structura si principalele functii ale sistemului nervos

Sistemul nervos este in intregime format dintr-un tesut cu o inalta diferentiere, cu proprietati si functii infinit de numeroase si complexe care ii permit sa asigure adaptarea organismului la conditiile in perpetua schimbare ale mediului inconjurator, sa serveasca drept sediu material al tuturor proceselor vietii psihice.

In interiorul substantei nervoase, celulele sunt de doua feluri: neuronii, cu rol in receptionarea, inmagazinarea si transmiterea ezercatiilor primite din afara sau din interiorul organismului, si celulele care alcatuiesc nevroglia, cu rol in nutritia si sustinerea neuronilor. Relatiile dintre neuroni stau la baza functiilor sistemului nervos, care conduce intreaga activitate a organismului omenesc. Legatura dintre neuroni se face prin sinapsa.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL
In alcatuirea sistemului nervos central se deosebesc urmatoarele parti: emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si maduva spinarii.

MADUVA SPINARII

Maduva spinarii este partea inferioara a sistemului nervos central si se gaseste inchisa in canalul vertebral. Pe o sectiune transversala de maduva se pot observa doua zone: una centrala in forma de H si de culoare inchisa (substanta cenusie), in care predomina celulele nervoase, si alta periferica, de culoare mai deschisa (substanta alba).

In partea anterioara a substantei cenusii (coarnele anterioare) se gasesc celule cu functie motorie, care isi trimit prelungiri ce intra in constitutia nervului si se termina in muschi. Partea posterioara a substantei cenusii este formata din celule care receptioneaza excitatiile primite de la nervii senzitivi, conducandu-le spre etajele superioare. Substanta alba este calea prin care se transmite influxul nervos in dublu sens de la centru la periferie si, invers catre etajele superioare, pana la scoarta cerebrala. Maduva spinarii poate sa functioneze si fara legatura cu etajele superioare. Mictiunea si defecarea, transpiratia, motricitatea vaselor sanguine, miscarile reflexe de retragere sau de intindere a unui picior se pot realiza involuntar, fara controlul obligatoriu al scoartei cerebrale.

TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral este partea care leaga maduva spinarii de emisferele cerebrale. Incepand de la partea superioara a maduvei si pana la emisfere se gasesc bulbul, puntea si pedunculii cerebrali. In spatele lor si legat de fiecare din aceste formatiuni se gaseste creierul mic. Trunchiul cerebral constituie un loc de trecere pentru excitatiile senzitive spre etajele superioare sau de transmitere a impulsurilor motorii spre etajele inferioare. In afara de acest rol, el are si functii individualizate.

Bulbul. Aici se gasesc nucleii de origine ai unor nervi cranieni (perechile IX, X, XI si XII). Multe cai nervoase motorii si senzitive se incruciseaza in bulb. Din aceasta cauza, un ordin de miscare trimis de scoarta unei emisfere este executat de jumatatea opusa a corpului; la fel sensibilitatea de o parte este receptionata de emisferul cerebral de partea opusa (sensibilitatea termica si dureroasa se incruciseaza inca la nivelul maduvei spinarii). Bulbul controleaza o serie de functii reflexe de importanta vitala care pot sta si in afara controlului etajelor superioare: respiratia, salivatia, voma, stranutul, tusea, deglutitia etc.

Puntea. Aici se gasesc nucleii de origine ai perechilor V, VI, VII si VIII de nervi cranieni. Puntea are urmatoarele functii reflexe mai importante: salivatia, clipirea, lacrimarea, masticatia etc. Pedunculii cerebrali. Aici se gasesc nucleii de origine ai perechilor III si IV de nervi cranieni. Ca functii mai importante se mentioneaza reflexe de redresare a capului si corpului.
Cerebelul. Se situeaza posterior fata de pedunculi, punte si bulb, de care este legat prin fibre nervoase, si are un rol important in coordonarea miscarilor fine.

CREIERUL MARE
Creierul mare este format din cele doua emisfere. Daca este sectionat se observa substanta cenusie, la suprafata emisferelor sau aglomerata in anumiti nuclei din profunzimea creierului, si substanta alba in interior. Substanta cenusie corespunde zonelor cu aglomerari de celule nervoase, iar cea alba fibrelor nervoase, prelungiri ale celulelor din substanta cenusie. Toate functiile isi au o localizare pe scoarta. Astfel, miscarile voluntare si coordonarea lor isi au sediul in scoarta lobului frontal. Toate formele de sensibilitate (tactila, termica, dureroasa si profunda) sunt analizate in scoarta lobului parietal. Senzatiile vizuale isi au centrul pe scoarta in lobul occipital, iar senzatiile auditive in lobul temporal.

Nucleii substantei cenusii din interiorul emisferelor se grupeaza si ei dupa anumite functii. Nucleii talamici executa un anumit grad de analiza a tuturor formelor de sensibilitate (inclusiv vederea, auzul, gustul etc). Nucleii lenticulari sau extrapiramidali controleaza starea de tonus a muschilor si impiedica aparitia miscarilor bruste (involuntare, reflexe) care ar tulbura armonia miscarilor in vederea unui scop propus. Nucleii hipotalamici controleaza cresterea sau scaderea temperaturii corpului, regleaza si asigura ritmicitatea starii de somn sau de veghe; impreuna cu hipofiza au un rol important in dirijarea metabolismului grasimilor, zaharurilor si proteinelor introduse in organism prin alimentatie sau chiar asupra celor pe care le poseda organismul. Au un rol important si in functia sexuala.

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Legatura dintre organele corpului si sistemul nervos central se face prin intermediul nervilor. Intr-un nerv se gasesc doua feluri de fibre:
Fibrele senzitive care transmit diferitele excitatii catre sistemul nervos central. Aceste fibre sunt in realitate prelungiri ale celulelor nervoase specializate care se gasesc ingramadite in niste formatiuni denumite ganglioni spinali, situati de-a lungul canalului medular. Vom gasi fibre separate pentru sensibilitatea tactila, termica, dureroasa sau de pozitie a diferitelor portiuni ale corpului sau membrelor (asa-numita sensibilitate profunda).
Fibrele motorii care transmit de la maduva spinarii, trunchiul cerebral sau emisferele cerebrale diferite impulsuri catre muschi, glande si organele interne.

Nervii periferici se pot imparti in doua grupe:

NERVII CRANIENI
Formeaza 12 perechi si inerveaza in special zona capului, precum si o serie de organe interne importante.

NERVII RAHIDIENI
Asigura sensibilitatea si miscarea corpului si a membrelor. Ca si nervii cranieni, fiecare nerv al unei perechi inerveaza o zona simetrica, de o parte si de alta a corpului. Teritoriul corpului si-l impart astfel:
- primele 8 perechi, pentru regiunea gatului si cea mai mare parte a membrului superior;
- urmatoarele 12 perechi, pentru o parte din membrul superior, regiunea toracelui si regiunea abdominala;
- ultimele 12 perechi, pentru membrul inferior si regiunea fesiera.