o adevarata epidemie de cancer

 Mediul anticancerigen

O adevarata epidemie de cancer

Dupa ce a predat la Yale, dr. Michael Lerner s-a mutat prin anii 70 in California, cu o idee ce parea cel putin bizara: dorea sa creeze un centru in care, prin chiar stilul de viata abordat in interior, sa se contribuie la vindecarea din punct de vedere fizic si emotional a persoanelor suferinde din cauza a diferite afectiuni grave. In acest loc exceptional si linistit, catarat cu mult deasupra Pacificului, putin mai la nord de San Francisco, mancarea servita este exclusiv organica. Oamenii fac exercitii de yoga de doua ori pe zi. Sunt liberi sa-si vorbeasca deschis intre ei. Medicii curanti ai cancerului vin uneori aici, in cautarea unor raspunsuri pe care nu le-au aflat pe timpul facultatii.

Pe timpul ultimilor treizeci de ani, dr. Michael Lerner si asociata sa, dr. Rachel Remen, au ajutat un mare numar de pacienti – multi dintre ei le-au devenit chiar prieteni. Unii au parasit acel loc miraculos complet refacuti, altii au fost vindecati, altii au murit. Odata cu trecerea anilor, centrul a fost martorul prezentei unui numar tot mai mare de tineri printre persoanele care au murit de cancer. Aceasta boala afecteaza acum oameni care nu au fumat niciodata si care au dus o viata oarecum echilibrata. O pricina ascunsa, de neinteles, pare sa condamne inexorabil tinere femei de treizeci de ani la cancer de san metastatic si tineri aparent sanatosi la limfom cu raspandire rapida, la cancer de colon sau prostata. Pare sa nu existe nici un motiv logic in stare sa explice de ce pacientii sunt tot mai tineri.

Ceea ce au observat Michael si Rachel la centrul lor este, de fapt, un fenomen cu raspandire mondiala, identificat in mod clar de catre statisticieni. Din 1940, numarul de cazuri de cancer a crescut in toate tarile industrializate. Acest curent, care a luat o amploare deosebita cam prin 1975, loveste mai cu seama in cei tineri. In Statele Unite, intre 1975 si 1994, rata cazurilor de cancer la femei cu varste sub patruzeci si cinci de ani a crescut cu 1,6% pe an si inca si mai mult, cu 1,8 % la barbati. In unele tari europene, cum ar fi Franta, frecventa cazurilor de cancer s-a marit cu 60% in ultimii douazeci de ani. Ca rezultat, nu putem sa nu ne intrebam daca nu cumva suntem martorii unei adevarate epidemii.

Atunci cand am adresat aceasta intrebare unui eminent profesor de oncologie, acum trei ani, acesta mi-a prezentat o serie intreaga de raspunsuri menite sa linisteasca publicul. Mi-a spus: Nu-i nimic surprinzator in legatura cu acest fenomen. De vreme ce oamenii traiesc mai mult in ziua de azi, comparat cu 1940, este normal ca frecventa cazurilor de cancer sa fie mai mare. In afara de asta, femeile nasc mult mai tarziu si, ca urmare, sunt mai susceptibile de a face cancer la san. Luand in considerare examinarile timpurii in cautare de posibile cazuri de cancer, in prezent exista un mai mare numar de cazuri inregistrat. Mesajul pe care vroia sa mi-l transmita era simplu: nu trebuie sa fim indusi in eroare de alarmistii care invoca Dumnezeu stie ce factori misteriosi. Din contra, trebuie sa intensificam activitatea de cercetare, pentru a imbunatati tratamentul acestei boli si a spori posibilitatea detectarii sale timpurii, doua coloane pe care se  sprijina oncologia moderna. Ca multi dintre colegii mei si intocmai precum la fel de multi alti pacienti ca mine, am vrut sa-l cred. Era mai linistitor asa.

 

Figura 10. Cresterea numarului de cancer de san in Statele Unite, intre 1940 si 2000 (luand in considerare procesul de imbatranire a populatiei).

