Sifilisul si-a facut aparitia pentru prima oara in Europa catre sfarsitul veacului al XV-lea, ceea ce indreptateste pe majoritatea cercetatorilor sa afirme ca a fost importat din America dupa primele calatorii facute in Lumea Noua. Datorita contagiozitatii sale extreme si conditiilor favorizante reprezentate de razboaiele care bantuiau in acel timp, boala s-a intins cu repeziciune in toata Europa centrala si de vest, provocand numeroase victime. In tara noastra, sifilisul a fost semnalat pentru prima oara in 1501, sub denumirea de boala franceza, care ulterior s-a transformat in sfrentie, nume intalnit in unele cronici, mai ales in Ardeal.
Spirocheta palida, agentul cauzal al sifilisului, este un microb in forma de spirala, animat de o serie de miscari care-i permit sa patrunda mai usor, in special prin locurile unde pielea sau mucoasele prezinta pleznituri sau rosaturi. Spirocheta este putin rezistenta la frig, caldura, antiseptice, chiar si sapunul o omoara imediat. De aici reiese importanta spalarii cu apa si sapun sau a folosirii unor antiseptice slabe dupa raportul sexual pentru prevenirea sifilisului care, dupa cum vom vedea mai jos, atunci cand nu este tratat, este deosebit de periculos, atat pentru bolnavul insusi, cat si pentru cei din jurul sau. In imensa majoritate a cazurilor molipsirea se face de la om la om, prin raporturi sexuale: la nivelul organelor genitale ale persoanei sanatoase ajung spirochetele provenite din leziunile deschise ale partenerului bolnav,in mod cu totul exceptional transmiterea se poate face prin sangele unui bolnav (in cazul unei transfuzii), prin laptele unei femei gravide sau chiar si indirect cu ajutorul unor obiecte (burete, perie de dinti, pahar, prosop) care au venit in atingere cu ranile deschise ale unui bolnav de sifilis. Datorita slabei rezistente a spirochetelor in mediul extern, molipsirea indirecta ramane totusi o raritate.
Evolutia sifilisului a fost impartita in trei mari perioade:
Perioada primara, apare dupa un interval de 21 - 27 de zile de la data raportului sexual cu persoana bolnava, interval lipsit de orice fel de semne de imbolnavire. Prima manifestare a sifilisului, sancrul sifilitic sau sifilomul primar, apare in regiunea genitala. Acesta se prezinta ca o rosatura rotunda sau ovalara, de dimensiuni variabile intre aceea a unui bob de linte si a unei monede mici, tare la pipait (sancru tare) si complet nedureroasa, caracter foarte important. De altfel, dorim sa subliniam, cu titlu de invitatia la un surplus de vigilenta, faptul ca o boala atat de grava cum este sifilisul evolueaza ani de zile in organismul uman fara sa produca nici un fel de durere. De-abia mult mai tarziu, atunci cand sifilisul se localizeaza in sistemul nervos sau in unele organe vitale, poate sa se insoteasca de dureri datorite lezarii organelor in cauza. Lipsa durerilor face ca numeroase persoane sa trateze cu indiferenta multe dintre manifestarile sifilitice, pe care le pune pe seama unor procese banale si sa nu solicite consultarea unui medic de specialitate. Iata o mare greseala deoarece, cu toata lipsa durerilor, infectia sifilitica poate provoca in organism mari tulburari, terminate in unele cazuri cu mani¬festari de nebunie, distrugeri de organe si chiar pierderea vietii. Dupa 6-8 zile de la aparitia sancrului bolnavul observa umflarea ganglionilor (adenita) de la radacina coapselor (stinghie). Dar nici aceasta adenita cu ganglioni tari si mobili nu este dureroasa fapt care, din nefericire, linisteste pe unii bolnavi. Asa cum au fost descrise, sancrul sifilitic si, adenita persista timp de 45 de zile, apoi sifilomul primar se cicatrizeaza, chiar fara nici un tratament. Bineinteles ca in tot acest rastimp bolnavul este foarte contagios, el putand sa transmita spirochetele la toate persoanele cu care vine in contact prin raporturi sexuale sau chiar accidental cu ajutorul mainilor infectate sau a rufariei. Dupa 45 de zile, spirochetele navalesc in numar foarte mare in sange si se raspandesc in tot corpul, provocand simptomele perioadei secundare.
