constantele eritrocitare

In practica curenta, determinarea hematocritului si dozarea hemoglobinei reprezinta indici importanti orientativi pentru a stabiIt gradul de globulizare (normocitemie, anemie, policitemie); cu toate acestea, pentru a defini mai bine o boala care se adreseaza eritrocitului, vom recurge si la unele constante de culoare si constante de marime ale eritrocitului.
Indicele de culoare (valoarea globulara) reprezinta continutul relativ in Hb al eritrocitului. Se determina dupa formula:

Valoarea globulara normala este de 1,0 (0,9 - 1,1). Dupa acest indice, anemiile se pot imparti in anemii hipercrome (ex. anemiile megalolastice) si anemii hipocrome (ex.anemiile feriprive).
Concentratia medie de hemoglobina a eritrocitului (CHEM) este o constanta care se refera la cantitatea medie de Hb din 100 ml masa eritrocitara si se determina astfel:

Valoarea normala este de 32-38 g/100 ml si corespunde unei saturatii hemoglobinice eritrocitare maxime. Ca si indicele de culoare (valoarea globulara), si cel de saturatie (CHEM) exprima cifre relative care fac ca unele situatii de hipercromii sa fie false (ex.:cand volumul eritrocitar mediu este mare, creste valoarea absoluta a Hb, dar saturatia nu poate fi depasita).
Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) sau continutul mediu in Hb al eritrocitului, determina valoarea absoluta a incarcarii eritrocitului cu Hb. Se calculeaza dupa formula:
 

 Valoarea normala este de 25-33 micromicrograme (media = 29 Ug)
Pentru a aprecia gradul incarcarii cu Hb a eritrocitului, aceasta constanta fiind in functie de volumul hematiei, este preferata indicelui de culoare si celui de saturatie. In anemiile megaloblastice valorile HEM-ului depasesc cifrele normale, indicand hipercromia, pe cand in cele microcitare valorile sunt scazute, indicand hipocromia.
Volumul eritrocitar mediu (VEM) este o constanta de marime care permite clasificarea anemiilor in macro- , normo- si microcitare, indicii importante pentru aprecierea etiopatogeniei. Se calculeaza dupa formula:

Valorile normale variaza intre 80 – 97 u la a3-a , media = 87 u la a3-a 
Indicele de sfericitate rezulta din raportul intre diametrul mediu si grosimea medie a hematiei. Diametrul mediu se masoara cu un micrometru ocular, pe un frotiu colorat panoptic (n= 7,2 ), iar grosimea medie se calculeaza dupa formula:

Indicele de sfericitate variaza in limite normale intre 3,1 - 3,7; cifre mai mari indica platicitoza, cifrele mai mici sferocitoza.

Studiul calitativ al eritrocitului va mai cuprinde relatii asupra morfologiei (modificari de marime, de forma, anomalii de culoare), viteza osmotica globulara, viteza de sedimentare a hematiilor, testul Coombs s.a.

Modificarile de marime indica micsorarea sau marirea diametrului mediu al hematiei (n= 7,5 u ). Daca diametrul mediu al hematiei este mai mic de 7,2 u , aceasta anomalie poarta denumirea de microcitoza (anemii hipocrome feriprive, anemia hemolitica sferocitara congenitala). Daca diametrul mediu este mai mare de 8 u , (8-12 u  ), anomalia se numeste macrocitoza. Cand hematile sunt mai mari de 12 u  poarta denumirea de megalocite (anemii megaloblastice). Macrocitele se vor gasi deci in cursul anemiilor megaloblastice, dar si in alte stari patologice (boli hepatice, boli de nutritie, talasemie, intoxicatie cu CO etc.). Daca pe frotiu hematiile sunt inegale (varsta diferita), anomalia este denumita anisocitoza. Intr-un oarecare grad, si in mod normal exista o anizocitoza, dar facand curba Price-Jones (repartizare procentuala a hematiilor dupa marimea diametrului) al carui varf este in jur de 7,2 u , se va defini variatiile la stinga ca microcitoza, iar cele la dreapta, macrocitoza.
Modificarile de forma evidentiaza urmatoarele aspecte: poikilocitoza (modificari ale formei ca o consecinta a tulburarilor severe ale eritropoezei, ca in anemia Biermer, talasemie); sferocitoza, caracterizata prin hematii mici (diametru in jur de 4  u ) intalnite in sferocitoza congenitala, unele anemii hemolitice castigate; leptocitoza sau platicitoza sunt modificari care care constau in micsorarea grosimii eritrocitului, dar cu diametrul marit; schizocitoza consta in prezenta in sangele periferic a fragmentelor de hematie (anemii hemolitice severe); drepanocitoza (grecescul drepane = secera) este intalnita in hemoglobinoza S si combinatiile sale, anomalia fiind reprezentata de prezenta de hematii falciforme.

