necesitatea unei alimentatii echilibrate si complete

 Bataile inimii, digestia, urcatul unei scari, scrisul unei scrisori, mentinerea constanta a temperaturii corpului si orice activitate se desfasoara cu un consum de energie.
Aceasta energie provine din alimente si este valorificata si transformata in organism potrivit necesitatilor. Sub marea lor diversitate, alimentele sunt combinatii a trei substante chimice complexe, numite substante nutritive sau nutrimente: glucidele (zaharurile), protidele (albuminele) si lipidele (grasimile). Acestea, Ia randul lor, sunt compuse din combinatii chimice mai simple ca: glucoza, zahar cu 6 atomi de carbon, acizi aminati constituenti de baza ai protidelor si, in sfarsit, acizi grasi si glicerina, care intra in compozitia lipidelor.
Orice aliment natural este compus din doua sau trei asemenea substante nutritive. Astfel, painea este compusa din glucide (amidon) si protide (gluten), laptele din glucide (lactoza), protide (cazeina) si lipide (unt), carnea din protide si lipide. Unele alimente preparate industrial contin substante nutritive in stare pura: zaharul este compus din 100% glucide, iar uleiul din aproape 100% lipide. Nici un aliment natural sau industrial nu contine insa 100% protide. Praful de lapte este din acest punct de vedere alimentul cel mai bogat, desi contine numai 30-40% protide.
Rolul nutrimentelor in organism este diferit. Glucidele si lipidele sunt folosite ca sursa de energie propriu-zisa, fiind deci substante cu rol energetic. Spre deosebire de acestea, protidele au rolul de a repara uzura continua a tesuturilor care compun organismul, adica un rol plastic. Este de la sine inteles ca hrana trebuie sa aduca organismului tot atata energie, cat consuma acesta. Cand hrana este sub necesitati, organismul, spre deosebire de o masina in criza de combustibil, nu se opreste. Oprirea masinii umane este incompatibila cu viata. In aceste conditii, organismul isi mentine numeroasele functii, suplinind hrana cu propriile lui rezerve de combustibil, care sunt grasimile acumulate in corpul nostru. Cand si acestea au fost consumate urmeaza sa fie arse propriile tesuturi. In acest din urma caz, insa, organismul isi incetineste ritmul vital; flacara arde mai incet, palpaind, in scopul economisirii unui combustibil scump si pe sfarsite. De aceea semnele cele mai izbitoare ale insuficientei ratiei alimentare sunt pe de o parte slabirea in greutate si pe de alta oboseala si scaderea puterii de munca.
La polul opus acestei situatii, cand hrana este prea bogata, organismul incepe prin a risipi combustibilul suplimentar: flacara cu care comparam viata arde mai viu. Daca ratia alimentara continua sa depaseasca cheltuielile in energie ale organismului, atunci acesta incepe sa faca rezerve si stocheaza sub forma de grasime excedentul de hrana, ceea ce se traduce prin ingrasare.
Se desprinde deci ideea ca exista, in ceea ce priveste hrana, un optim cantitativ care corespunde, cu precizie aproape matematica, cheltuielilor organismului.
Pentru a-si indeplini rolurile, hrana sufera o serie de transformari, pe care le grupam in doua etape: digestia, adica prefacerile suferite de alimente in tubul digestiv; metabolismul, adica transformarile suferite de substantele nutritive, dupa ce au fost absorbite din tubul digestiv si pana la incorporarea lor in propriile noastre tesuturi sau pana la arderea lor si eliminarea resturilor nefolositoare rezultate din aceasta ardere.
Progresele facute cu ajutorul radioizotopilor ne dau o imagine destul de exacta asupra acestor transformari. Glucoza, acizii aminati, acizii grasi si glicerina nu mai pastreaza nimic din specificul alimentului din care au provenit. Fie ca rezulta din protidele din carne, fie din protidele din branza, aminoacizii, de exemplu, nu mai pot fi identificati dupa alimentul care i-a eliberat. Ei se vor absorbi treptat, prin peretii intestinului subtire, in urmatoarele 6-10 ore dupa masa. Dupa trecerea acestor substante in sange si limfa incepe metabolismul propriu-zis.
Produsele digestiei vor circula in ceea ce se numeste mediul intern.
Spre deosebire de protozoare, organisme primitive care depind exclusiv de compozitia mediului extern in care traiesc, fiintele evoluate si-au creat propriul lor mediu. Acesta este mediul intern, constituit de sange, limfa si lichidul interstitial, care scalda fiecare celula a organismului. Ce¬lulele retrag din mediul intern cantitatea de nutrimente necesara, potrivit activitatii si necesitatilor lor energetice proprii. Astfel, muschii, in cursul unui efort, vor primi mai mult sange, deci oxigen, glucoza si acizi grasi, decat primeau in timpul repausului.
