afectiunile buco-dento-maxilare

 Sunt 3 boli caracteristice aparatului dento-maxilar, boli care, prin frecventa lor extraordinara in timpurile noastre si prin complicatiile lor uneori grave ingrijoreaza chiar si conducerea Sanatatii Publice din toate tarile. Aceste boli sunt: caria dentara, parodontopatia si anomaliile dento-maxilare. Sunt de asemenea boli generale, ce dau o mare mortalitate si care se manifesta in regiunea buco-dento-maxilara prin leziuni ca stomatitele, glositele, boli infecto-contagioase si ulceratii cronice (cancerul bucal).
CARIA DENTARA
Este o boala comuna omului si animalelor caracterizata prin distrugerea dintelui din afara inauntru. A fost la omul preistoric, s-a gasit la mumiile egiptene, aparand mai frecvent si cu o evolutie mai rapida acolo unde viata sedentara, faina de cereale si dulciurile deveneau predominante in alimentatia oamenilor.
La noi in tara, ca si in alte tari, caria dentara a afectat circa 25% din populatia neolitica (4000 i.e.n.). In prefeudalism (200-900 e.n.) cand populatia sedentara folosea cu predominanta painea dospita din cereale, indicele de frecventa al cariei a ajuns la 51% (Firu, Negrea).
Intre 1900-1944, in plina ascensiune a capitalismului, se adauga la alimentatia populatiei din tara noastra zaharul, preparat din sfecla de zahar; majoritatea familiilor adopta zaharul sub forma de dulciuri, prajituri, bomboane, sau diferite preparate din fainoase, si dulciuri. Gustul apreciat al acestor alimente precum si pretul redus fac ca aceste produse sa patrunda si in mediul rural sub forma de paste fainoase, sau alcooluri indulcite.
Desi zaharul are o mare valoare energetica, fiind mai ales folosit de celula nervoasa, totusi pentru dinti el este vatamator daca nu se respecta anumite indicatii privind cantitatea si modul de folosire. Prin cresterea cantitatii de dulciuri in alimentatia populatiei din tara noastra, caria dentara ajunge la 85-90%, cu diferente intre mediul urban si rural; dupa al 2 lea razboi mondial incep sa se foloseasca pe scara mare tot felul de preparate cu fainoase si dulciuri, care mai de care mai apetisante, la care se asociaza ca o moda, alcoolul indulcit (licheoruri), cafeaua si tutunul, nelipsite la intrunirile omului contemporan. Rezultatul este declansarea celei de a 3 a recrudescente cariale; practic, chiar in tara noastei, nu exista om fara carie dentara in evolutie sau tratata prin obturatie sau extractie. Din aceasta scurta prezentare epidemiologica reiese ca alimentatia ar fi un element principal in aparitia si evolutia cariei dentare, astfel produsele fainoase fermentate sub forma de paine dospita, generalizata ca element de baza alimentara in antichitate si feudalism, duce la prima recrudescenta cariala, afectind circa 50% din populatia vremii.
Dupa razboaiele napoleoniene, cand se descopera producerea zaharului cristalizat din sfecla de zahar, un nou aliment patrunde gratie senzatiei gustative alese si pretului scazut: zaharul acesta va produce a 2 a recudescenta: 80% din populatie are carii dentare. In sfarsit a 3 a perioada, in care cafeaua, alcoolul indulcit, tutunul si conservele predomina in alimentatia noastra, determina afectarea intregii populatii contemporane din lumea civilizata, de la copilul de 2 ani la batranul de peste 70 de ani.
In afara de acest element cunoscut sub numele de indice de frecventa maladie, adica numarul de bolnavi cu carii dentare inmultit cu 100 si impartit la numarul de bolnavi cercetati, se mai analizeaza indicele de intensitate cariala, adica numarul de carii dentare raportat la numarul de dinti de la un individ afectat; aceasta este cunoscuta si sub numele de indice de intensitate cariala. In epoca neolitica acest indice de-abia ajungea la 1,2%; in prefeudalism, indicele ajunge la 11,2%, ceea ce ar reveni aproximativ 2 carii pe cap de locuitor afectat. Cand caria dentara ajunge la un procentaj de 80 intre 1900-1944, indicele de intensitate creste si el ajungand la 20%, ceea ce inseamna 5 carii in medie pe cap de locuitor afectat. In sfarsit, astazi, cand indicele de frecventa pe tara este 96%, afectiunea cu cea mai mare morbiditate la populatia contemporana, indicele de intensitate cariala, ajunge la 32%, ceea ce arata ca aproximativ fiecare bolnav are in medie 9 carii.
