corpul factor anticancerigen

Corpul, ca factor anticancerigen

In masaj, atingerea sa fie mangaiere,  asa cum o mama si-ar mangaia pruncul

Cand Linda a ajuns la Centrul de Sanatate Publica din California, pentru un repaus de o saptamana, se afla la capatul puterilor. Dupa o serie de operatii, urmate de chimioterapie si radioterapie, simtea ca nu fusese crutata de nimic din ceea ce i se putea intampla. Eram biciuita, otravita si mistuita, spuse ea, reducand la cea mai dura si simpla forma de exprimare tratamentele suferite, ale caror semne i se intiparisera parca adanc in carne. Nu se mai privise de mult in oglinda. Cu cicatrici in locurile unde fusesera sani, cu membrele numai piele si os, cu tenul palid, aceasta aparitie inspaimantatoare o adusese in pragul deznadejdii.
Masajul facea parte din tratament, dar la momentul respectiv i-a fost greu sa se dezbrace. Nu era oare dezgustatoare privelistea aceasta? Cine ar fi fost dispus ca macar sa o atinga? Dar in razele de lumina, in aroma puritatii din uleiurile esentiale, si alinata de Michelle, cu zambetul ei bland si tinuta grijulie, Linda a fost de acord sa se intinda pe masa de masaj, acoperita cu un cearsaf fin, lasandu-si la vedere numai spatele. Pentru inceput, Michelle i-a atins capul, masandu-i usor tamplele si pielea capului. Linda s-a relaxat. Incetul cu incetul, a capatat destula incredere pentru a se intoarce si a-si arata pieptul. Michelle puse apoi o mana – bland, puternic si linistitor – deasupra inimii, pe cicatricea care luase locul sanului stang. A mentinut atingerea cateva minute, fara a se misca, centrata si vie. Linda a simtit acea mana linistitoare si ceva inlauntrul ei a tulburat-o. Imperceptibil la inceput, apoi din ce in ce mai pregnant, un planset cumplit se inalta din adancul ei. Linda apucase mana lui Michelle ca un copil, care nu vrea ca mama sa-l paraseasca.
    Coplesita de singuratatea lunilor de tratament, deveni din nou constienta de senzatia de frica, pe care fusese nevoita sa o stapaneasca timp de atata vreme. In acele momente, insa, teama ii era amestecata cu un sentiment de afectiune nemarginita pentru trupul ei slabit si cicatrizat, care rezistase cu curaj. Michelle nici nu a clintit, nici nu a vorbit. Si, la fel de misterios cum aparuse, plansetul se stinse. In schimb, Linda simtea acum un calm deosebit si o caldura intensa in piept, lucruri pe care le intampina precum soarele dupa furtuna. Michelle aproape ca nu vorbea. Spuse numai: Fata ta a prins mai multa culoare. Acum obrajii iti sunt imbujorati. La sfarsitul sedintei, cele doua femei s-au imbratisat timp de un minut, inainte de a-si lua ramas bun.
    Michael Lerner si Dr. Rachel Naomi Remen, conducatorii Centrului de Sanatate Publica, acorda o importanta semnificativa masajului, pe care l-au transformat intr-o parte integranta a programului. Atingerea, explica dr. Remen, reprezinta o metoda extrem de veche de vindecare. Mangaie cum si-ar mangaia o mama pruncul, pentru ca ceea ce o mama transmite prin atingerea sa are viata proprie. Exista ceva in atingere care revigoreaza forta noastra de a trai. Vindecarea evoca vointa de a trai in trupul altei persoane, aceasta nu provine din infaptuirea vreunui lucru, ci din a lasa cealalta persoana sa inteleaga ca durerea, suferinta si teama ei conteaza, intr-adevar conteaza.
In saloanele de terapie intensiva pentru copiii nascuti prematur, importanta atingerii ca stimulant al vietii, a devenit clara in anii 1980. In lipsa conditiilor fizice ideale – temperatura controlata, lumina ultravioleta, umiditate perfecta si alimentare cu oxigen, regim alimentar calculat la miligram, un mediu steril – aceste mici si plapande fiinte nu ar reusi sa se dezvolte. Contactul fizic uman nu facea parte din tratament, in mare parte din cauza instructiunilor primite de asistente si parinti de a nu atinge nou nascutii. O singura asistenta, in tura de noapte, a schimbat totul. Neputand indura plansetele lor singuratice, ea a descoperit ca isi putea linisti micutii pacienti printr-o usoara atingere pe spate. Si, desi nimeni nu a inteles fenomenul, nou-nascutii astfel mangaiati au inceput sa ia in greutate.
La Universitatea Duke, Saul Schanberg, doctor in medicina, si echipa lui au demonstrat baza biologica a acestui fenomen, printr-o serie de experimente efectuate pe puii de cobai, despartiti de mama lor la nastere. Ei au dovedit ca in absenta contactului fizic, celulele organismului practic refuza sa se mai divida. In fiecare celula, partea de genom responsabila cu producerea enzimelor de crestere nu mai era evidentiata, astfel incat intregul organism intra intr-o forma de hibernare. Pe de o parte, atingerea spatelui puiului de cobai cu o perie uscata, imitand modul in care mama raspunde la plansetele puilor, declansa automat producerea enzimei, si, o data cu aceasta, dezvoltarea trupului. Putem conchide, in urma acestui experiment, ca atingerea fizica aplicata cu blandete – cum este masajul practicat cu intentie curativa – stimuleaza forta vitala la persoanele adulte, nu numai la nivel emotional, ci si biologic, in interiorul fiecarei celule.
Ca si in cazul Lindei, atingerea determina si acceptarea propriului corp, oricat de ranit ar fi. Organismul raspunde in felul lui la mesajul fizic implicit, iar senzatia care rezoneaza este acceptata si isi gaseste locul printre oameni. La Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Miami, Tiffany Field, doctor in medicina, conduce un institut de cercetare a efectelor masajului. Prin colaborarea cu laboratorul dr. Schanberg, echipa ei a demonstrat ca trei sedinte saptamanale de masaj, a cate treizeci de minute, pot reduce eliberarea hormonilor cauzatori de stres, si reusesc sa sporeasca nivelul numeric de celule luptatoare de tip NK la femeile care sufera de cancer la san. Aceste femei au devenit mai senine, iar durerea fizica s-a domolit dupa numai o sedinta – un efect binecunoscut al masajului.

