starea de spirit anticancer

As vrea sa adresez multumirile mele deosebite lui Michael Lerner, Rachel Naomi Remen, David Spiegel, Francine Shapiro si Jon Kabat Zinn pentru ideile prezentate in acest capitol, care sunt inspirate, in mare parte, de intalnirile avute cu ei si cu scrierile lor.

Legatura dintre minte si trup

Este, oare, vina mea?

    La varsta de cincizeci de ani, aflat deja pe inaltimile unei cariere pline de succese remarcabile, Bernard a aflat ca avea cancer la rinichi. Dupa tratament, cancerul a dat inapoi, insa, cinci ani mai tarziu, a recidivat. In ziua de azi, cand vorbeste despre boala sa, cauzele producerii acesteia ii par foarte clare.

    Poate o sa va surprinda asta, dar… ma asteptam sa mi se intample. Astfel incat, cand am primit vestea, nu am avut chiar un soc. Eram prins in vartejul unui stil de viata nebun, care ma tinea intr-o stare constanta de neliniste existentiala, destul de des intalnita in profesia noastra. Instinctiv, am simtit ca ceva urma sa mi se intample. Dupa prima operatie, am decis ca voi face tot ce-mi va sta in putinta pentru a-mi schimba viata, pentru a-i aduce un plus de calitate – sa petrec mai mult timp cu oamenii pe care ii iubeam, sa extrag tot ce ar fi mai bun din fiecare moment de trait. Curand insa, am fost din nou prins in lumea de iluzii si de agitatie frenetica, plina de stres, a carierei mele de actor. M-am aruncat din nou in valtoarea aceluiasi stil de viata profund nesanatos. Cinci ani mai tarziu am primit un al doilea semnal desteptator. Facusem metastaza la plamani. I-am cerut unui prieten medic sa arunce o privire asupra analizelor de sange pe care le faceam deja in mod regulat de mai multi ani. Mi-a spus: De fiecare data cand te pregatesti sa intri pe scena, secretia de hormoni datorati stresului atinge valori foarte mari, iar metabolismul tau se dezechilibreaza. Mi-am spus atunci – deci, nu ai alta alternativa. Trebuie sa iti schimbi rapid comportamentul si sa privesti viata altfel decat pana acum, daca vrei, totusi, sa mai fi pe aici, ca sa te bucuri de ea…

    Studiile facute arata ca o mare parte din femeile diagnosticate cu cancer la san sunt convinse ca boala lor a rezultat ca urmare a stresului foarte puternic imprimat de modul de viata dus si de alte evenimente, cum ar fi un avort, un divort, boala unui copil sau pierderea unui loc de munca ce inseamna mult pentru ele. La randul lor, medicii au asociat de multa vreme stresul psihologic cu cancerul. Cu doua mii de ani inainte, medicul roman Galenus a observat ca oamenii deprimati erau cu mult mai predispusi la contractarea unei boli. In 1759, un chirurg englez scria despre cancer ca se putea asocia indeaproape cu nenorocirile suferite in viata, deoarece si el produce multa bataie de cap si suferinta. In 1846, autoritatile medicale britanice considerau ca Suferintele psihice, schimbarile bruste de destin si obisnuinta de a avea ganduri negre… constituie cea mai puternica pricina a acestei boli… Autorul acestui articol, dr. Walter Hyle Walshe, un mare chirurg si, in acelasi timp, cea mai proeminenta autoritate medicala in materie de cancer de la mijlocul secolului al XIX-lea, isi adauga observatiile personale: M-am intalnit chiar eu cu cazuri in care legatura dintre cele doua aspecte aparea ca fiind atat de clara, incat am ajuns la concluzia ca a-i pune la indoiala realitatea ar putea insemna o lupta impotriva ratiunii.

