primul ajutor

TRAUMATISMELE
Prin traumatism se intelege actiunea brusca a unui agent extern, denumit agent traumatic, care provoaca leziuni de diverse feluri. Agentii traumatici pot fi mecanici, termici, electrici, chimici, radianti. Cele mai frecvente sunt traumatismele produse prin agenti mecanici. Dupa conditiile in care se produc, traumatismele pot fi:
- traumatisme de casa, mai frecvente la copii de varsta mica si mijlocie;
- traumatisme de strada, datorate in primul rand nerespectarii regulilor de circulatie;
- traumatisme sportive, care se produc prin nerespectarea regulilor diferitelor sporturi, prin defecte de amenajare a terenurilor sportive sau echipament necorespunzator;
- traumatisme in munca, a caror aparitie este legata de nerespectarea masurilor de protectia muncii.

FRACTURILE
Cand traumatismul depaseste o anumita intensitate se produce intreruperea continuitatii osului: fractura. Sunt cazuri cand din cauza unor boli ca rahitismul, scorbutul, osteomielita, tumori osoase etc, osul isi pierde rezistenta sa normala si atunci fractura poate sa apara si la traumatisme minime (o simpla alunecare, o miscare fortata etc.) sau la miscari obisnuite. Dupa modul de producere deosebim fracturi directe si indirecte. Primele se produc Ia locul unde a actionat agentul traumatizant, in timp ce fracturile indirecte apar la distanta. Traumatismul poate determina fractura unuia sau mai multor oase o data; se poate de asemenea intampla ca acelasi os sa fie fracturat in mai multe locuri.
Fracturile sunt de doua feluri: inchise, in care pielea si tesuturile ce invelesc osul raman nemodificate, si deschise, care se insotesc de ranirea acestora. Se intelege ca fracturile deschise sunt mai grave si necesita masuri de prim ajutor mai complexe. Cand ruperea osului intereseaza intreaga lui grosime, fractura este completa; in fractura incompleta, ruptura cuprinde osul numai in parte; cand osul este spart in mai multe bucati fractura se numeste cominutiva. Fragmentele osoase rezultate din fracturi sufera de cele mai multe ori deplasari sub actiunea contractiilor musculare.

SEMNELE FRACTURILOR
Durerea, care apare o data cu traumatismul, este localizata si se accentueaza la orice miscare a regiunii lovite. Impotenta functionala, adica imposibilitatea miscarii, este un semn important in fracturi.
Deformarea regiunii constituie un element pretios in stabilirea existentei unei fracturi, iar scurtarea membrului exprima incalecarea fragmentelor osoase.
Aparitia de vanatai la locul traumatizat pledeaza de asemenea pentru existenta unei fracturi. Mobilitatea osoasa anormala si scartaitul osului rup se pun in evidenta prin manevre speciale pe care le face numai medicul.

COMPLICATIILE FRACTURILOR
Daca primul ajutor nu se acorda corect, fragmentele osoase produse prin fractura se pot deplasa, producand raniri ale partilor moi invecinate. Cele mai grave sunt ranirile vaselor de sange si ale nervilor. Procesul de refacere a osului fracturat poate sa intarzie fiind tulburat din cauze diferite. In acest caz segmentele osoase nu se sudeaza bine, isi pastreaza un grad de mobilitate, formandu-se astfel ceea ce se numeste o pseudoartroza (falsa articulatie) reprezentand o serioasa infirmitate (care trebuie supusa operatiei).

PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE FRACTURA INCHISA
Elementul fundamental este imobilizarea. Aceasta consta in mentinerea intr-un perfect repaus, prin diferite mijloace, a osului fracturat.
In felul acesta se atenueaza suferinta bolnavului si se evita complicatiile. Imobilizarea facuta incorect poate duce la deplasarea fragmentelor osoase si astfel la ingreuierea tratamentului ulterior, eventual chiar la interventii chirurgicale. Imobilizarea unei fracturi se face cu ajutorul atelelor. Atelele sunt niste placi din scandura, tabla sau retea de sirma, de diferite forme si dimensiuni, corespunzatoare regiunii de imobilizat. Cum, de cele mai multe ori, nu avem la indemana atele gata confectionate, acestea vor fi improvizate din scanduri, crengi etc. Pentru a obtine o imobilizare corecta este necesara cuprinderea atat a focarului de fractura, cat si a articulatiilor vecine osului respectiv. Aplicarea atelelor nu se face direct pe piele, ci prin intermediul unui material moale, vata, fasa, panza etc. Mentinerea scandurelelor se face cu fesi, sfori, fara a strange prea tare, pentru a nu provoca durere si a nu impiedica circulatia sangelui. Totusi, trebuie strans atat cat este necesar, pentru a nu permite miscarea fragmentelor osoase.

