hipotensiunea arteriala

 Hipotensiunea arteriala se caracterizeaza prin scaderea cifrelor tensionale sub 100 mm Hg maxima si sub 65 mm Hg minima. Aceste diminuari valorice pot fi constatate numai la maxima sau la minima, alteori la ambele presiuni.
Sindromul hipotensiv poate fi primar (esential, constitutional) cand nu se gaseste nici o cauza cunoscuta, sau secundar (simptomatic) datorita unor afectiuni bine precizate, de exemplu: starile infectioase acute sau cronice, intoxicatiile acute sau cronice, afectiunile cronice cu denutritie si slabire accentuata, unele afectiuni endocrine, unele afectiuni cardiovasculare, unele boli nervoase, hemoragiile. Hipotensivii se plang de o stare de oboseala permanenta, insotita de scaderea capacitatii de a efectua eforturi fizice: uneori acuza dispnee si palpitatii dupa exercitii fizice reduse, nervozitate, vajaieli in urechi, ameteli, eclipse vizuale, dureri de cap. Bataile inimii sunt uneori mai accelerate, insa pot fi rarite in jurul a 60 de batai/min. Sensibilitatea bolnavilor la frig este marcata. Extremitatile membrelor sunt adesea reci si uneori cianotice. Pot fi semnalate si tulburari digestive sau renale. Foarte caracteristica este labilitatea acestor simptome, care se accentueaza in pozitie verticala si in activitate, reducandu-se in pozitia culcat. Dar cu toata starea de oboseala accentuata, incapacitatea de munca nu este niciodata absoluta. De altfel, numeroase cazuri de hipotensiune arteriala latenta sunt bine tolerate, fiind descoperite intamplator cu prilejul masurarii tensiunii arteriale.
Hipotensiunea arteriala esentiala este de obicei continua, accentuandu-se la oboseala, surmenaj, denutritie, stari nervoase.
Hipotensiunea arteriala secundara - simptomatica - urmeaza evolutia cauzei care a determinat-o, putand, in boli infectioase si transmisibile grave, sa se transforme in colaps sau, dimpotriva, sa dispara o data cu cauza de baza. Cu toate neajunsurile provocate de valorile tensionale mici, hipotensivii au un prognostic bun si traiesc - in general - mai mult decat media de viata a celorlalti oameni, probabil si datorita menajamentelor si ingrijirilor pe care acesti bolnavi si le asigura.
Ateroscleroza coronariana
Organizatia Mondiala a Sanatatii, pornind de la anumite considerente logice, a recomandat ca suferintele inimii consecutive aterosclerozei coronariene sa fie etichetate sub denumirea de cardiopatie ischemica (imbolnavire datorita irigarii insuficiente cu sange a inimii). Aceasta conceptie moderna a fost acceptata de marea majoritate a tarilor, fiind insusita si de noi.
Unele persoane confunda hipertensiunea arteriala cu ateroscleroza. Aceasta confuzie se datoreste faptului ca ambele boli pot sa fie prezente la aceeasi persoana, una determinand aparitia celeilalte, completandu-se reciproc cand coexista.
Ateroscleroza isi trage numele de la cuvantul grecesc ateros, care inseamna coca, aluat, substanta cu care a fost asemanat continutul leziunii ateromatoase din peretele arterial. Placa ateromatoasa produce cu timpul fie o ingustare sau astupare a vasului, fie o slabire a rezistentei tesuturilor arteriale. Cercetarile moderne au aratat ca la aterosclerotici exista o alterare a metabolismului grasimilor, care se depun in peretii arteriali, formand leziunile specifice sub forma de placi. Concomitent se constata si o tendinta de coagulare a sangelui in artere, cauza formarii cheagurilor intravasculare. Consecinta trombozelor si a leziunilor aterosclerotice este micsorarea, pana la astuparea arterei respective.
Din fericire, ateroscleroza este o boala care apare in urma actiunii unor factori constitutionali si de mediu, susceptibili de a fi corectati. Cu alte cuvinte, ateromatoza poate sa fie evitata.
