agenti speciali impotriva cancerului

 Celulele de tip NK sunt agenti speciali ai sistemului imunitar. Ca si toate celelalte celule albe din sange, ele patruleaza încontinuu prin organism, in cautare de bacterii, virusi sau noi celule canceroase. Insa spre deosebire de celelalte celule ale sistemului imunitar, care necesita o expunere prealabila la agentii patogeni, in scopul de a-i recunoaste, ulterior, si a lupta impotriva lor, celulele NK nu au nevoie de o prezentare prealabila fata de un antigen, pentru ca acesta sa se mobilizeze. Imediat ce detecteaza un inamic, ele se aduna imprejurul intrusului, cautand contactul fizic, membrana la membrana. Odata ce este realizat contactul, celulele NK isi atintesc echipamentul intern asupra tintei lor intocmai precum turela unui tanc. Acest echipament transporta veziculele pline cu otrava.
    La contactul cu suprafata celulelor canceroase, veziculele sunt eliberate, iar armele chimice ale celulelor NK – perforinele si granzimele – penetreaza prin membrana. Moleculele de perforin iau forma unor inele. Asamblate in forma de tub, una in fata alteia, formeaza un pasaj pentru granzime, prin membrana celulei canceroase. Dupa penetrarea celulei canceroase, aceste granzime activeaza mecanismul de autodistrugere al acesteia, deja programat. Este ca si cum i-ar da celulei canceroase ordinul de a se sinucide, un ordin la care nu exista alta alternativa decat supunerea. Ca raspuns la acest mesaj, nucleul se distruge, producand colapsul celulei canceroase. Ramasitele dezumflate ale ei sunt, mai apoi, pregatite pentru a fi digerate de celulele macrofage, care sunt gunoierii sistemului imunitar si se gasesc, intotdeauna, in spatele celulelor NK.
    Ca si celulele imunitare ale soarecilor rezistenti ai lui Zheng Tsui, celulele umane NK sunt capabile sa ucida diferite tipuri de celule canceroase, cum ar fi celule de sarcom de tipul celor specifice cancerului de san, prostata, plaman sau colon.
    Investigarea a saptezeci si sapte de cazuri de femei cu cancer de san, studiate pe parcursul unei perioade de doisprezece ani, a demonstrat cat de importante pot fi aceste celule in procesul de recuperare. Mai intai, mostre luate din tumora fiecarei femei in momentul stabilirii diagnosticului au fost puse in culturi in care au avut contact cu celule defensive proprii, de tipul NK. La unele dintre pacientele studiate, celulele NK nu au avut nici o reactie, ca si cum vitalitatea lor naturala ar fi fost, in mod misterios, subminata. In contrast fata de acest aspect, celulele NK ale celorlalte paciente au realizat o serioasa curatenie, indicand un sistem imunitar activ. Doisprezece ani mai tarziu, la sfarsitul studiului, aproximativ jumatate (47%) din pacientele ale caror celule NK nu reactionasera in conditii de laborator murisera. Pe de alta parte, 95% din acelea ale caror sistemul imunitar se dovedise activ la analiza microscopica erau inca in viata.
    Alte studii au ajuns la concluzii similare: cu cat mai putin active se aratasera a fi la microscop celulele NK, la fel ca si alte celule albe din sange, cu atat mai rapid se inregistrase progresul cancerului, asadar cu atat mai repede acesta se imprastiase in corp, sub forma de metastaze si, ca rezultat, cu atat mai putine fusesera sansele de supravietuire, unsprezece ani mai tarziu. Existenta unor celule imunitare cat mai active parea sa fie, deci, o conditie esentiala pentru contra-atacarea dezvoltarii tumorilor si raspandirii in corp a metastazelor.