Populatia prescolara si scolara actuala se poate imparti dupa acest indice de intensitate in 3 grupe: prima, reprezentata de 20% are peste 10 carii, cu evolutia foarte rapida; a 2 a aproximativ 70%, are in medie 5-6 carii pe cap de copil si a 3 a 10% prezinta in medie 2-3 carii, cu evolutia ceva mai lenta (Zarnea), Acest procent de 20% din copiii tarii noastre, care au peste 10 carii dentare, cu evolutie rapida (carii acute progresive), constituie fara indoiala un element de ingrijorare pentru familii care-si vad copiii lor cu dintii distrusi de carii, cu abcese dentare multiple si o stare generala proasta, manifestata prin subfebrilitate, inapetenta, agitatie, insomnii, complexe de inferioritate, lipsa de atentie la scoala, incheiate deseori cu complicatii septice locale (pulpite, gangrene, abcese dentare) sau mai grav generale, la distanta, ca reumatismul, bolile cardiovasculare, renale, digestive, de sange etc.
In producerea vertiginoasa a cariei dentare actuale, participa fara indoiala 3 factori esentiali pe care va trebui sa-i combatem pentru a reduce frecventa acestui flagel social si mai ales a opri evolutia acestei boli. Acesti factori sunt: alimentatia, flora microbiana bucala si structura dentara.
Caria este o boala a civilizatiei moderne spunea Pickteril, sprijinind afirmatia sa pe cresterea cariei dentare la popoarele civilizate. Majoritatea studiilor epidemiologice au aratat ca diferentele considerabile existente in frecventa cariei dentare la populatiile de pe glob nu se datoresc unei predispozitii ereditare, ci unui consum mare de dulciuri, Modernizarea alimentatiei, prin adaosuri de dulciuri la cantitati din ce in ce mai mari la
produsele fainoase, a determinat cresterea ingrijoratoare a cariei dentare, indiferent de tara unde aceasta modernizare a aparut. Cum aceste schimbari alimentare se fac mai intai la cei cu posibilitati materiale mai bune rezulta ca si caria apare mai frecvent la aceasta clasa sociala, mai avuta. Aceasta face pe unii autori sa afirme caria dentara este o boala a bogatilor (Ritchie). Cresterea cariei dentare din tara noastra mai alesi in ultimii 25 de ani, exprima de fapt cresterea standardului de viata al populatiei noastre, exprima cresterea cvantumului de dulciuri si fainoase in alimentatia copiilor nostri.
Intre cele 2 razboaie mondiale se credea ca lipsa de calciu si vitamina D, ar determina formarea de dinti insuficient calcifiati si deci, prea putin rezistenti la procesul cariei. Studiile recente au dovedit ca administrarea de vitamina D si de calciu nu reduc caria dentara, iar bolnavii cu rahitism, cu dintii prost calcifiati (hipoplazici, distrofici), nu au carii mai frecvente. Totusi, trebuie sa retinem ca o alimentatie lacto-vegetariana, bogata in saruri de calciu si vitamina D, conditioneaza formarea unui dinte sanatos, bine mineralizat, fara a fi insa mai rezistent la carie.
Zaharul rafinat produs din sfecla de zahar ramane principalul inamic al dintilor, constituind hrana principala a microbilor cariogeni.
Cu cat cantitatea de zahar depaseste 10% din ratia calorica zilnica, cu atat caria dentara apare mai frecvent la acei copii. Un copil pana la 12 ani are nevoie de 100 calorii pe kg/corp iar 1 g glucoza produce 4 calorii.
Consumul de zahar intre mese, in portii mici, este de 10 ori mai periculos decat aceeasi cantitate ingerata la sfarsitul unei mese. Asadar, copilul ce rontaie tot timpul zilei bomboane sau biscuiti, ajunge sa aiba in scurt timp toti dintii cariati, spre deosebire alti copii, care mananca aceeasi cantitate de zahar la sfarsitul mesei de pranz, sau seara, si care au comparativ mult mai putine carii.
Dulciurile sub forma de bomboane, caramele sau dropsuri, ca si prajiturile de cofetarie sunt de 8 ori mai cariogene decat citronadele, oranjadele indulcite cu aceeasi cantitate de zahar. Consumul crescut de zahar (dizaharide sau monozaharide) in timpul sarcinii sau al alaptarii, precum si in perioada de schimbare a dintilor la copii si chiar pana la adolescenta, produce fara indoiala o explozie de carii, atat la mama, cat si la copil. De ce zaharul este atat de... cariogen? Mai intii, trebuie sa spunem ca la omul modern s-a schimbat flora microbiana bucala; in evul mediu, cand omul avea o alimentatie carnata bogata, predomina o flora microbiana proteolitica, ce fermenta resturile proteice; astazi, cand dulciurile sunt nelipsite in alimentatia moderna, s-a dezvoltat o alta flora microbiana, care actioneaza in etape asupra resturilor alimentare existente pe dinti dupa mese, asa cum in jungla o zebra sau un bivol doborat de lei sau tigri este devorat pe rand, de aceste carnivore puternice, urmate de hiene, vulturi, diverse insecte. Mai intai, zaharul din dulciurile lipicioase formeaza pe suprafata dintilor nespalati dupa mese, un fel de camasa de fetru numita placa dentar pe care se asaza la masa, diverse soiuri de microbi sau ciuperci ce descompun dizaharidele (zaharoza) in monozaharide (glucoza), prin actiunea unor fermenti pe care-i produce fiecare microb in parte.