Tratamentul si prevenirea aterosclerozei constituie in prezent o problema la moda. In fond este foarte greu sa se gaseasca un medicament capabil sa previna sau sa vindece o boala ca ateroscleroza, astazi din ce in ce mai mult admisa in lumea medicala ca fiind rezultanta unei vieti anormale, caracterizata prin cei 3 S: surmenaj, sedentarism si supraalimentatie. Cum s-ar putea oare ca o boala instalata pe nesimtite, dupa un sir indelungat de ani de viata nerationala si dupa ce a modificat structura peretilor arteriali, sa cedeze repede la un medicament, oricat de miraculos ar fi, iar tesuturile sa reintinereasca?
Exista, totusi, o serie de masuri care previn formarea placilor ateromatoase in peretii arteriali. Aceste masuri se rezuma in fond la indepartarea si corectarea tuturor cauzelor generatoare de boala, care au fost enuntate.
Pentru a impiedica formarea placilor ateromatoase este necesar sa imbunatatim, in primul rand, metabolismul grasimilor. Studii recente au constatat ca o serie de acizi grasi nesaturati mentin mecanismul de coagulare a sangelui in stare normala, impiedicand formarea cheagului. Printre cei mai eficienti acizi grasi nesaturati, cu actiune antiaterogenica, mentionam acizii arachidic si arachidonic extrasi din uleiul de arahide si acizii linoleic si linoleinic proveniti din uleiul de in. Un efect asemanator, insa cu o mai slaba actiune, il au si uleiurile de porumb, floarea soarelui, dovleac, care contin acizi grasi nesaturati, cu conditia obligatorie sa fie consumate crude, la salata sau fierte, in mancaruri, iar nu prajite. Tratamentul complex, medicamentos si igieno-dietetic al aterosclerozei este capabil sa corecteze cauzele care duc la ateroscleroza si sa opreasca evolutia afectiunii. Se va normaliza in special alimentatia viciata, mai ales la obezi, hipertensivi, hipercolesterolemici(cu peste 2,4 g concentratie colesterol la litrul de sange), la diabetici, gutosi, ca si la cei cu piatra la ficat sau cu o hepatita cronica. Se vor evita - in primul rand - alimentele grase si bogate in colesterol: carnea si pestele gras, icrele, galbenusurile de oua, organele (creier, ficat, rinichi), grasimile animale (untura, unt, smantana, frisca), precum si branzeturile grase si fermentate. Ca grasimi se vor folosi uleiurile vegetale, despre care s-a vorbit, in cantitate maxima de 50 g zilnic.
Se apreciaza insa ca, mai mult decat orice, este important sa avem o greutate ideala. Pentru a realiza acest lucru, persoanele cu tendinta la ingrasare vor trebui sa limiteze - pana la renuntare - hidrocarbonatele (fainoasele inclusiv paine si mamaliga, zaharul, mierea si toate preparatele dulci).
Alimentatia trebuie sa cuprinda branzeturi proaspete, sarace in grasimi de exemplu, branza de vaci,lapte dulce slab sau lapte smantanat, carne slaba si foarte multe zarzavaturi si fructe.
Pe langa medicamentele folosite la ora actuala pentru actiunea lor de eliminare a colesterolului pe cale biliara, cum ar fi Anghirolul sau Boldocolinul, se mai utilizeaza Mecoparul, protector al celulei hepatice, preparatele iodice care favorizeaza arderea grasimilor in corp sau acidul nicotinic.
Daca nu s-a putut surprinde la vreme stadiul incipient al ateromatozei, partida nu este inca pierduta. Se mai pot lua anumite masuri eficiente de tratament medicamentos si mai ales igieno-dietetic, adecvate stadiului si felului de boala determinata de localizarea si intensitatea procesului aterosclerotic (angina pectorala, infarct miocardic, sindrom de ischemie periferica etc). In functie de evolutia bolii se apreciaza daca starea bolnavului este compatibila cu activitatea desfasurata pana atunci sau este necesar sa se acorde program redus de lucru, eventual schimbarea locului de munca potrivit rezervei sale cardiace; la nevoie, bolnavul va beneficia de concediu sau de pensionare.
