componentele sangelui

 Sangele este un tesut compus din celule (globulele rosii sau hematiile, globulele albe sau leucocitele si trombocitele) si o substanta intercelulara lichida (plasma), formata din apa care contine in solutie o serie de substante proteice si saruri. Sangele fixeaza oxigenul la nivelul plamanului si il transporta la tesuturile si celulele din intregul organism; de asemenea, la nivelul intestinului, preia substantele nutritive rezultate din procesul digestiei si absorbtiei intestinale, transportandu-Ie, spre utilizare, la tesuturi si organe. Substantele nefolositoare, rezultate din procesul de asimilare si dezasimilare celulara, sunt transportate de sange la organele insarcinate cu transformarea si eliminarea lor. Sangele mai are rolul de a transporta hormonii produsi de glandele cu secretie interna. Leucocitele din sange au rolul important de a apara organismul de microbi, distrugandu-i fie prin procesul de fagocitoza (inglobare si digerare), fie printr-un proces imunologic (anticorpi). Sangele reprezinta a 13-a parte din greutatea totala a organismului, adica, la o persoana de 65-70 kg, aproximativ 5 litri. In afara organismului, sangele se coaguleaza datorita transformarii fibrinogenului (proteina care se gaseste in solutie in plasma) in fibrina, sub actiunea diferitilor factori ai coagularii aflati atat in plasma, cat si in trombocite. Plasma lipsita de fibrinogen devine ser.

Proteinele plasmatice

Serul sanguin normal contine o cantitate de 6-8 g % proteine: albuminele, globulinele si fibrinogenul. Proteinele plasmatice au urmatoarele roluri, de a fixa si transporta apa sau alte substante; de a apara organismul impotriva infectiilor (functia imuno-logica prin gammaglobulina, anticorpi si alexina); de a realiza coagularea si hemostaza prin fibrinogen si factorii coagularii existenti in plasma; de a realiza diferite activitati enzimatice.
Orice abatere de la raportul normal dintre proteine sau fractiuni proteice si volumul lichidului in care sunt solubilizate poarta numele de disproteinemie. Testele de disproteinemie sunt examene ale sangelui care informeaza asupra variatiilor cantitative sau calitative ale proteinelor plasmatice. Dintre acestea, mai frecvent utilizate sunt: viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.), proba de turbiditate cu timol, examenul Takata-Ara sau Gross si electroforeza. Aceasta din urma este o metoda de punere in evidenta a proteinelor plasmatice, prin separarea lor pe cale electrica. Se stie ca fiecare tip de proteina care face parte din complexul proteic plasmatic, intr-un camp electric, migreaza de la polul negativ la polul pozitiv, cu o anumita viteza, in acest fel, pe hartia de filtru pe care se efectueaza migrarea se obtin, distantate intre ele, acele cinci fractiuni proteice mai importante, in ordinea departarii de la punctul de plecare: albumine, alfa1-globuline, alfa2-globuline, beta-globuline si gamma-globuline. Rezultatul normal al unei electroforeze este urmatorul: albumine 56%; alfa1-globuline 4%; alfa2-globuline 8%; beta-globuline 14%; gamma-globuline 18%.
Proteinele plasmatice prezinta deseori modificari cantitative caracteristice pentru anumite boli. Astfel, fractiunea albuminica este crescuta in cancerul sangelui (leucoza) si scazuta in afectiuni gastro-intestinale, hemoragii, revarsate pleurale, nefroza lipoidica, albuminurie cronica, ciroza hepatica. Fractiunea globulinica este crescuta in unele boli cronice, ca ciroza hepatica atrofica, si scazuta in cazul cand organismul nu are capacitate de aparare impotriva infectiilor. Un examen mai recent este imuno-electroforeza. Acest examen combina electroforeza cu precipitarea proteinelor, printr-un ser imun de antiproteine serice umane. Substantele care asigura inactivarea antigenilor microbieni, luptand astfel impotriva bolilor infectioase, se gasesc tot printre proteinele sanguine (in special in fractiunea gammaglobulinelor) si poarta numele de anticorpi. Deci gammaglobulinele reprezinta scheletul anticorpilor.
Sarurile minerale plasmatice
in afara de proteine, in plasma se gasesc solubilizate o serie de saruri minerale, in cantitate bine determinata fiecare, saruri care contribuie la pastrarea constantelor biologice ale sangelui si umorilor, la intretinerea reactivitatii tesuturilor. Aceste substante chimice, care poarta numele de electroliti, sunt: clorul, fosforul, calciul, sodiul, potasiul si magneziul. Analiza care stabileste cantitatea electrolitilor in sange se numeste ionograma.

