ce stiti despre hipertensiunea arteriala

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Definitie: hipertensiunea arteriala e un sindrom caracteriat prin cresterea presiunii sistolice si a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se considera valori normale pentru presiunea maxima 140 - 160 mm/Hg, interpretate in raport cu varsta, sexul si greutatea, iar pentru minima 90 - 95 mm/Hg.

Clasificare: in functie de etiologie se deosebesc: Hipertensiunea arteriala esentiala, in care nu se poate evidentia o cauza organica si Hipertensiunea arteriala secundara sau simptomatica, in care este dovedita cauza. Se deosebesc hipertensiuni secundare renale, endocrine, neurogene si cardiovasculare. In functie de evolutie se accepta astazi clasificarea propusa de O.M.S.: stadiul I, caracterizat prin depasirea valorilor normale de 140 - 160/90 - 95 mm/Hg; stadiul al II-lea, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculara. Hipertrofia ventriculului stang poate fi constatata clinic, electrocardiografie, radiologic si prin examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensiva); stadiul al Ill-lea, caracterizat prin aparitia complicatiilor cardiace, coronariene, cerebrale si renale.

Hipertensiunea arteriala este una dintre cele mai raspandite boli. Presiunea arteriala poate creste fie prin marirea debitului, fie prin cresterea rezistentei. Cele mai multe hipertensiuni au la baza cresterea rezistentei periferice (hipertensiunea esentiala, renala etc.). Initial, procesul este functional - vasoconstrictie - ulterior apar leziuni organice care permanentizeaza hipertensiunea arteriala. In ceea ce priveste factorii care realizeaza vasoconstrictia arteriala, se acorda un rol important sistemului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal si hiper-reactivitatii vasculare, in evolutia hipertensiunii arteriale, dupa mai multi ani de evolutie apar leziuni organice de ateroscleroza, care agraveaza tulburarile. 

Hipertertsiuni arteriale simptomatice

De cauza renala: Din acest grup fac parte hipertensiunile renovasculare [anomalii congenitale ale vaselor renale (stenoze, anevrisme), tromboze, embolii], hipertensiunile din bolile parenchimului renal (glomerulonefrita acuta si cronica, leziuni renale din diabet, pielonefritele etc.). In aparitia hipertensiunii renale, rolul principal este detinut de o enzima care ia nastere in rinichiul ischemic (cu circulatia insuficienta) si care se numeste renina. Aceasta se transforma in sange intr-o substanta hipertensiva numita angiotensina. E importanta precizarea etiologiei renale, deoarece unele forme sunt susceptibile de o interventie chirurgicala (hipertensiunea renovasculara a unelor pielonefrite). Tratamentul se adreseaza atat bolii de baza, cat si hipertensiunii arteriale.

De cauza endocrina. Din acest grup fac parte: feocromocitomul - o tumoare localizata in medulara glandei suprarenale, caracterizata prin crize paroxistice de hipertensiune datorite descarcarii in circulatie de catecolamine (adrenalina si noradrenalina). Tratamentul este chirurgical. Hiperaldosteronismul primar (adenom corticosuprarenal cu secretie excesiva de aldosteron); sindrom Cushing, datorit unei tumori corticosuprarenale sau hipofizare care se caracterizeaza prin hipertensiune, obezitate, vergeturi, hirsutism si cresterea eliminarii urinare a 17-cetosteroizilor. Tratamentul este chirurgical. Hipertensiuni endocrine, mai apar in hipertiroidism si in cursul sarcinii; in cursul primei sarcini poate aparea o hipertensiune reversibila, recidivand eventual cu fiecare noua sarcina; alteori, graviditatea agraveaza o hipertensiune arteriala preexistenta, de alta natura.

De cauza neurogena. In boli traumatice, tumorale sau inflamatorii ale creierului care duc la o crestere a presiunii intracraniene sau in caz de leziuni ale centrilor vasomotori se observa, uneori, si cresterea tensiunii arteriale.