Metabolismul cuprinde, in mare, un dublu curent: unul duce la acumularea substantelor rezultate din digestie in propriile tesuturi ale organismului, iar celalalt curent, de sens contrar, duce la descompunerea unei parti din rezervele organismului, in scopul eliberarii energiei necesare functiilor vegetative si ale vietii de relatie. Intre aceste doua curente exista, in conditii normale, un echilibru perfect, care se traduce in mare prin constinta greutatii organismului si a volumului fiecarui organ component. Trebuie sa ne inchipuim acest dublu curent metabolic ca fiind prezent in fiecare celula a corpului.
In concluzie, organismul cunoaste o continua reinnoire a fiecarei molecule constituente. S-a spus cu drept cuvant ca nici una din miliardele de celule ale corpului nu are varsta individului respectiv (cu exceptia anumitor celule nervoase); ele se reinnoiesc mereu.
Eliberarea energiei necesare din materialul nutritiv brut absorbit din tubul digestiv se obtine gratie unui motor metabolic constituit din ansamblul fermentilor (enzimelor) din tesuturi. Orice celula are un asa-numit echipament enzimatic, cu ajutorul caruia descompune substantele nutritive si le recompune sub forma de molecule proprii refacerii uzurii tisulare.
In mare, extragerea energiei continute in materialul nutritiv consta dintr-o oxidare cu ajutorul oxigenului atmosferic a produselor rezultate din digestie. Aceasta oxidare se deosebeste de o simpla ardere numai prin ritmul reactiei. Este usor de inteles ca o oxidare brusca a carbonului sau hidrogenului continut in acizii grasi sau in glucoza ar fi incompatibila cu materia vie, deoarece s-ar insoti de o eliberare prea mare, exploziva, de energie care ar distruge tesutul viu. S-a demonstrat experimental ca descompunerea materialului nutritiv poate avea loc si in afara organismului la temperatura corpului omenesc (37°), dar necesita in acest caz o aciditate atat de puternica a mediului, incat este imcompatibila cu viata. In aceste conditii, descompunerea are loc abia dupa cateva luni de mentinere a moleculelor nutritive in conditiile mentionate. Acelasi proces se poate desfasura in eprubeta la fel de repede ca in organism, dar necesita in acest caz o temperatura de peste 100° si o presiune si aciditate, de asemenea, incompatibile cu viata.
Ajungem, asadar, sa intelegem rostul enzimelor tisulare: ele mijlocesc printr-un proces catalitic reactiile de descompunere a glucozei, aminoacizilor si acizilor grasi adusi cu hrana, facand posibila eliberarea treptata, totusi relativ rapida, a energiei continuta in ele, printr-o oxidare ce are loc in conditii de mediu, presiune si temperatura compatibile cu viata celulara, in constitutia unei enzime intra, alaturi de o molecula de natura protidica, o grupare activa, de cele mai multe ori una din vitaminele complexului B si, de asemenea, substante minerale cu rol catalitic. Cum uzura enzimelor este mai mare decat a tesuturilor propriu-zise, se intelege ce importanta are pentru refacerea acestora o hrana echilibrata, care sa aduca nu numai lipide si glucide, dar si protide, vitamine si saruri minerale in cantitate suficienta.
Prefacerile treptate ale substantelor nutritive provenite din hrana constau in esenta, dupa cum am aratat, in oxidarea carbonului si hidrogenului continute in alimente, Aceasta oxidare in scara face ca, pe fiecare treapta, sa apara un produs mai oxidat si totodata mai simplu decat glucoza, acizii grasi si aminoacizii din care provin. In cele din urma se ajunge la combinatii din care organismul nu mai poate extrage energie: acestea sunt bioxidul de carbon si apa, eliminate ca deseuri ale masinii umane, prin plamani si rinichi. Comparatia cu fumul scos de o soba care arde carbuni este sugestiva.
Protidele, cuprinzand si azot pe langa carbon, hidrogen si oxigen, din ele va rezulta in cele din urma si uree (in afara de bioxid de carbon si apa), compus mai oxidat si mai simplu decat aminoacizii absorbiti din intestin.
Iata, asadar, cum atomii de carbon, hidrogen, oxigen si azot continuti in alimente vor strabate intr-un ritm anumit tesuturile organismului si vor fi eliminati in aerul expirat si in urina la cateva zile dupa ingestia alimentului din care provin.