steanoza esofagului

Steanoza esofagului
Definitie: stenoza esofagului este o ingustarc mai mult sau mai putin pronuntata a conductului esofagian. Stenozele esofagiene sunt localizate in mod obisnuit in cele trei locuri de stramptoare fiziologica a esofagului.
Etiologie: in primul plan al cauzelor care pot duce la stenoza esofagiana stau ingestiile de substante caustice. Mai sunt responsabile de stenozari si urmatoarelc cauze: inghitirea unor corpi straini, ulcerul peptic esofagian, starile postinfectioase. Simplomatologie: debutul bolii este anuntat de aparitia disfagiei, care initial survine doar in inghitirea alimentelor solide. Ulterior, disfagia se accentueaza si bolnavul nu mai poate inghiti nici lichidele. Esofagul se va dilata deasupra structurii si alimentele se vor acumula in punga formata; din cand in cand bolnavul va avea nevoie sa goleasca aceasta punga, prezentand varsaturi esofagiene. Pe masura ce va fi redusa posibilitatea de alimentare, bolnavul va slabi si se va deshidrata. Examenul radiologic va evidentia nivelul stricturii si punga suprastricturala. Esofagoscopia releva stenoza si in acelasi timp permite prelevarea unui fragment de tesut pentru biopsie (diagnosticul pentru suspiciunea de stenozare canceroasa). Diagnosticul pozitiv va fi pus pe baza antecedcntelor (ingerare de caustice, corpi straini), a datelor clinice, a esofagoscopiei si a examenului radiologic. Diagnosticul diferential va fi facut de cancerul esofagian, cu spasmul esofagian si cu spasmul cardiei. Evolutia stenozei esofagiene este progresiva si duce la denutritia si deshidratarea bolnavului.
Tratamentul consta in dilatari progresive ale esofagului pe cale perorala, cu ajutorul sondelor esofagiene, sau pe cale retrograda, prin gastrectomie. Se va combate spasmul supraadaugat cu ajutorul antispasticelor si, in cazurile avansate, cu denutritie, se va asigura reechilibrarea nutritionala a bolnavului. Tratamentul chirurgical este impus de multe ori de evolutia bolii, cu grija de a se asigura alimentatia bolnavului (eventual prin gastrostomie). Postoperator, pana la restabilirea tranzitului esofagian, se va prescrie o alimentatie progresiva, cu lichide si semilichide, si se vor folosi toate mijloacele de reechilibrare pe cale parenterala.
CANCERUL ESOFAGULUI
Etiologie: boala apare dupa varsta de 50 de ani, barbatii fiind afectati mult mai frecvent decat femeile.
Anatomie patologica: cancerul esofagian, care de obicei este un epiteliom, mai rar un adenocarcinom, apare ca o tumoare polipoida, conopidiforma, schiroasa sau ulceroasa. Simptomatologie: simptomul cel mai important este disfagia, el fiind singurul care apare precoce si care ne da posibilitatea sa banuim aparitia cancerului esofagian. Disfagia este descrisa diferit de bolnav; nu trece mancarea, nod in gat, se opreste ceva in piept; ea poate sa apara brusc sau progresiv, sa fie usoara sau pronuntata. Ulterior se instaleaza durerea retrosternala sau in spate, regurgitarea, eructatiile, varsaturile. Intr-un stadiu mai avansat mai apar voce ragusita sau bitonala, tusc, hematemeza, melena. Examenul obiectiv: sunt putine date care sa ne indrepte spre diagnostic - scadere ponderala, stare generala alterata, paloare, ganglioni limfatici tumefiati (supraclaviculari, cervicali, subaxilari). Cand tumoarca este localizata superior, tractiunea limbii este dureroasa. Reactiile pentru decelarea hemoragiilor oculte sunt deseori pozitive. Examenul radiologic arata o stramtorare rigida, cu contur neregulat, peste care nu trece undele peristaltice. Deasupra stricturii, esofagul apare dilatat. In stenozele complete, substanta opaca nu mai trece dincolo de tumoare, iar conturul inferior apare neregulat. Esofagoscopia, insotita de biopsie, este examenul cel mai pretios pentru diagnosticarea cancerului de esofag intr-un stadiu initial. Diugnosticul pozitiv se face cu ajutorul anamnezei si pe baza examenului radiologic si al esofagoscopiei. Diugnosticul diferential se face cu celelalte afectiuni esofagiene care provoacii disfagie, dureri si regurgitatii, spasm esofagian, stenoze caustice sau inflamatorii, diverticuli esofagieni, megaesofag. De asemenea, vom face diagnosticul cu compresiunile extrinsece: tumori mediastinale, anevrism aortic.