Primul ajutor in fracturi are anumite particularitati in raport cu osul fracturat. Sa vedem cateva aspecte mai importante:
Fracturile de coloana vertebrala. Accidentatul va fi intins imediat pe un plan tare. Nu va fi culcat pe spate deoarece se accentueaza indoirea si se pot produce compresiuni pe trunchiurile nervoase. Fracturile de coloana vertebrala prezinta o gravitate mare, prin faptul ca se insotesc de atingeri ale maduvei nervoase, care strabate coloana vertebrala; de aceea accidentatul va fi transportat de urgenta la unitatea medico-sanitara cea mai apropiata.
Fracturile de craniu sunt foarte grave si necesita transportarea de urgenta a accidentatului la spital. In fractura mandibulei (falca inferioara) se va face imobilizarea provizorie cu un bandaj sau batic legat in crestetul capului.
Fracturile toracelui sunt grave, fapt care impune transportarea rapida la spital. Imobilizarea totala nu se poate realiza, deoarece s-ar stanjeni miscarile respiratorii; miscarile pot fi reduse prin aplicarea unui bandaj facut din fesi sau dintr-un cearsaf, care sa cuprinda intregul torace.
Fracturile de bazin. Accidentatul va fi culcat pe un plan tare si va fi transportat de urgenta la spital.
Fracturile membrului superior. In caz de fractura a claviculei, a omoplatului si a bratului in apropierea articulatiei umarului, este necesara fixarea membrului respectiv, pe torace printr-un bandaj. In fracturile de brat si antebrat vor trebui imobilizate articulatiile vecine, umar si cot si respectiv cot si mana. Articulatia cotului va fi indoita in unghi aproape drept si se va fixa cu o fasa pe torace.
Fracturile membrului inferior. In fracturile de sold culcam bolnavul pe spate si il transportam la spital; tendinta de rotire a piciorului in afara se va combate sprijinind regiunea cu perne sau saculet de nisip. Fracturile de coapsa si gamba se imobilizeaza cu atele, dupa principiile aratate.

PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE FRACTURA DESCHISA
In acest caz, pe langa asigurarea imobilizarii, trebuie luate masuri care se adreseaza ranii. Daca exista o hemoragie se incearca oprirea ei si apoi se face pansamentul ranii, dupa care se executa imobilizarea.
Transportul unui accidentat cu fractura
O prima conditie este sa se asigure mentinerea imobilizarii. Cel mai bine este sa se foloseasca targa. Asezarea si coborarea accidentatului de pe targa se fac cu blandete. Daca nu avem targa la indemana, aceasta poate fi improvizata din doua bete si o haina sau din doi saci si doua bete.

LUXATIILE
In luxatii se produce deplasarea anormala a extremitatilor osoase dintr-o articulatie.
Luxatiile pot fi complete sau incomplete, dupa gradul de deplasare a capetelor osoase. Ele pot fi determinate de traumatisme sau de miscari exagerate si bruste. Luxatia primeste denumirea regiunii in care s-a produs: luxatie de sold, de umar etc Accidentatul acuza o durere violenta in regiunea respectiva, unde se constata de obicei o deformare insotita de pozitia anormala a membrului. Luxatia determina impotenta functionala a membrului respectiv, in caz de luxatie nu este bine sa incercam sa readucem oasele in pozitia lor normala, deoarece nu reusim decat sa chinuim inutil bolnavul. Se face o imobilizare provizorie si se transporta accidentatul la unitatea medicala apropiata.

ENTORSELE
Entorsele sau scrantiturile constau in ruperea unor ligamente intr-o articulatie, fara deplasarea extremitatilor osoase. Se manifesta prin durere, umflarea regiunii respective si impotenta functionala. Intrucat entorsa se poate asocia cu o fractura, se face o imobilizare provizorie si se transporta accidentatul la unitatea sanitara apropiata.

RANILE
Ranile sunt leziuni traumatice, produse prin factori mecanici, termici sau chimici. Ranile prin factori mecanici pot fi: taierea, cand agentul vulnerant este un corp ascutit; smulgerea sau sfasierea, cum se intampla in muscaturile de animale; zdrobirea, cand agentul vulnerant actioneaza prin lovire. Ranile superficiale intereseaza pielea si tesuturile imediat apropiate; ranile profunde intereseaza elemente situate mai adanc, ca: muschi, oase, articulatii, vase mari de sange, nervi si chiar organe. Ranile care intereseaza cavitatile corpului (torace, abdomen) se pot insoti de exteriorizarea continutului acestor cavitati si se numesc penetrante.
Primul ajutor ce trebuie acordat in cazuri de ranire variaza dupa regiunea atinsa. O prima problema este calmarea durerii. Combaterea durerii poate fi obtinuta prin administrarea de calmante obisnuite si tratarea cu maxima blandete a accidentatului. Daca avem la indemana putem da 1-2 tablete de Algocalmin. In general, aplicarea unui pansament corect si imobilizarea regiunii ranite duc la diminuarea durerii, astfel incat numai in cazuri exceptionale se va recurge la alte mijloace.
Indiferent de dimensiunile si felul in care s-a produs ranirea, ea poate fi insotita de complicatii, care constituie un pericol pentru bolnav daca nu se acorda primul ajutor corect si la timp. Dintre aceste complicatii mai importante sunt hemoragia si infectarea ranii.