Ciupercile si microbii pregatesc oarecum terenul, infruptandu-se din primele resturi zaharoase ramase pe dintii bolnavilor la sfarsitul meselor; avand hrana si caldura bucala (37°), microorganismele se inmultesc peste masura, ajungand la cateva milioane pe mm³; fermentand glucoza pentru nevoile lor nutritive si energetice, rezulta ca resturi de la masa lor, acizii lactic sau piruvic, acidifica zona dintre suprafata dentara si placa dentara, un adevarat microcosmos, in care nu poate interveni nici saliva bucala, nici sangele prin plasma interstitiala, ca sa reduca nocivitatea ei. In a 2 a etapa, la masa streptococii (mutans, viridans, sanguinus etc), care folosesc in continuare resturile de glucoza ramase, producand mai mari cantitati de acid lactic sau uric, maresc si mai mult aciditatea pe suprafata dentara, continuand sa se inmulteasca extraordinar sub protectia placii dentare acoperitoare. Unele tulpini de streptococ fac din resturile zaharoase, polizaharizi proprii (dextran sau levan), adevarate rezerve alimentare, care sunt foarte aderente pe suprafata dintilor si nu pot fi digerate de fermentii salivari ai altor microorganisme. La sfarsitul mesei apar lactobacilii ce se inmultesc in mod impresionant, marind si mai mult aciditatea pe suprafata smaltului dentar, ingrosand placa dentara, care astfel adaposteste adevaratii factori cauzali ai cariei dentare: microorganismele cariogene.
Cand placa dentara are o vechime de 4 zile, nefiind deranjata prin spalarea dintilor cu peria si pasta de dinti, apare decalcifierea smaltului, prima etapa, contestata de unii autori, in aparitia si evolutia procesului carios. In spatiile interprismatice se conserva astfel microorganismele, ce continua sa se dezvolte si sa se inmulteasca distrugand incet si sigur smaltul dentar.
In aceasta faza apare a patra categorie de microorganisme, ce se hranesc cu matricea organica, proteica a smaltului, fapt pentru care spunem ca a aparut flora proteolitica.
Datele actuale arata ca microorganismele au rol determinant in aparitia si evolutia cariei dentare; spre deosebire de majoritatea bolilor infectioase unde exista un agent microbian specific pentru fiecare boala, aici in caria dentara, sunt cel putin 30 specii, care participa in etapa de initiere si evolutie a procesului carios. Ce rol are alimentatia atunci? Dizaharidele constituie numai mediul nutritiv esential pentru aceasta serie de specii microbiene cariogene, si ori de cate ori resturile zaharoase adera de suprafetele dentare ale unui copil sau adolescent, ele constituie un pericol de producere a cariei dentare, deoarece speciile microbiene cariogene sunt prezente ca saprofite in cavitatea bucala a populatiei contemporane. Rolul nutritiv al dizaharidelor a fost definitiv demonstrat de Orland, care a crescut animalele de experienta in conditii de perfecta sterilizare (free germs), fara microbi, hranindu-le cu dulciuri. Atat timp cat resturile zaharoase de pe dintii acestor animale nu au venit in contact cu microbii, nu au existat carii dentare. De indata ce aceleasi animale au fost hranite obisnuit cu aceleasi dulciuri din comert, dar nesterilizate, au aparut carii dentare in explozie.
In sfarsit, al 3 lea element incriminat in caria dentara este structura dintelui.
Compozitia tesuturilor dentare, procentul de saruri de calciu din smalt sau dentina, numarul si forma cristalelor de smalt determinate la randul lor de ereditate si alimentatie, nu influenteaza decat in mica masura receptivitatea sau rezistenta dintelui in procesul carios. In schimb golurile dintre prismele de smalt, gropitele si fisurile de pe suprafata dintilor constituie admirabile locuri de retentie a dulciurilor, fapt pentru care aceste forme constituie locuri de electie in aparitia cariei dentare, microorganismele cariogene gasind aici bogate resurse alimentare.
Receptivitatea unui dinte la procesul carios este variabila totusi de la individ la individ; la acelasi individ receptivitatea variaza cu varsta si cu anumite zone din suprafata dentara. Se pare ca molarii permanenti au receptivitate maxima la caria dentara in primii 4 ani de la eruptie, perioada in care ei isi desavarsesc calcifierea (Zarnea); daca un copil a scapat cu dintii intacti pana la 25 de ani, cand apar si molarii de minte, este putin probabil sa mai faca carii dentare pana la 55 ani, cand se dezvolta asa-zisele carii de senescenta, la coletul dentar.
Pe baza acestor achizitii moderne la realizarea carora au participat specialisti din toate domeniile stiintelor, sau pus si bazele profilaxiei si prevenirii cariei dentare, care urmaresc combaterea microorganismelor, limitarea dulciurilor in alimentatia si modificarea structurii dentare prin inglobarea fluorului in compozitia prismelor de smalt.
Combaterea microorganismelor are in vedere mai mult anularea interactiunii dintre flora microbiana bucala si zaharuri, interactiune care se traduce practic prin igiena bucala si igiena alimentatiei.