Complicatii: propagarea tumorii la organele vecine, metastazele la distanta, abcedarea tumorii, perforatii in organele vecine, hemoragii, fistule esofagobronsice. Evolutie: debutul trece neobservat, astfel ca de obicei bolnavul se prezinta tarziu la medic (dupa 6 luni - 1 an). Durata bolii este in medic de 1 an si indeobste nu depaseste 2 ani. Tratamentul chirurgical este singrul care poate prelungi viata, daca interventia s-a facut intr-un stadiu precoce. Se procedeaza la rezecarea tumorii, cu esofagoplastie. In caz de stenoza completa se face o gastrostomie de necesitate. Se mai incearca roentgenterapia, radiumterapia si se administreaza calmantele necesare.
BOLILE STOMACULUI
GASTRITELE
Definitie: gastritele sunt boli care se manifesta printr-un sindrom de suferinta gastrica si care pot fi provocate de procese inflamatorii, degenerative, metaplazice, alergice, care intereseaza mucoasa si submucoasa stomacului. Termenul de gastrita nu se aplica deci numai in sensul strict de inflamatie a mucoasei gastrice, ci intr-un sens mai larg, astfel fiind denumite majoritatea suferintelor gastrice, in afara celor din ulcerul si cancerul gastric. Punem diagnosticul de gastrita atunci cand, in prezenta semnelor clinice evocatoare, constatam modificari morfologice directe sau semne dc alterare a mucoasei gastrice, prin mijloace de investigate (radiologie, gastroscopie), precum si functionale, privind secretia de acid clorhidric. Din punctul de vedere al evolutiei clinice, gastritele sunt acute sau cronice, iar din punct de vedere etiopatogenic, primitive si secundare. Etiopalogenie: cauzele care provoaca aparitia gastritelor sunt foarte numeroase si, dupa provenienta lor, recunoastem factori exogeni si endogeni. Factorii etiologici exogeni sunt de natura mecanica, termica, chimica, alergica, infectioasa. Masticatia insuficienta datorita obisnuintei sau unei danturi deficitare, tahifagia, mesele abundente, alimentele voluminoase sunt factori de iritatie mecanica. Factorii tehnici intra in actiune prin consumarea aliementelor si a bauturilor prea reci sau prea fierbinti. Un rol nociv il au si anumite mancaruri preparate cu prajeli, unele conserve si mezeluri, alimentele condimentate, alcoolul, abuzul de cafea, tutunul. Foarte multe medicamente luate timp indelungat sunt factori iritanti pentru stomac: salicilatii, Acidul acetilsalicilic, Aminofenazona, antinevralgicele, PAS, preparatele de reserpina, cortizonicele, Fenilbutazona, Indocidul. Factorii endogeni pot fi bolile infectocontagioase si starile septicc. Leziuni ale mucoasei gastrice sunt constatate in uremie, in hipoproteinemii, in pelagra, scorbut, in anemii biermeriene. Anatomie patologica: in gastrita acuta simpla se evidentiaza macroscopic: o mucoasa congestionata, cu zone de eroziunc si cu mici hemoragii; o mucoasa cu pliuri ingrosate si acoperite cu mucus; microscopic: vasodilatatie si descuamari ale epitcliului superficial. In majoritatea cazurilor, o gastrita, odata instalata, persita ca un proces cronic evolutiv - la inceput hipertrofic, apoi atrofic. In unele situatii, cum se intampla in anemia biermeriana, glandele gastrice dispar, pastrandu-se numai epiteliul mucoasei. Tabloul clinic va fi studiat separat pentru gastritele acute si pentru cele cronice. Gastritele acute sunt mult mai rare decat cele cronice. Ele pot fi: Acute simple sau Catarale, denumite de autorii francezi embarras gastrique febrile flegmonoase (frisoane, febra, diaree, colaps, epigastralgii, perforatie), corosove, alergice, hemoragice, erozive (dupa aspirina, corticoizi, stresuri, etc). Diagnosticul se stabileste endoscopic, prin gastrofibroscopie frecventa.