Perioada secundara se instaleaza, dupa cum am aratat, cam la 45 de zile de la aparitia sifilomului primar, adica la aproximativ 70 de zile de la raportul sexual infectant, la aceasta faza, microbii sunt purtati da sange prin tot corpul, provocand simptome foarte variate, in raport cu locul unde ei se fixeaza. Astfel, in gura si pe faringe pot aparea niste placi rosietice acoperite uneori cu un depozit albicios (placile mucoase); pe piele pot aparea mici pete roz (rozeola sifilitica) sau leziuni proeminente, tari la pipait, de culoare rosie-bruna (sifilidele papuloase), acoperite uneori de o scuama (sifilidele papulo-scuamoase), sau de o mica eroziune (sifilidele papulo-erozive). In regiunile mai umede si supuse frecaturilor, spre exemplu regiunile genitale, se pot forma placi mai mari, proeminente, zemuinde, rosii-brune, care degajeaza un miros urat (sifilidele papulo-hipertrofice). Subliniem doua caractere mai importante ale acestor leziuni: pe de o parte nici ele nu sunt dureroase, iar pe de alta parte aspectul clinic sub care se prezinta este foarte variat. Din aceste motive, orice persoana care observa aparitia pe piele a unor leziuni, oricat de banale ar parea ele, trebuie sa consulte de indata medicul pentru a se asigura ca nu a contractat un sifilis. Daca imbolnavirea s-a produs, cu un tratament energic, administrat in serviciile de specialitate, se pot evita urmarile deosebit de grave ale acestei boli.
Perioada tertiara. Dupa 2 - 3 ani de la inceputul bolii, rastimp in care eruptiile de tip secundar s-au succedat de cateva ori, intretaiate de perioade lipsite de orice fel de manifestari, spirochetele se localizeaza in anumite organe sau tesuturi unde dau nastere leziunilor de tip tertiar, profunde si cu un caracter distructiv foarte pronuntat. Caracteristice perioadei tertiare sunt gomele sifilitice, formatiuni nodulare localizate sub piele, in oase, in ficat, rinichi, etc, care pot atinge dimensiunea unui ou, provocand distrugerea tesutului sau organului unde evolueaza. Pe piele se mai pot intalni sifilidele tuberoase, formatiuni nodulare profunde, care lasa cicatrice pe locurile unde s-au dezvoltat. Cele mai periculoase localizari tardive ale spirochetelor se produc insa in sistemul nervos si in aparatul circulator. In sistemul nervos infectia sifilitica provoaca mai ales doua afectiuni: tabesul si paralizia generala progresiva, ambele deosebit de grave, insotite de manifestari de nebunie si care duc in ultima instanta la moarte. In sistemul circulator, leziunile cele mai grave se formeaza pe artere si in special pe artera aorta, putand duce la rupturi vasculare cu moarte fulgeratoare.
Iata deci cum infectia sifilitica, incepand cu acea mica rana situata in zona organelor genitale, care diagnosticata si tratata la timp se vindeca fara nici un fel de urmari, poate provoca, in caz contrar, mari distrugeri in organismul bolnav, ducand chiar la pierderea vietii persoanei in cauza.
Examenul de laborator. In faza primara a bolii, prin examinarea la ultramicroscop a secretiei recoltate din sancrul sifilitic, se pot pune in evidenta spirochetele vii, animate de miscari caracteristice.
Tot in faza primara, dupa 2-3 saptamani de existenta a sancrului, adica la circa o luna si jumatate de la raportul sexual infectant, apar in sangele bolnavilor de sifilis anumite modificari. Acestea se pot pune in evidenta cu ajutorul unor analize dintre care cea mai cunoscuta este reactia Wassermann. Analizele de sange pentru sifilis sunt negative in tot cursul perioadei de incubatie si inca 15- 20 de zile din perioada primara, desi persoana este bolnava. Analiza ramane pozitiva de-a lungul intregii perioade secundare. In faza tertiara a bolii, infectia fiind foarte localizata si stabilindu-se anumite fenomene de imunitate, in mai mult de jumatate a cazurilor analizele de sange sunt negative, desi bolnavii respectivi sufera de sifilis. Intensitatea analizei se apreciaza prin unul pana la patru semne de plus ( + ). In cazuri cu totul exceptionale, pot aparea analize pozitive, in special slab pozitive (+ sau ++), la bolnavi suferind de alte afectiuni decat sifilisul (bolnavi de malarie, de ficat etc.) sau in cursul sarcinii la femei. Toate aceste cazuri se analizeaza cu toata atentia de medic pentru a se decide daca persoana respectiva are sau nu sifilis. Analiza Wassermann este un foarte bun mijloc pentru diagnosticul infectiei sifilitice. Din cauza simptomelor foarte discrete si banale prin care se manifesta uneori sifilisul, tinand seama si de gravitatea acestei boli, este foarte prudent ca toti oamenii sa-si controleze sanatatea prin aceasta analiza.