parodontopatia marginala

 Este o boala ce ingrijoreaza de asemenea omul modern prin marea frecventa (60%) si prin complicatiile ei locale (pierderea dintilor) sau generale (boli de focar). Ea afecteaza mucoasa gingivala si tesuturile de sustinere a dintelui, din care trebuie sa retinem procesul osos alveolar, ligamentul alveolodentar si cementul dentar. Se numeste marginala deoarece boala afecteaza numai tesuturile de sustinere de la marginea dintelui, de la gatul lui si nu de la varful radacinii dentare, cand parodontita se numeste apicala. Termenul de parodontita marginala nu este inca universal admis; scoala franceza denumeste aceasta boala pioree alveolara, desi nu toate parodontopatitele marginale sunt insotite de scurgeri de puroi din fundul de sac gingival. Alti autori numesc boala alveoliza sau polialveoliza, desi nu intotdeauna osul alveolar afectat este resorbit.
In 1953 la Geneva a avut loc un Congres international care a dezbatut terminologia si formele clinice ale acestei boli si s-a cazut de acord sa fie numita: parodontopatie marginala, termen care de altfel este utilizat astazi si de Scoala romaneasca. Cuvantul parodontopatie deriva din parodontium, care inseamna complexul de sustinere dentar (mucoasa gingivala, os alveolar, ligamentul alveolodentar, cement) si pathie care inseamna suferinta, boala. Ceilalti termeni folositi de alti autori: desmodont, periodont, nu au fost acceptati de congresisti si totusi, scoala americana numeste inca aceasta boala periodontics, iar unii autori francezi, folosesc in continuare termenul de desmodontita.
La Congresul de la Geneva, s-au detasat 4 forme clinice de parodontopatii marginale si anume:
-gingivitele marginale. Ele constituie de fapt primul stadiu evolutiv al unei parodontopatii, manifestandu-se numai printr-o reactie in inflamatorie a mucoasei gingivale. Clinic vom constata deci ca bureletul gingival este congestionat, tumefiat, si dureros la presiune; la spalare cu peria de dinti apare o sangerare a gingiei (sangerare provocata). Fundul de sac gingival este marit, peste 2 mm, din cauza tumefierii mucoasei (pungi gingivale false). Radiologic nu se observa nici o modificare osoasa. Dintele este inca puternic implantat si nu are mobilitate anormala. Gingivitele sunt foarte frecvente la copiii care nu au o igiena bucala buna (60%-80%). Cand un copil sau adolescent spune ca-i sangereaza gingia cand se spala pe dinti, trebuie sa ne gandim la o gingivita marginala si sa-l invatam cum sa-si spele dintii cu peria si pasta de dinti. Ii recomandam de asemenea sa utilizeze mai mult fructe zemoase si detergente pentru a-si efectua autocuratirea dentara. Parodontoza este a 2 a forma de parodontopatie caracterizata printr-un proces de degenerescenta a mucoasei gingivale (gingivoza) sau a partilor marginale ale parodontiului (parodontoza).
Mucoasa gingivala la acesti bolnavi este normal colorata, nu este inflamata, nu are pungi cu puroi; mucoasa gingivala se retracta insa dezvelind mai mult decat trebuie coletul dentar. La examenul radiologic constatam o resorbtie orizontala, regulata a crestei alveolare, iar ochiurile spongioase se maresc, ca la copii, fapt pentru care fenomenul se mai numeste si juvenilizarea spongioasei alveolare, in timp, dintii se mobilizeaza si cad. Parodontoza este de obicei o manifestare a unei boli generale in care metabolismul celular intermediar este afectat, asa cum observam in hipertiroidie (boala Basedow), in insuficienta hipofizara (sindromul Simmonds) porfirie si chiar in senescenta, unde tesuturile imbatranite precoce se sclerozeaza si se retracta. In mod normal, mucoasa gingivala se retracta cu 1 mm la 10 ani de varsta, incepand cu varsta de 30 de ani. La 70 de ani putem considera normala dezvelirea gatului dintelui cu 5 mm. Principala terapie in parodontoza este preocuparea de boala generala in primul rand si de o igiena buco-dentara stricta. Sunt boli ereditare in care procesul de parodontoza apare si la copii (sindromul Papillon-Lefevre).
Parodontita marginala superficiala afecteaza de obicei adolescentii care in copilarie au neglijat igiena bucala si nu si-au tratat gingivita lor marginala, in afara de inflamatia mucoasei gingivale, in care distingem bine roseata anormala, tumefactia si durerea la presiune, aici mai observam o sangerare spontana sau la simpla clatire cu apa sau in timpul vorbirii. Clinic, apare o oarecare retractie gingivala in unele locuri si pungi mici superficiale cu puroi in alte locuri. Radiologic, recunoastem o resorbtie osoasa orizontala, neregulata a crestei alveolare si a laminei dura.