Ateroscleroza se manifesta in raport cu localizarea leziunilor.
De exemplu, ateromatoza arterelor coronare determina cardiopatia ischemica manifestata cu dureri sau cu alte simptome si semne clinice.
Dupa cum se stie, inima are artere proprii, prin care circula sangele oxigenat pentru a o hrani. Arterele coronare isi dilata calibrul la eforturi, permitand marirea debitului sanguin pana la 2 litri pe minut. Prin arterele coronare aterosclerotice, devenite rigide si cu calibru tot mai redus, nu va mai putea circula sange in cantitati adecvate atunci cand organismul este supus la eforturi. Muschiul cardiac insuficient nutrit va suferi de ischemie (lipsa de sange), modificandu-si structura, iar la efort va aparea durerea de piept, asemenea unui carcel puternic.
Cardiopatiile insotite de durere sunt in numar de trei:
a) Angina de piept care are ca simptom dominant durerea manifestata - dupa cum am vazut - ori de cate ori nevoile in oxigen ale miocardului, supus la efort, nu sunt satisfacute de debitul sanguin. La inceput, durerea apare dupa o munca fizica, mese copioase, emotii sau expuneri la frig, iar in cazuri mai avansate si in repaus sau noaptea in somn, datorita unui cosmar. Accesul dureros are o serie de caracteristici in ceea ce priveste sediul, felul senzatiei dureroase, intensitatea, durata, modul in care inceteaza, frecventa crizei dureroase si cauza care a produs-o. Punerea unui diagnostic de catre bolnavul insusi este riscanta. Ca urmare a unei colaborari cu medicul, bolnavul se va deprinde sa-si recunoasca singur accesul dureros, in acest fel, la primele semne va putea recurge la medicatia specifica.
b) Sindromul intermediar este preludiul infarctului miocardic. Durerea in sindromul intermediar poate sa apara si in repaus, depasind - ca intensitate si durata - pe aceea din angina pectorala si nu cedeaza la nitroglicerina, intr-o astfel de situatie, persoana in cauza trebuie sa se imobilizeze imediat la pat, pana la sosirea medicului, indiferent daca a mai avut sau nu crize de angina pectorala, in felul acesta evita transformarea bolii in infarct miocardic.
c) Infarctul miocardic apare de cele mai multe ori dupa astuparea brusca a unei ramuri a arterelor coronare aterosclerotice. Gravitatea bolii va depinde de intinderea si localizarea leziunii in muschiul cardiac, in special in zonele pe unde trec caile de conducere a stimulilor inimii. In marea majoritate a cazurilor, debutul infarctului este semnalat tot de durere, de obicei foarte intensa,persistenta timp de ore sau chiar o zi, exceptional cu o durata mai mare. Durerea este rezistenta la calmantele obisnuite si nitroglicerina, cedand adesea numai la morfina sau pulverizari cu kelen in regiunea dureroasa. In detrimentul bolnavului sunt debuturile fara durere, deci cazurile care nu atrag atentia decat mai tarziu, cand apar complicatiile. De aceea este bine sa ne adresam medicului ori de cate ori se ivesc si alte semne care aparent nu au legatura cu boala de inima, cum ar fi unele senzatii de jena precordiala, chiar de intensitate minima, starea de oboseala sau palpitatiile nemotivate de vreo cauza oarecare. In perioada de debut a infarctului apar - de regula - si urmatoarele simptome, care ne permit sa ne orientam: scaderea tensiunii arteriale, febra, puls accelerat - uneori neregulat - dispnee, tulburari gastrointestinale (greata, varsaturi, balonari), si - din fericire ceva mai rar - socul. Oricare ar fi simptomele, infarctul constituie o urgenta medicala.