Modificarile de culoare sunt abaterile de la coloratia rosie-portocalie a hematiilor, pe frotiul colorat panoptic. In cazurile cand incarcarea hematiei cu Hb este deficitara, acestea apar hipocrome, chiar lipsite de continut (anulocite), ca in anemiile feriprive; in anemiile macromegaloblastice, cantitatea absoluta de Hb din hematie este crescuta, eritrocitul este uniform colorat si hipercrom. In cadrul anomaliilor de culoare se mai intalnesc: eritrocite in semn de tras la tinta (palarie mexicana), caracteristice talasemiei si altor hemoglobinoze, precum si unor anemii hipocrome cronice si dupa splenectomie, modificare care consta in dispunerea hemoglobinei in centru si spre margine, ramanand o zona de separare hipocroma; policromatofilia (policromia) reprezinta un semn de regenerare eritrocitara, dupa hemoragii acute, severe constand din prezenta nuantelor intre acidofilie si bazofilie (pe frotiu se vor gasi alaturi de hematii colorate normal si hematii colorate in albastru-violaceu); punctatiile bazofile se gasesc in intoxicatia cu Pb, CO, benzen, anilina, unele anemii hemolitice, dupa splenectomie; corpusculii Heinz sunt granulatii mici, intraeritrocitare, puse in evidenta prin coloratii vitale, prezente in intoxicatii care formeaza methemoglobina (anilina, nitriti, clorati) sau sulfhemoglobina (sulfamida). Rezistenta globulara este rezistenta osmotica a eritrocitelor fata de actiunea hemolizanta a solutiilor hipotonice de CINa, in tuburi de hemoliza care contin solutii de CIHa de la 4,4-4,6 g %o, si este totala la 3,4 g %o. Rezistenta globulara este scazuta cand hemoliza incepe la concentratii de 5-6 g %o CINa, fiind completa la 3,3 %o (anemii hemolitice) si este crescuta cand hemoliza incepe la congectratia de 3,4 %o (icter mecanic, poliglobulia esentiala etc.).

Investigatiile moderne cerceteaza hemoliza prin metode directe, folosind hematii marcate cu radioizotopi care permit determinarea tipului de hemoliza, locul de sechestrare al hematiilor marcate si prin metode indirecte, folosind dozarea produsilor de catabolism ai hemoglobinei (bilirubina, haptoglobina, hemosiderina etc.).

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) se cerceteaza prin metoda Westergreen: 0,4 ml citrat de sodiu 3,8 % se amesteca cu 1,6 ml sange venos, se aspira in pipeta gradata, se aseaza in stativ si se face citirea la 1 ora si 2 ore (eventual la 24 ore). Valorile normale sunt de 7-10 mm la 1 ora, de 8-15 mm la 2 ore si de 50-70 mm la 24 ore - variatiile mai inalte fiind intalnite la femeie.

Testul Coombs permite depistarea anticorpilor anti- eritrocitari in anemiile hemolitice castigate. Exista un test Coombs direct care consta in a pune in contact hematiile pacientului (spalare de trei ori) cu ser Coombs (ser antiglobulina umana preparat pe iepure). Aglutinarea hematiilor presupune existenta de anticorpi (globuline) fixati pe hematii; testul Coombs indirect arata premii ta anticorpilor circulanti, si pentru aceasta serul bolnavului este mai intai incubat cu hematii test (hematii normale sau cu antigenele ce trebuie studiate), dupa care hematiile se spala si sunt puse in contact cu serul Coombs. Aglutinarea hematiilor denota prezenta de globuline antieritrocitare in serul examinat (ex. eritroblastoza fetala).