bolile miocardului si pericardului

Bolile muschiului cardiac pot fi de natura infectioasa (miocardite) si degenerativa.

Miocardita este inflamatia acuta a muschiului cardiac, care apare in cursul unor infectii, ca reumatismul, scarlatina, difteria, pneumonia, tifosul exantematic si febra tifoida. Simptomele miocarditei sunt variabile si evolueaza in paralel cu manifestarile bolii care a produs-o: palpitatii, jena sau dureri precordiale, dispnee dupa eforturi minime. Daca in cursul unei boli infectioase se instaleaza tulburari de ritm avem un criteriu sigur de prindere a miocardului. Miocardita netratata sau rezistenta la tratament determina insuficienta cardiaca, in prezent, insa, dispunem de suficiente mijloace terapeutice pentru a obtine vindecarea miocarditei.

Pericardul este un sac protector care captuseste inima la exterior, sustinand-o si nu-i ingaduie sa se dilate in timpul eforturilor, cand este suprasolicitata si invadata de mult sange. Bolile pericardului sunt denumite cu termenul general de percardite, din care mai frecvente sunt:

Pericarditele uscate sau insotite de colectii lichidiene definesc toate genurile de inflamatii acute, subacute sau cronice ale pericardului. Ele sunt mai frecvente la tineri, in special la copiii intre 5 si 15 ani. De cele mai multe ori, aceste pericardite constituie o complicatie a unei boli generale sau de inima: reumatism, tuberculoza, boli infectioase si transmisibile, infarct miocardic, uremie. Semnele unei pericardite sunt in functie de cauza care a produs-o si de forma clinica a bolii. In pericarditele din bolile infectioase se intalneste febra, a carei intensitate este variabila, in raport cu afectiunea de baza. Daca lichidul colectat este in cantitate mare, va destinde pericardul producand durere, va comproba miocardul determinand dispnee, va apasa asupra esofagului si nervilor din vecinatate iritandu-i si declasand sughitul, greutate la inghitit si uneori vomitari.

Pericardita exsudativa, in special de natura tuberculoasa, poate evolua, cu timpul, spre forma cronica cu pericard ingrosat, fibros si calcificat, transformat intr-o adevarata cuirasa foarte rezistenta si lipsita de elasticitate, care incorseteaza inima sanatoasa, impiedicand-o sa se contracte sau sa se dilate. Uneori se constituie aderente intre cuirasa pericardica si organele vecine, ingreunand si mai mult munca inimii. In felul acesta se produc grave tulburari circulatorii, de ordin mecanic, care se pot corecta insa pe cale chirurgicala. Sectionand cuirasa si eliminand o parte din ea, inima se degajeaza din corset si poate sa-si reia munca in conditii normale. Un bolnav care a avut pericardita trebuie sa consulte periodic medicul, pentru a i se descoperi la timp eventuala ingrosare a pericardului si pentru a se supune, la momentul oportun operatiei, inainte de a se produce tulburari serioase in circulatia sanguina.

Defectele cardiovasculare innascute, endocarditele, miocarditele si pericarditele de natura infectioasa, toxica, metabolica sau alergica formeaza toate la un loc o cazuistica minora, mereu in declin, pe masura ce sporesc mijloacele terapeutice moderne. Contingentul major de cardiovasculari in continua crestere se compune din hipertensivi si aterosclerosi, deci din indivizi avand afectiuni arteriale.