoltarea semintelor (stimularea) depinde de existenta unor conditii de supravietuire indispensabile: sol favorabil, apa si soare.    In lucrarea pe care a dedicat-o celor treizeci si cinci de ani de experimentari in domeniul rolului avut de factorii de nutritie in dezvoltarea cancerului, Campbell concluziona: Procesul de stimulare este reversibil, depinzand de masura in care cancerul aflat in perioada timpurie i se ofera conditiile propice in care sa se dezvolte ulterior. Aici este momentul in care intervin si isi pun in evidenta importanta factorii ce tin de caracteristicile regimului alimentar. Acesti factori, numiti anti-stimulenti, produc incetinirea dezvoltarii acestei boli. Cancerul prospera in momentul in care raportul dintre anti-stimulenti si stimulenti inclina in favoarea acestora din urma. In mod logic, dezvoltarea cancerului se diminueaza sau se opreste cu totul atunci cand prevaleaza factorii anti-stimulenti. Nu este altceva decat un proces de du-te – vino. Importanta profunda a acestei reversibilitati nu poate fi mai bine scoasa in evidenta.

    Chiar si atunci cand se intrunesc conditiile de nutritie pentru un nivel maxim de stimulare – asa cum se intampla in cazul hranirii conform regimului alimentar occidental – se considera ca mai putin de o celula la zece mii reuseste sa devina o tumora capabila sa invadeze alte tesuturi. Actionand asupra solului in care sunt depozitate celulele canceroase, este astfel posibil sa se reduca considerabil sansele lor de dezvoltare. Acest lucru se intampla  probabil si cu asiaticii, care poarta in corpul lor acelasi numar de micro-tumori ca si occidentalii, insa acestea nu devin excrescente canceroase agresive. Ca si intr-o gradina organica, putem invata cum sa controlam aparitia sau dezvoltarea buruienilor, prin exercitarea unui control strict asupra amestecului de pamant: limitand existenta substantelor care le hranesc – a factorilor stimulenti – si administrand din abundenta elementele nutritive care le opresc din crestere – factorii anti-stimulenti.

    Asta este exact ceea ce dedusese si un mare chirurg britanic, dr. Stephen Paget. In 1889, el a publicat in revista Lancet un articol in care isi descria o ipoteza, considerata inca si astazi, dupa o suta douazeci de ani, ca fiind autorizata. Numele pe care l-a dat acestei ipoteze este demn de o fabula a lui Esop: Ipoteza semintei si a ogorului.

    Un secol mai tarziu, in revista Nature, un grup de cercetatori din cadrul Institutului de Cercetari in domeniul Cancerului, de la Universitatea California, San Francisco, au indicat pertinenta acestor idei, in ceea ce priveste cele mai agresive celule canceroase. Astfel, daca mediul inconjurator al tumorii este privat de factorii inflamatori de care aceasta are nevoie pentru dezvoltare, ea nu va reusi sa se raspandeasca. Problema este ca acesti factori inflamatori, acesti adevarati fertilizatori pentru cancer, sunt furnizati direct prin intermediul regimului nostru alimentar. Astfel, importante cantitati de fertilizatori provin din multiplele varietati de zaharuri rafinate, a caror ingerare atrage dupa sine producerea de insulina, care este un factor pro-inflamator, si a IGF, precum si un aport insuficient de acizi grasi de tip omega-6, care se transforma in moleculele inflamatorii si hormonii de crestere prezenti in carnea si produsele lactate non-organice, cele care, la randul lor, stimuleaza secretia de IGF. La fel de bine, insa, un regim alimentar corect poate furniza anti-stimulenti, cum ar fi toate componentele fito-chimice apartinand anumitor legume sau fructe care contrabalanseaza in mod direct mecanismele inflamatorii.

    Atunci cand Richard Beliveau vorbeste despre regimul alimentar occidental, analizat in lumina acestor recente descoperiri, o face cu o vehementa vizibila. Evaluand toate elementele noi descoperite de-a lungul tuturor acestor ani de cercetari, pot spune ca, daca acum mi s-ar cere sa formulez o varianta de regim alimentar care sa stimuleze la maximum dezvoltarea cancerului, n-as putea sa mai adaug ceva in rau regimului nostru alimentar pe care-l urmam in prezent!