Imobilizarea absoluta si obligatorie a bolnavului la pat, chiar din primele momente, va menaja inima sa mult slabita, dandu-i posibilitatea sa munceasca minimal, numai strictul necesar , pentru mentinerea vietii. Un bolnav, la care se instaleaza pe strada durerea, va trebui sa ramana neaparat pe loc, sa se aseze orizontal, cerand sa i se improvizeze un asternut pana la sosirea unui mijloc de transport, eventual targa, pentru a-l duce culcat si relaxat la cel mai apropiat spital sau la domiciliu, unde va ramane la pat atat timp cat va persista durerea si starea generala proasta. Numai dupa cateva zile, cand fenomenele s-au imbunatatit, se permite transportul cu autosalvarea la serviciul spitalicesc de specialitate. Repausul imediat si absolut al bolnavului asigura o buna cicatrizare a leziunii din miocard si evitarea complicatiilor, dupa cum un aparat gipsat bine aplicat si la timp asigura o sudura buna a unei fracturi. Inima, organ musculos si vesnic in miscare, prezinta la locul infarctizarii o slaba rezistenta, la nivelul careia miocardul se poate rupe daca nu-i menajam munca.
Tratamentul sindroamelor de ischemie cardiaca, datorite aterosclerozei localizata pe arterele coronare, trebuie sa fie continuu si neintrerupt toata viata.
Bolnavul cu angina pectorala cauta in primul rand sa-si previna si sa-si calmeze durerea cu ajutorul medicamentelor vasodilatatoare coronariene din grupul nutritilor:trinitrina, nitroglicerina si nitritul de amil. Actiunea acestor medicamente se exercita prompt, cand sunt administrate sublingual, deoarece ajung direct si foarte repede la inima, odata cu sangele venos drenat prin vena cava superioara. Inghitirea acestor medicamente face sa scada si sa intarzie actiunea lor; sucurile digestive le descompun partial, iar barierele - intestinala si hepatica - constituie obstacole in drumul lor spre inima. Experienta ne-a aratat ca exista confuzii in ceea ce priveste dozajul si modul de administrare a vasodilatatoarelor coronariene. De aceea credem ca este util sa facem unele precizari. In primul rand nu exista limita de dozaj pentru nitroglicerina si similare, deoarece acest medicament, cu actiune extrem de rapida, se descompune imediat in organism, fara sa se acumuleze. In al doilea rand este preferabil sa prevenim durerea luand medicamentul cand suntem pe cale de a ne afla in situatii care pot provoca atacul anginos: mersul mai repede, statul in frig, urcatul scarilor. Papaverina si corfilina cu sinonimele lor au un efect vasodilatator minim. Efect binefacator asupra acceselor anginoase au preparatele romanesti Spasmocromona, Oxiflavilua si Agozolul. Tranchilizantele de tipul Extraveral, Napoton si Meprobamat au actiune calmanta indirecta asupra creierului la persoanele emotive si nervoase.
Uneori se obtin rezultate prin tratamentul antitiroidian cu metiltiourascil sau iod radioactiv care diminueaza activitatea glandei tiroide si metabolismul, menajand astfel munca inimii. Tratamentul infarctului miocardic are la baza aceleasi principii. Avand in vedere gravitatea bolii, bolnavul va fi ajutat prin toate mijloacele sa suporte usor faza acuta a bolii, ferindu-l de complicatii, pana la formarea unei cicatrici solide in muschiul cardiac.
In afara de aceste trei forme de boala insotite de durere exista si un grup foarte numeros de cardiopatii ischemice fara durere, format fie de cazurile asimptomatice insa cu semne electrocardiografice pozitive de ischemie miocardica, fie de cele manifestate prin insuficienta cardiaca cronica sau cu tulburari de ritm (fibrilatie atriala si blocul inimii) fara alte cauze evidente.
Irigatia sanguina deficitara a miocardului, consecutiva aterosclerozei coronariene, determina aparitia unor tulburari confirmate electrocardiografie.
Cu timpul fibrele miocardice degenereaza, astfel ca ramane tot mai putin tesut muscular valid. Cand se ajunge la o epuizare miocardica mai avansata apar semnele din insuficienta cardiaca cronica. In functie de gradul modificarilor structurale ale miocardului ischemic se pot produce tulburari de ritm (aritmii), cum ar fi diverse grade de bloc cardiac sau fibrilatia atriala.