  Studiile existente se contrazic, adesea, intre ele, iar oncologii continua si in prezent sa nu se puna de acord in legatura cu valabilitatea si relevanta acestor observatii. Oare, intr-adevar, ne putem provoca propriul cancer? In incercarea de a raspunde eu insumi la aceasta intrebare am adus in discutie o perspectiva a problemei care m-a ajutat sa imi infrunt mai bine boala si pe care de-a lungul anilor multi dintre proprii mei pacienti au considerat-o, de asemenea, ca fiind de ajutor.

    Se stie ca, de obicei, samanta unui cancer aflat in forma unei anomalii celulare are nevoie de zece pana la patruzeci de ani pentru a deveni o tumora canceroasa detectabila. Aceasta samanta se naste intr-o celula sanatoasa datorita unor gene anormale sau, mult mai des intalnit, ca urmare a expunerii la radiatii, la toxine din mediul inconjurator sau alte substante carcinogene, cum ar fi benzopirenul din fumul de tigara. Nu a fost niciodata identificat vreun factor psihologic care, doar prin existenta sa, sa fie capabil sa creeze acea samanta a cancerului.

    In orice caz, anumite reactii la stresul psihologic pot influenta profund solul agricol in care se dezvolta aceste seminte. Ca si Bernard, majoritatea pacientilor pe care i-am cunoscut isi amintesc de existenta unei perioade caracterizate de un anume fel de stres in lunile sau anii care au precedat diagnosticului de cancer ce li se stabilise. De obicei, stresul isi are originea intr-un calvar sufletesc, care creeaza in jurul sau un sentiment teribil de neajutorare. Multi dintre noi am fost confruntati cu un conflict cronic, ce parea de nerezolvat, sau cu obligatii coplesitoare, capabile sa ne dea un sentiment de sufocare. Aceste situatii nu declanseaza cancerul, insa, asa cum observa si un articol publicat in revista Nature Reviews Cancer, in anul 2006, stim in prezent ca ele pot oferi cancerului o buna ocazie de a se dezvolta mai rapid. Factorii care contribuie la producerea cancerului sunt atat de numerosi si variati incat nimeni nu ar trebui vreodata sa se condamne sau sa se simta vinovat pentru faptul de a fi contractat aceasta boala. Daca pisica dumneavoastra face cancer nu putem sa ne imaginam vreodata ca i-ati putea reprosa acest lucru ca fiind vina ei. In orice caz, oricine a fost diagnosticat cu cancer are ocazia de a invata cum sa traiasca intr-un mod diferit fata de cel abordat pana atunci, cu beneficiul evident de a ajuta la propria sa recuperare. Aceasta este exact ceea ce eu am fost nevoit si eu sa fac.

Sentimente innabusite

    In familia mea am fost cel mai mare dintre toti fratii mei. Nici bine nu ma nascusem, cand am fost luat din bratele si de la sanul mamei, deoarece acele locuri erau considerate nepotrivite pentru mine. Am fost imediat predat la cresa, cu educatoare si lapte praf, un sistem considerat mai modern, mai apt sa protejeze copilul care urma sa duca mai departe neamul familiei. Am plans o gramada, in parte pentru ca, imi imaginez, ca orice alt copil, mi-ar fi placut sa ma aflu in bratele mamei decat intr-un fel de incubator, in spatele unei ferestre etanse, care nu lasau sunetele sa patrunda. Mama mea avea douazeci si doi de ani atunci cand m-a nascut. In ciuda inteligentei si caracterului sau, era doar un copil in comparatie cu sotul sau in varsta de treizeci si sapte de ani, care conducea cea mai importanta revista de stiri a tarii. Foarte curand, bunica mea din partea tatalui a decretat ca mama nu era destul de competenta pentru a-i ingriji nepotul, astfel ca am fost incredintat unei doici, ce locuia in aceeasi casa cu noi. Mama a suferit teribil datorita acestei separari. Isi aduce aminte si astazi de sanii sai din care laptele se scurgea, in timpul noptilor in care era impiedicata sa vina sa ma vada. De-a lungul anilor care au urmat, nu am reusit niciodata sa vindecam aceasta relatie, caci prea multa suferinta si privatiune apasasera asupra ei.