Blenoragia este o boala venerica produsa de gonococ, localizata la inceput, de cele mai multe ori, pe canalul urinar dar putand da complicatii la organele genitale interne, ochi, articulatii. Blenoragia se transmite in imensa majoritate a cazurilor prin raporturi sexuale; in mod cu totul exceptional se mai poate transmite prin lenjeria folosita de bolnav, daca este purtata imediat de o persoana sanatoasa sau, mijloc disparut astazi aproape cu desavarsire, de la mama bolnava la ochii copilului, in momentul nasterii.
La barbat, blenoragia incepe printr-o senzatie de arsura si usturime pe canalul urinar cam la 3 - 5 zile dupa contactul sexual cu persoana bolnava; foarte curand (dupa 24 de ore) pe canal apare o scurgere galbuie, mai aparenta daca se stoarce canalul intre doua degete. Durerea si usturimea devin din ce in ce mai puternice, mai ales in timpul urinarii si erectiei. Dupa cateva zile infectia, limitata pana atunci la jumatatea anterioara a canalului, trece in jumatatea sa posterioara si chiar la vezica urinara dand fenomene de cistita, caracterizate prin dureri si urinari frecvente si dureroase.Tratata in mod corespunzator in aceasta faza, blenoragia se vindeca cu multa usurinta fara a lasa nici o urma. Neglijata insa, infectia devine cronica, scurgerea este mai redusa, gonococii se inchisteaza in glandele canalului sau merg mai departe catre testicule, ajungand ca, dupa cateva saptamani, boala sa nu se mai manifeste decat printr-o mica picatura de puroi vizibila dimineata inainte de prima urinare. Cu toata aceasta estompare a simptomelor, bolnavul ramane la fel de contagios.
La femeie, primele inceputuri pot fi tot pe canalul urinar sau in vagin (vaginita gonococica) ori in colul uterin. Simptomatologia de inceput este asemanatoare celei descrise la barbat, diferenta fiind realizata numai de localizarea variata de la inceput, de complicatiile care apar mult mai repede precum si de faptul ca vaginul, avand in permanenta o secretie mai mult sau mai putin abundenta, nu obliga femeile sa se arate unui medic.
Complicatiile blenoragiei privesc in primul rand organele genitale interne. La barbat se produc mai frecvent: prostatata (imbolnavirea prostatei, glanda situata langa vezica urinara), veziculita, epididimita, funiculita (imbolnavirea glandelor si cailor spermatice), orchita (imbolnavirea unuia sau a ambilor testiculi care poate duce la sterilitate).
Complicatiile mai frecvente la femeie sunt: bartholinita (inflamatia glandei Bartholin situata in grosimea buzelor mari), metrita (imbolnavirea uterului), parametrita si salpingita (imbolnavirea cailor ovariene). Gonococul mai poate provoca, la barbat si la femeie, pielonefrite (inflamatia cailor superioare urinare), o forma de reumatism (mai ales la articulatia genunchiului), conjunctivite si irite (in cazul infectarii ochilor cu mainile bolnavilor).
Diagnosticul blenoragiei se realizeaza prin examinarea la microscop a unei picaturi de puroi.
Tratamentul blenoragiei este simplu si eficace in formele acute, dar complex si de lunga durata in formele cronice si in complicatii. El nu poate fi executat decat sub controlul medicului de specialitate.
Limfogranulomatoza inghinala
Imbolnavire veneriana produsa de un ultravirus, limfogranulomatoza inghinala (boala Nicolas-Favre) este o boala a carei simptomatologie se manifesta in special la nivelul ganglionilor situati la radacina coapselor (stinghie). Sancrul, prima manifestare a bolii, este atat de mic si lipsit de orice fel de manifestari caracteristice, incat trece cu usurinta neobservat, majoritatea bolnavilor constatand ca sunt bolnavi abia in momentul cand virusul a ajuns in ganglionii inghinali. In aceasta faza, boala se caracterizeaza prin umflarea treptata a ganglionilor de o singura parte sau de ambele parti. La inceput tari, inglobati intr-o masa comuna de tesut inflamat, ganglionii devin mai apoi moi la pipait din cauza puroiului acumulat si se sparg la piele prin mai multe orificii, dand aspectul de stropitoare. Pielea care acopera ganglionii ia o culoare rosie-violacee si este presarata cu mici infundaturi, fiind comparata cu pielea de portocala. Bolnavul are dureri care il impiedica la mers. Netratata, infectia virala merge mai departe de-a lungul cailor limfatice la ganglionii iliaci, apoi catre rect si anus, unde provoaca complicatii inflamatoare cronice, stenozante, care mai tarziu, peste ani de zile, pot realiza astuparea, mai mult sau mai putin completa a orificiului anal.
Tratamentul limfogranulomatozei inghinale a facut progrese importante dupa introducerea sulfamidelor in arsenalul terapeutic medical. Aceasta boala este in mod practic lichidata in tara noastra, cazurile noi de imbolnaviri fiind exceptionale.
Sancrul moale este o boala venerica provocata de asa-numitul bacil Ducray. Foarte raspandita in tara noastra pana imediat dupa cel de al doilea razboi mondial, aceasta afectiune a disparut astazi aproape cu desavarsire, pe de o parte datorita masurilor energice intreprinse de forurile noastre sanitare in actiunea de prevenire si combatere a bolilor venerice si pe de alta parte datorita sensibilitatii foarte mari a bacilului Ducray fata de preparatele sulfamidate, ceea ce a permis aplicarea precoce si eficienta a unui tratament radical. Sancrul moale se caracterizeaza printr-o ulceratie dureroasa, cu marginile neregulate dezlipite si fundul murdar, acoperit de puroi si resturi de tesuturi distruse, situata in imensa majoritate a cazurilor in regiunea organelor genitale. Ulceratia apare la cateva zile dupa un raport sexual infectant. Daca nu este tratata, se mareste din ce in ce mai mult, putand atinge dimensiunea unei monede de 1 leu sau chiar mai mare, fara sa prezinte tendinta la vindecare spontana. In unele cazuri microbii patrund in caile limfatice, provocand o limfangita si ajung la ganglionii inghinali unde formeaza o colectie purulenta (adenita) care curand se sparge lasand sa se scurga la suprafata un puroi cremos, hemoragie, foarte contagios.
Durerea mare care insoteste sancrul impiedica in general pe bolnav sa aiba raporturi sexuale si-l determina sa se prezinte la consultatiile de specialitate, fapte care au usurat actiunile antiepidemice impotriva acestei boli.