Organismul in miscare

Exista moduri diferite prin care putem comunica organimului nostru ca este important, iubit si respectat, si prin care il putem face sa simta dorinta de a trai. Cea mai buna metoda este aceea de a-i permite sa puna in aplicare ceea ce i-a fost menit: miscare si activitate fizica. O serie de studii au demonstrat ca mecanismele de reglare si aparare care contribuie la lupta impotriva cancerului pot fi stimulate direct prin exercitiu fizic.
Jacqueline avea 54 de ani cand a aflat ca sufera de o forma rara de cancer, a tubului Fallopian. Cateva rude apropiate murisera de cancer, si ea mereu crezuse ca avea sa ii vina si ei randul. Medicul ei i-a spus sincer ca sansele de supravietuire sunt slabe, dar ca vor incerca orice tratament cu putinta. Dupa operatie, a inceput un tratament de 6 luni cu chimioterapie, pentru a reduce riscul de a dezvolta metastaze. Dar medicul ei oncolog, care avea cateva idei originale, nu s-a oprit doar aici.
Dr. Thierry Bouillet, director al Institutului de Radioterapie din cadrul Centrului Medical Avicenne de la Universitatea din Paris, poseda centura neagra. La un moment dat, a fost medicul echipei nationale de karate a Frantei. Expert in medicina sportiva, fireste ca a ramas intrigat de numeroasele studii recente, care prezentau un numar redus de diagnosticari cu cancer in randul pacientilor activi din punct de vedere fizic, precum si mai putine cazuri de recidiva la pacientii activi, in comparatie cu altii pacienti cu cancer.
Insusi dr. Bouillet tratase anterior pacienti ale caror exercitii fizice regulate pareau ca joaca un rol important in procesul de vindecare. El si-a adus aminte de cazul unui pilot de avion de 39 de ani, a fost alergator de maraton, care facuse cancer metastatic la plaman. In ciuda pronosticului de supravietuire de cel mult 2 ani, el a dorit sa isi mentina trupul in forma pana in ultima clipa. Dupa operatia de indepartare a plamanului drept si a urmat un tratament dur de chimioterapie, a reinceput sa alerge imediat ce a putut. Initial, a alergat 200 metri, cat de „in forta” putea, pentru ca, in cele din urma, sa reuseasca sa-si sporeasca capacitatea respiratorie a plamanului sanatos, pana la punctul in care a fost din nou capabil sa alerge la semi-maratoane. Cu atat mai impresionant este faptul ca el inca traia, 7 ani mai tarziu.