
Aceste mecanisme sunt absolut esentiale pentru integritatea corpului. El sufera in fiecare moment aceasta neincetata reconstructie, intr-un proces permanent de abordare a atacurilor si agresiunilor, ce reprezinta, de altfel, aspecte inevitabile ale vietii. In momentul in care aceste procese sunt bine reglate si lucreaza in concordanta cu functiile celorlalte celule, ele sunt extrem de armonioase, limitandu-si singure activitatea. Aceasta inseamna ca dezvoltarea de noi tesuturi se opreste imediat ce inlocuirile esentiale au fost realizate. Celulele sistemului imunitar, care fusesera activate pentru a ataca celulele intruse aparute in urma surveniriii leziunii respective, isi reiau modul initial de lucru, de asteptare, de stare permanenta de veghe. Acesta este un pas esential in vederea impiedicarii celulelor specifice ale sistemului imunitar sa atace in continuare tesuturile sanatoase.
In decursul ultimilor, ani, stiinta a descoperit faptul ca, precum un cal troian, cancerul utilizeaza acest proces de reparatie, pentru a invada corpul si a-l duce la distrugere. Aceasta este dublul chip al inflamatiei: in vreme ce, in mod normal, ea este menita sa vindece, prin sprijinirea crearii de noi tesuturi, scopul sau poate fi deturnat de la functionarea normala si indreptat catre promovarea dezvoltarii canceroase.
Rani care nu se vindeca
Doctorul Rudolf Virchow a fost un renumit medic german, descoperitorul patologiei moderne – stiinta care studiaza relatiile dintre boala si procesele care au ca rezultat afectarea tesuturilor: in anul 1863, el a observat ca unii pacienti pareau sa prezinte ca punct de plecare in dezvoltarea cancerului de care sufereau exact locul unde, anterior in decursul vietii, primisera vreo lovitura, ori intr-un loc unde pantoful sau vreo unealta rosese in mod repetat. Analizand la microscop, a remarcat prezenta unui mare numar de celule albe in alcatuirea excrescentelor canceroase. Atunci, a avansat ipoteza ca maladia canceroasa nu era, in esenta sa, altceva decat o incercare de reparare a unei rani, in cadrul unui proces specific in acest sens, insa in cadrul caruia ceva nu functionase bine. Din aceasta cauza, nu a fost niciodata luata prea in serios. La vreo suta treizeci de ani mai tarziu, doctorul Harold Dvorak, profesor de patologie la Scoala Medicala de la Harvard, a readus in atentie aceasta ipoteza. In cuprinsul articolului sau, intitulat Tumorile: rani care nu se vindeca, el prezinta argumente puternice care vin in sprijinul teoriei originale a lui Virchow. El demonstreaza similaritatea surprinzatoare intre mecanismele analizate, existenta intre inflamatia aparuta in mod natural si fabricarea de excrescente canceroase.
Dr. Harold Dvorak a observat, de asemenea, ca, intr-o proportie de unu la sase cancerul este legat in mod direct de un stadiu inflamator cronic. Acest lucru este valabil pentru cancerul cervical, care, de cele mai multe ori, urmeaza dupa o infectie cronica cu virus tip papiloma. Este, iarasi, valabil pentru cancerul de colon, intalnit foarte adesea la subiecti ce sufera de o boala inflamatorie cronica a intestinului. Cancerul de stomac este relationat cu infectarea cu bacteria Helycobacter Pylori (si ea o cauza a producerii ulcerului). Cancerul de ficat este pus pe seama infectarii cu hepatita B sau C; mezoteliomul este legat de inflamatii anterioare cauzate de actiunea nociva a fibrelor de azbest; cancerul de plaman apare la bolnavi suferind de inflamatiile bronhice cauzate de numarul mare de aditivi toxici existenti in fumul de tigara.
Tipul de cancer |
Cauza producerii inflamatiei |
Limfomul MALT |
Helycobacter Pylori |
Bronhic |
Siliciul, fibrele de azbest, fumul tigarii |
Mezoteliomul |
Fibrele de azbest |
Esofagian |
Metaplazia Barret |
Ficat(hepatocelular) |
Hepatita virala tip B si C |
Gastric |
Gastrita produsa de Helycobacter pylori |
Sarcomul Kaposi |
Virusul herpetic uman tip 8 |
Vezica biliara |
Schistosomiaza |
Colon si rect |
Afectiunile inflamatorii intestinale |
Ovarian |
Afectiunile inflamatorii pelviene, talcul, remodelari ale tesuturilor |
Cervical |
Virusul papiloma |
Tabelul 2 – Diferite tipuri de cancer relationate in mod direct cu prezenta unor stari inflamatorii (potrivit statisticilor Balkwill & Mantovani, Lancet 2001)