diferitele clasificari ale nefropatiilor

Diferitele clasificari ale nefropatiilor, existente in literatura  medicala, reflecta pe deplin stadiul cunostintelor din epoca respectiva iar pe masura perfectionarii metodelor de investigatie, aceste clasificari au capatat noi contururi. Exista foarte multe clasificari dupa cum criteriul care a stat la baza este cel anatomic, fiziopatologic, anatomo-clinic etc.

Prima clasificare pe baza stiintifica a fost facuta in 1847 si reprezinta etapa anatomica. Atunci impartirea nefropatiilor era in trei mari grupuri: nefrite degenerative (rinichi mare si alb), nefrite inflamatorii (rinichi mare si rosu) si nefrite vasculare (rinichi mic, atrofie, indurat, cu noduli pe suprafata sa).

Urmatoarea etapa a fost cea fiziopatologica, luandu-se in considerare modificarile care se produc in functia de eliminare a rinichilor si impartind nefropatiile in patru sindroame clinice: a) sindromul cloruremic hidropigen (caracterizat prin edeme), b) sindromul albuminuric (caracterizat prin proteinurie), c)sindromul azotemic (caracterizat prin hiperazotemie), d) sindromul hipertensiv (caracterizat prin hipertensiune de origine renala). Pe baza acestor sindroame s-au individualizat patru forme de nefrite: nefrita hidropigena sau cloruremica, nefrita albuminurica, nefrita azotemica si nefrita hipertensiva. In etapa respectiva aceasta clasificare a constituit un mare progres si inca si astazi se tine cont in terapie de existenta acestor sindroame. Critica de baza care i s-a adus a fost ca o nefropatie poate prezenta in evolutia sa un alt sindrom sau aceste sindroame se pot grupa intre ele.

O etapa ulterioara este reprezentata de cea anatomo-clinica. Pornind de la leziunea de baza existenta intr-o nefropatie si pe baza semnelor cardinale (hematurie, edem si hipertensiune), bolile renale au fost impartite in doua mari grupe: afectiuni monosimptomatice si polisimptomatice. Fiecarui simptom cardinal ii corespondea o afectiune monosimtomatica, astfel: hematuria caracterizeaza glomerulonefrita in focar, edemul caracterizeaza nefroza iar hipertensiunea arteriala este manifestarea nefroangiosclerozei. Formele polisimtomatice care grupeaza cele trei simptome la un loc au ca tip reprezentativ glomerulonefrita difuza. In clasificarea scolii germane exista trei tipuri de nefropatii, fiecare avand semne cardinale clinice cu corespondentul lor anatomic: nefrite (proces inflamator glomerular), nefroze (proces degenerativ tubular) si scleroze renale (proces arteriosclerotic).

Desi a constituit indreptarul de baza al clinicienilor pentru o epoca indelungata, clasificarea germana prezinta numeroase imperfectiuni care reflecta deficienta metodelor de explorare de la inceputul seculului. Astfel se omit nefritele interstitiale, clasificarea este prea complexa creand forme inexistente prin introducerea de criterii etiologice si evolutive, nu s-a stiut la acea etapa ca in nefroze exista leziuni initiale la nivelul glomerulului etc.
Noile achizitii de fiziopatologie renala, perfectionarea metodelor de explorare au aratat ca procesele de la nivelul diferitelor structuri renale nu sunt chiar atat de simpliste si astfel se explica cum numerosi autori au luat in considerare nu numai un singur criteriu, cel histologic, sau cel fiziopatologie, ci au legat modificarile fiziopatologice de cele structurale, folosind criterii mixte.

Una din cele mai complete si raspandite clasificari este cea a lui Monasteriu si Gianpalmo (1955) care imparte nefropatiile dupa sediul predominant al leziunii in patru grupe: 1. nefropatii glomerulare in care sunt introduse toate afectiune in care leziunea inflamatorie sau degenerativa este primitiv glomerulara (glomerulonefrite si glomerulonefroze); 2. Nefropatii tubulare (procese displazice si degenerative la nivelul tubilor); 3. nefropatii interstitiale (leziuni primitive la nivelul interstitiului renal, cu afectare concomitenta sau mai tardiva a parenchimului); 4. nefropatii vasculare determinate de leziuni vasculare organice (parietale sau luminale) sau numai de tulburari functionale vasculare (diminuarea debitului sanguin sistemic, spasm difuz al arterelor renale, spasm reflex, scurtcircuite).