simptomele mai importante in neurologie

Paralizia este imposibilitatea de a executa o miscare in teritoriul unui muschi, al unui segment al corpului etc. Deosebim doua feluri de paralizii:

a) Paralizia data de lezarea celulei nervoase motorii din maduva spinarii. Este o paralizie limitata la teritoriul muscular pe care il inerveaza etajul respectiv al maduvei.
b) Paralizia data de lezarea fasciculului piramidal care isi are originea in scoarta cerebrala. Aceasta paralizie prinde de obicei o jumatate de corp (hemiplegie), fiind suprimata numai miscarea voluntara. Miscarile reflexe (care sunt comandate mai ales de maduva spinarii), ca de exemplu retragerea involuntara a unui picior (ciupit sau intepat), nu sunt afectate.

Tulburarile de sensibilitate sunt produse de inflamatia sau lezarea traumatica a diferitelor formatiuni (nervi fascicule nervoase) care transmit sensibilitatea. Deci, orice leziune a acestor fibre, incepand de la piele pana la scoarta lobului parietal, pot duce la tulburari de sensibilitate, ca:
Cefaleea, datorita fie iritarii nervilor pielii capului, fie a meningelor sau vaselor creierului.

Nevralgia, durere datorita lezarii unui nerv periferic, limitata la teritoriul care corespunde nervului suferind.

Parestezia, o senzatie anormala care nu corespunde cauzei care a produs-o (de exemplu, senzatia de furnicaturi sau de arsuri in picioare in anumite boli ale nervilor-polinevrite-sau senzatia de arsura de o anumita parte a corpului, pe care o simte bolnavul cand este atins cu un obiect rece). Cand se produce o intrerupere prin distrugerea fibrelor care transmit sensibilitatea apare o diminuare sau chiar o lipsa totala de sensibilitate pentru teritoriul corespunzator (hipoestezie, anestezie).

Sindromul extrapiramidal este produs de lezarea nucleilor lenticulari (formatiuni cenusii situate sub scoarta emisferelor cerebrale), care controleaza miscarile automate si totodata si tonusul muschilor corespunzatori. De aceea, tulburarile in cadrul acestui sindrom se caracterizeaza prin aparitia de miscari involuntare si modificarea tonusului muscular (scaderea tonusului = hipotonie; cresterea tonusului = hipertonie). Tipurile mai importante de miscari involuntare care pot aparea in lezarea nucleilor lenticulari sunt:
- miscarea parkinsoniana, miscare ritmica care mimeaza numaratul banilor;
- miscarea coreica, miscare dezordonata ca in coreea acuta (forma cerebrala a reumatismului Bouillaud-Sokolski);
- miscarea atetozica, miscare serpuitoare, mai ales la maini si la picioare (se observa in special la unii copii care au avut encefalita).

Tulburarile de echilibru apar la leziunile formatiunilor sensibilitatii profunde. In membrele inferioare nu se poate face coordonarea armonioasa a miscarilor in timpul statiunii in picioare sau in timpul mersului. Bolnavul merge nesigur, cu picioarele departate si cade fie de o parte, fie de alta a corpului. In leziunile aparatului vestibular, bolnavul merge cu dificultate, cu picioarele departate, deviaza in timpul mersului de partea aparatului vestibular lezat. Si in leziunile creierului mic, mersul este nesigur, oscilant, imitand mersul omului beat (alcoolul afecteaza in special creierul mic).

Tulburarile de vorbire se produc in doua situatii principale:

1) in paralizii ale nervilor motori care inerveaza musculatura ce participa la vorbire (de exemplu, perechile VII, IX, X, XI si XII de nervi cranieni) sau in leziuni ale cerebelului, in care caz apar tulburari in coordonarea miscarilor necesare articularii cuvintelor;

2) in leziuni ale scoartei cerebrale a emisferului stang (emisferul major) pentru dreptaci, a emisferului drept pentru stangaci. In acest emisfer este localizata functia vorbirii. Pentru ca vorbirea sa se poata invata si exprima corect, omul are nevoie de cel putin doi analizatori intacti in emisferul major; cel auditiv (omul trebuie sa auda cuvintele si sa le inteleaga) si cel vizual (sa vada cuvantul scris si sa-l inteleaga). Copilul care se naste surdo-mut nu este mut prin paralizia muschilor ce intervin in limbaj, ci pentru ca s-a nascut surd. Acest copil poate invata sa vorbeasca daca educatorul va utiliza un alt analizator (de exemplu, surdo-mutul educat sa imite sunetele percepute cu ajutorul mainii sale asezate pe pieptul educatorului care vorbeste, va reusi sa vorbeasca normal). Dar noi, atunci cand vorbim nu suntem atenti la fiecare miscare a gurii; miscarea de vorbire se realizeaza automat imbunatatindu-se continuu, pe masura intrebuintarii de noi cuvinte sau propozitii. In bolile care lezeaza diferite zone ale emisferului major apar tulburari de limbaj de tip superior, cortical. Astfel, in lezarea lobului temporal sau parieto-occipital din emisferul major, desi bolnavul nu are tulburari de auz sau de vedere, el este surd pentru cuvintele auzite si orb pentru cuvintele scrise. Aceasta tulburare poarta denumirea de afazie senzoriala. In lezarea lobului frontal, desi bolnavul intelege limbajul vorbit sau scris si nu are paralizat nici un muschi care intervine in articularea cuvintelor, totusi nu poate vorbi (cuvinte frecvent intrebuintate, o poezie bine invatata in copilarie, o expresie pe care o repeta frecvent inainte de imbolnavire nu pot fi exprimate corect de bolnav). Este ca si cand bolnavul ar fi uitat sa mai vorbeasca (afazie motorie). Tulburarile de limbaj sunt de obicei mixte, cu predominanta unui tip de tulburare, in raport cu sediul leziunii care a determinat-o.