De cauza cardiovasculara. Bolile insotite de hipertensiune arteriala sunt: coarctatia aortica, blocul complet, insuficienta aorticii si ateroscleroza. Hipertenisunea arteriala, esentiala: prin care se intelege orice sindrom clinic hipertensiv in care valorile presiunii arteriale sunt crescute, in absenta unei cauze organice. Se mai numeste si boala hipertensiva. Este cea mai frecventa, reprezentand 80 - 90% din totalul hipertensiunilor, si apare de obicei dupa 30 de ani, cu un maximum de frecventa intre 40 si 50 de ani. Incidenta este mai mare la femeie, dar formele mai grave apar la barbati. Menopauza si obezitalea sunt factori favorizanti, la fel viata incordata, stresanta si creditatea. Ereditatea ar juca un rol foarte important afectiunea intalnindu-se in proportie de 20 - 80% (dupa diferite statistici) in antecedentele familiale ale bolnavilor. Ceea ce se transmite ar consta intr-o tulburare a metabolismului catecolaminelor (adrenalina si noradrenalina) care ar sta la baza vasoconstrictiei arteriale. Se pare ca si alimentatia bogata in sare ar juca un rol important.

Etiopatogenie: majoritatea autorilor accepta astazi conceptia nervista, potrivit careia predispozitia ereditara este de natura neurogena, legata de o anumita structura a personalitatii si de o anumita modalitate de raspuns la situatiile de stress: durere, frica, suparare. Boala ar fi esential nervoasa, produsa de o tulburare in activitatea centrilor nervosi superiori. Diferiti excitanti din sfera psiho-emotionala (necazuri, griji, nesiguranta), actionand pe fondul unei predispozitii ereditare, duce la aparitia unor focare de excitatie permanenta la nivelul scoartei cerebrale, determinand secundar o vasoconstrictie arteriala. In lantul patogenic al hipertensiunii mai intervin - tot prin intermediul scoartei - sistemul endocrin si rinichiul. Modificarile fundamentale locale care stau la baza hipertensiunii sunt vasoconstrictia arteriala si cresterea continutului peretelui arteriolar in apa si sare. Mai tarziu apar leziuni organice si ateroscleroza, care grabesc evolutia si intuneca prognosticul prin complicatii.

Simptome

Clasic se deosebesc trei stadii:

1.Stadiul prehipertensiv poate fi afirmat pe baza ascendentei ereditare hipertensive, aparitiei unor puseuri tensionale trecatoare si a unor teste care stabilesc cresterea anormala a presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este pozitiv cand, introducand mana in apa la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm/Hg.

2.Stadiul de hipertensiune intermitenta, caracterizat prin perioade de hipertensiune, fara alte semne clinice, alternand cu perioade normale. 3.Stadiul de hipertensiune permanenta: in peste 90% din cazuri, hipertensiunea arteriala este depistata in acest stadiu.

Dupa manifestari se deosebesc:

Forma benigna, care evolueaza progresiv si se caracterizeaza prin: semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase si rigide, puls bine batut; semne de fragilitate capilara; diverse manifestari hemoragice (epistaxis, metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene etc.); semne cerebrale: cefalee occipitala, de obicei dimineata, la trezire, ameteli, oboseala, astenie, insomnie, tulburari de memorie si concentrate, modificari de caracter, frecvent tulburari de vedere (muste zburatoare, vedere incetosata); cefalee cu caracter pulsatil, ameteala, tulburarile de vedere si tulburarile trecatoare de constienta si de limbaj sunt cele mai frecvente tulburari functionale, comune tuturor formelor de hipertensiune; furnicaturi la nivelul extremitatilor, ameteli, senzatia de deget mort; examenul inimii releva subiectiv palpitatii, dureri precordiale, diferite grade de dispnee, iar obiectiv, semne de marire a inimii stangi (hipertrofie si digitatie); radiologia, electrocardiografia, fundul de ochi si probele functionale renale apreciaza gradul de evolutivitate a hipertensiunii arteriale.