La acesti bolnavi constatam tartru dentar aderent de colet, si chiar resturi alimentare, detasabile cu sonda dentara din fundurile de sac gingival, Aceasta este dovada sigura a unei igiene defectuoase. Deseori, remarcam si existenta unei malocluzii determinate de o anomalie dentomaxilara netratata in copilarie; alteori, chiar o proteza defectuoasa poate declansa evolutia gingivitei marginale din epoca copilariei. In acest stadiu numai medicul stomatolog poate face diagnosticul precis al formei clinice de parodontopatie si institui un tratament adecvat din care nu lipsesc detartrajul, indicatia spalarii cu peria si pasta de dinti si revizuirea tuturor obturatiilor si a protezelor cu eventuala lor refacere corecta.
Parodontita marginala profunda constituie de fapt ultimul stadiu evolutiv al parodontitei marginale superficiale sau a parodontozei la care s-a supraadaugat infectia. Aici apar pungile purulente, iar dintii, incep sa se mobilizeze si sa cada unul dupa altul. Dupa 35 de ani la femei si 40 de ani la barbati se extrag de 3 ori mai multi dinti pentru parodontita marginala, comparativ cu extractiile indicate la dintii cariati. Putem spune deci ca parodontopatia este o boala a adultului ce nu a stiut sa-si impuna o igiena buna in copilarie.
In primul rand trebuie sa ne gandim la o boala generala care duce la scaderea rezistentei organismului, si care se manifesta prin inflamatia gingiei. Diabetul zaharat, unele boli endocrine (mixedemul, sindromul Cushing) si majoritatea bolilor infectioase (scarlatina, febra tifoida, hepatita grava), agravate prin complicatii, produc asemenea forme clinice grave de parodontite marginale profunde.
Daca mobilitatea sau puroiul se intalnesc numai in dreptul unor dinti, deci daca este vorba de o parodontita marginala profunda localizata, ne gandim Ia alte cauze locale, din care amintim urmatoarele: o obturatie defectuos adaptata la dinte, o igiena bucala complet neglijata, purtarea unor aparate ortodontice sau proteze prost adaptate sau necuratite de resturile alimentare.
Aproape toate anomaliile dentomaxilare (dinti inghesuiti sau eruptii in afara arcadei alveolare etc.) produc parodontite marginale profunde, localitate la dintii care sunt loviti permanent in timpul masticatiei, sau care nu pot fi curatati bine, nefiind asezati armonios pe arcada.
In aceste cazuri se recomanda sa consultam un medic stomatolog pediatru, care singur poate aprecia cauza acestei boli si singur poate incepe un tratament adecvat, pentru a preveni complicatiile mult mai grave.
Igiena bucala stricta, prin spalarea corecta a dintilor si folosirea predominanta a alimentelor detergente (zemoase si dure) trebuie efectuata de parinti dupa indicatia medicului.
Tratamentul corect al cariilor dentare si al anomaliilor dentomaxilare in vederea echilibrarii raporturilor dintre dinti, in repaus sau in timpul miscarilor mandibulei (reechilibrarea ocluzo-articulara) efectuat de medicii stomatologi pediatri, constituie metodele cele mai eficiente in vindecare a parodontitei marginale profunde. Daca respectivul copil are si alte tulburari generale (diabet, mixedem, rahitism etc), trebuie asociate medicamente administrate numai de medicii specialisti, dupa o examinare atenta.
Pentru a preveni aparitia parodontitelor marginale superficiale si profunde recomandam in primul rand suptul la san, pentru a se dezvolta armonios aparatul dentomaxilar si a evita astfel aparitia anomaliilor dentomaxilare, care favorizeaza producerea parodontitelor marginale.
Indemnam parintii sa alimenteze rational copiii pana la 7 ani. Mesele trebuie sa fie regulate, bogate in fructe si zarzavaturi dure si zemoase, bogate in lapte si produse lactate. Copiii trebuie sa manance incet, fara preocupari, coaja de paine neagra sau integrala, proteine sub forma de carne proaspata de vita sau peste si dulciuri sub forma de prajituri de casa, in proportii rezonabile (nu mai mult de 10% din ratia calorica).
Dupa fiecare masa si obligatoriu inainte de culcare, copilul trebuie obisnuit sa se spele corect pe dinti, cu peria si pasta de dinti. Masajul gingiei cu peria, indepartarea resturilor alimentare, mai ales a dulciurilor, inseamna sanatatea dintilor si a gingiei inconjuratoare.
Obiceiurile vicioase ca sugerea degetului, a gumei sau creionului Ia scoala, pozitia vicioasa a corpului sau a capului la masa de lucru sau in timpul somnului, masticatia lenesa, inghitirea alimentelor cu impingerea limbii intre dinti, precum si diverse ticuri sau schimonoseli, pe care le face copilul cand vorbeste sau mananca, reprezinta cele mai frecvente cauze ale anomaliilor dentomaxilare, care, la randul lor favorizeaza aparitia parodontitelor marginale.
In consecinta, parintii trebuie sa observe obiceiurile vicioase ale copiilor, sa le combata prin discutii perseverente si, la nevoie, prin consultarea medicului stomatolog.
In atributia medicului specialist trebuie incluse:
-tratamentul corect al tuturor cariilor dentare la copil;
-tratamentul de specialitate al anomaliilor dentomaxilare si reechilibrarea ocluzo-articulara;
-tratamentul bolilor generale distrofiante, printr-o medicatie adecvata.