Insa in ziua de azi, chiar si acest ultraconservator oncolog si-a schimbat punctul de vedere. Faptele sunt intr-adevar devastatoare. Dr. Annie Sasco, care a condus departamentul epidemiologic pentru prevenirea cancerului la Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO) timp de sase ani, indica cifrele care, probabil, au ajutat la schimbarea conceptiei acelora care refuzau anterior sa admita realiatatea. In mod sigur, sporirea numarului de cazuri de cancer nu poate fi explicata doar prin imbatranirea populatiei. WHO a atras atentia asupra acestui fapt in revista Lance, in 2004: cazurile de cancer intalnite la copii si adolescenti sunt printre cele aflate in cea mai mare crestere, incepand cu 1970. Intr-adevar, exista o usoara crestere a riscului de a face cancer la femeile care fac primul copil dupa varsta de treizeci de ani. Insa varsta la care femeile procreeaza poate explica numai o mica parte din numarul crescut de cazuri de cancer. In tarile occidentale, aparitia cancerului de prostata (care prin definitie afecteaza numai barbatii) si-a marit frecventa inca si mai mult decat cancerul de san. Astfel, in cateva tari europene, aceasta crestere a fost de 200% intre 1978 si 2000 si de 258% in Statele Unite, in aceeasi perioada. Si, in final, argumentele referitoare la examinarile timpurii pentru detectarea posibilelor cazuri de cancer sunt insuficiente pentru a explica aceste cifre: se inregistreaza aceeasi crestere numerica a tipurilor de cancer pentru care nu se fac examinari timpurii in vederea detectarii (cel de pancreas, de plamani, cerebral, testicular, limfom), aceasta fiind chiar si mai mare decat cifrele celor anterior prezentate.

Se poate vorbi, intr-adevar de o adevarata epidemie de cancer in lumea occidentala (tehnic, cuvantul epidemie este folosit in situatia in care se inregistreaza o crestere rapida a numarului de cazuri de aparitie a unei anumite boli. Aceasta nu se aplica tuturor tipurilor de cancer. In ultimile decenii, in occident, s-a redus considerabil cancerul de stomac si ORL. Cu toate acestea, cresterea numarului de cazuri de cancer de san, de plamani, cerebral, de piele – melanom – si ale sistemului limfatic – limfom – urmeaza clar un tipar epidemic). Punctul de plecare al acestei epidemii poate chiar sa fie datat cu precizie, si anume in perioada Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Un studiu important, publicat in revista Science, a arat de exemplu, ca riscul de a face cancer de san mai inainte de varsta de cincizeci de ani, pentru femeile purtatoare ale genelor cu grad ridicat de risc BRCA-1 sau BRCA-2, s-a triplat in cazul femeilor nascute dupa perioada razboiului, in comparatie cu cele nascute inainte de razboi9) (un alt studiu, realizat in Europa, indica faptul ca riscul de aparitie a tumorior cerebrale s-a triplat si el, in cazul persoanelor nascute dupa razboi).

Medicii mai in varsta cu care am stat de vorba sunt realmente stupefiati. Pe vremea lor, aparitia cancerului la o persoana tanara era foarte rara. Unul dintre ei inca isi aminteste din facultate cazul unei femei de treizeci si cinci de ani, bolnava de cancer la san: fusesera invitati sa o examineze toti studentii la medicina din sectiile vecine. Pentru anii `50, femeia aceea constituia un caz exceptional. Patru sau cinci decenii mai tarziu, eu insumi faceam cancer la varsta de treizeci si unu de ani, iar doua verisoare de-ale mele – una din Europa, alta din Statele Unite – facusera si ele cancer la varsta de patruzeci de ani. Patruzeci – era aceeasi varsta la care murise si prima mea colega de clasa din copilarie, despre care imi amintesc ca-i remarcasem serios bustul. Murise din cauza unei tumori aparute in aceeasi sani ai ei care ne faceau sa chicotim impreuna, in curtea scolii, pe vremea cand incepusera sa inmugureasca. Vai, cifrele epidemiologilor nu sunt doar niste numere abstracte.