Globulele rosii

Globulele rosii, numite si hematii sau eritrocite, sunt lipsite de nucleu la om. In mod normal, la barbat se gasesc 4 500 000-5 000 000 de globule rosii intr-un milimetru cub de sange;la femeie 4 000 000-4 500 000. Raportand aceasta cifra la intreaga cantitate de sange circulant(circa 5 litri) reiese ca , in medie, un om dispune de 25.000 de miliarde globule rosii, care, puse cap la cap, ar realiza un lant lung de 175 000 km, cu care s-ar putea inconjura de 4 ori globul pamantesc. Hematiile sunt in forma de disc, mai subtire in partea centrala si cu marimile rotunjite si mai groase. Ele au o dimensiune medie de 7 microni. Dupa o viata care dureaza in medie 130 de zile, eritrocitele sunt distruse. Hemoglobina din globulele rosii are functia vitala de a capta oxigenul la nivelul capilarelor aflate in peretele alveolelor pulmonare si de a-l ceda tesuturilor.
Grupele sanguine. Pe suprafata globului rosu se afla anumite substante chimice, denumite aglutionogene. Aceste substante dau specificitatea de grup sanguin. Descoperite de la inceputul secolului nostru, de catre Landsteiner, grupele sanguine clasune sunt : 0(I), A(II), B(III),AB(IV). In tara noastra procentul cel mai mare de indivizi este reprezentat de cei din grupa sanguina A (II). Dupa acestia, in ordine descrescanda vin cei apartinand grupelor O (I), B (III) si AB (IV). In 1939, Wiener descopera un alt sistem sanguin, care da specificitate de grup, dandu-i numele de sistemul Rh, dupa numele maimutei antropoide Maccacus rhesus, pe globulele careia s-au descris prima data aglutinogenii Rh. La om s-a constatat ca 85% din populatie prezinta acest aglutinogen pe hematii, indivizii din aceasta categorie primind numele de Rh-pozitivi; 15% neprezentand aglutinogenul, poarta numele de Rh-negativi. Cunoscand apartenenta grupala si Rh-ul prin analiza, de laborator, este posibila efectuarea transfuziilor. Acestea se executa cu sange conservat numai de acelasi grup sanguin si Rh.

Globulele albe

Globulele albe sau leucocitele sunt celule nucleate, care se pot prezenta sub diferite forme. Numarul normal este de 5 000-8000 de leucocite pe milimetru cub. Ele sunt de forma sferica, prezentand deseori mici prelungiri protoplasmatice numite pseudopode, care le ajuta sa se miste in mediul inconjurator si sa poata ingloba in protoplasma microbi sau alte particule pe care urmeaza sa le digere. Diametrul leucocitelor variaza intre 7 si 20 microni, dupa felul lor, cele mai mici fiind limfocitele si cele mai mari monocitele. Cu ajutorul pseudopodelor, leucocitele pot traversa peretele vascular in tesuturile in care este nevoie de aparare impotriva microbilor. Aceasta trecere poarta numele de diapedeza.
Leucocitele se impart, dupa caracterele, originea lor si dupa modul in care se coloreaza, in:
-Granulocite (produse de maduva oaselor); neutrofile; eozinofile; bazofile.
-Limfocite (produse de ganglionii limfatici).
-Monocite (produse de maduva oaselor).
Granulocitele neutrofile sunt cele mai numeroase leucocite din sange, reprezentand aproape 3/4 din totalul leucocitelor. Aceste celule au rolul de a inghiti microbii, ele formand puroiul.
Granulocitele eozinofile reprezinta 1-3% din totalul leucocitelor. Aceste celule au rol in apararea asa-zisa anafilactica a organismului.
Granulocitele bazofile, foarte rare (0,5-1% din totalul leucocitelor), au rol in impiedicarea coagularii intra-vasculare, prin secretia de heparina.
Limfocitele, produse de ganglionii limfatici si de splina, reprezinta aproximativ 1/4 din totalul leucocitelor. Au rol in combaterea unor infectii, ca tuberculoza, sifilisul, tusea convulsiva.
Monocitele reprezinta 5-8% din leucocite. Aceste celule sunt produse de tesutul reticular al maduvei oaselor. Ele au rol important in combaterea bolilor cronice si degenerative.
In timpul digestiei exista o crestere trecatoare a numarului de globule albe. Din aceasta cauza, numararea lor nu poate fi facuta decat pe nemancate. Cresterea numarului de leucocite (leucocitoza) apare in cursul tuturor infectiilor acute microbiene, in afara de febra tifoida in care numarul lor este scazut. Numarul lor este foarte crescut in leucemie (cancerul sangelui). Scaderea numarului de leucocite (leucopenia) sub cifrele normale se intalneste in bolile virotice, intoxicatii ale maduvei oaselor (agranulocitoza), dupa tratamente cu raze Rontgen.
Hemograma normala. Interpretarea hemogramei, in functie si de starea clinica a bolnavului, poate stabili fie o anemie, fie o infectie din organism, fie alte stari patologice. Este bine ca bolnavul sa nu se aventureze in a aprecia daca cifrele si procentele se incadreaza sau nu in limite normale, in sistemul asistentei medicale gratuite din tara noastra, aceasta ar fi un non sens, o pierdere de timp.

Trombocitele

Trombocitele sau plachetele sanguine sunt elementele figurate cele mai mici din sange. Sunt lipsite de nucleu. Ele provin din fragmentarea unei celule medulare mari, numita megacariocit. In numar de 180 000-300 000 pe mm3 trombocitele au forma unui disc biconvex de 2-5 microni diametru, cu prelungiri de lungime variabila, numite prelungiri dendritice. Trombocitele actioneaza asupra contractiei vasculare si retractiei cheagului de sange, format la locul hemoragiei, si intervin in procesul coagularii.
Cresterea numarului de trombocite peste cifra normala poarta numele de trombocitoza si apare dupa pranz, in perioada dinaintea menstruatiei, in timpul graviditatii, precum si la nou-nascut, dar si in unele cazuri patologice (unele boli infectioase, in perioadele imediat urmatoare unor hemoragii mari, dupa splenectomie, in cursul leucemiei mieloide cronice). Scaderea numarului de trombocite, trombopenia, apare in timpul noptii, la femei in timpul menstruatiei sau in conditii de boala.