HEMORAGIA
Prin hemoragie se intelege scurgerea sangelui din artere, vene si capilare. In hemoragia arteriala, sangele este de culoare deschisa si tasneste ritmic, ca impins de o pompa; acest fel de hemoragie este in general grava prin pierderea mare de sange pe care o determina. In hemoragia venoasa, sangele este de culoare rosie inchisa si curge continuu. In hemoragia capilara, sangele musteste pe toata suprafata ranii.
Oprirea hemoragiei (hemostaza) este elementul de urgent de care depinde adesea viata ranitului. In hemoragiile triate se iau urmatoarele masuri:

a) Comprimarea digitala a arterei se face in regiunea de deasupra ranii.
Pentru ranile fetei si capului, comprimarea se face sub rana, datorita faptului ca sangele circula de jos in sus, de la inima spre cap. Comprimarea arterei este o manevra obositoare; ea are un caracter provizoriu pana la pregatirea si aplicarea garoului. In cazul unei hemoragii deosebit de mari poate fi necesara chiar introducerea degetului in rana pentru a comprima direct vasul care sangereaza.

b) Aplicarea garoului. Garoul este un tub subtire de cauciuc de 1 -1,5 m. In momentul aplicarii, tubul se intinde si se infasoara deasupra ranii peste un strat de vata sau tifon. Se obtine astfel o comprimare a arterei de mai lunga durata. Garoul este corect aplicat numai daca sub nivelul sau nu se mai simte pulsul arterei.
In loc de garou se poate folosi o curea, o franghie etc. Trebuie retinut ca garoul nu poate fi lasat mai mult de o ora si jumatate, deoarece, prin oprirea circulatiei, se produc modificari importante ale tesuturilor. Aplicarea garoului urmareste oprirea hemoragiei pe timpul transportului accidentatului la o unitate sanitara.

c) Pansamentul compresiv constituie o alta metoda pentru oprirea hemoragiei si se realizeaza astfel: pe rana care sangereaza se aplica cateva straturi de tifon, peste care se pune vata, apoi se strange cu o fasa. Daca pansamentul se imbiba cu sange inseamna ca compresiunea este insuficienta si se aplica un alt pansament compresiv peste primul. Pe ranile in care au patruns corpuri straine nu se aplica pansamente compresive. Pentru oprirea hemoragiilor venoase este necesara aplicarea unui pansament ceva mai strans, iar pentru cele capilare este de ajuns un pansament obisnuit.

INFECTAREA RANII
Microbii din mediul inconjurator pot ajunge in rana prin corpul care a produs-o, prin murdarirea cu pamant sau chiar ca urmare a unor greseli comise in acordarea primului ajutor (se aplica pe rana hartie, frunze etc). O rana infectata se vindeca mult mai greu, punand cateodata in pericol chiar viata accidentatului (tetanosul, gangrena gazoasa, septicemiile). Pentru evitarea acestor grele neajunsuri este necesara respectarea catorva norme precise in ingrijirea unei rani.

Curatirea ranii se face incepand cu stergerea pielii din jur cu un tampon de tifon imbibat cu tinctura de iod sau alcool. Este interzis a se sterge rana cu mainile nespalate sau a se spala rana cu apa. Rana se poate spala cu apa oxigenata, mai ales cand este adanca si contine secretii, deoarece acest dezinfectant curata rana si prin spuma pe care o produce. In ranile mai putin adanci putem folosi pansamente care sa contina substante antimicrobiene in pomezi, cum ar fi unguentul sulfamidat sau cu tetraciclina si mai bine pulberea de sulfamida. Daca exista corpi straini in rana, acestia vor fi extrasi numai de medic. Dupa curatire se trece la aplicarea pansamentului. Un bun pansament trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie steril, sa absoarba secretiile, sa protejeze rana, sa nu fie dureros. De asemenea, el trebuie sa asigure imobilizarea regiunii si, dupa caz, sa contina substante cu actiune antimicrobiana. Cele mai bune pentru pansament sunt tifonul si vata sterila.

Un pansament corect poate fi realizat usor folosind pachetul individual de pansament sau cutia cu comprese sterile, care se gasesc la farmacie. In lipsa acestora se poate intrebuinta o bucata de panza curata, calcata pe ambele fete cu fierul incins. Aplicarea pansamentului se face astfel: se acopera rana in intregime cu tifonul steril, iar deasupra sa se pune un strat de vata. Fixarea pansamentului poate fi facuta in caz de rani superficiale cu ajutorul catorva benzi de romplast (leucoplast). Pentru ranile mai mari pansamentul se fixeaza prin fesi. Daca nu avem la indemana o fasa gata confectionata, o improvizam dintr-un material curat. Se procedeaza astfel: fasa se ia in mana dreapta si infasarea se incepe ceva mai jos de rana. Se fac intai 2-3 tururi circulare, apoi se trece in spirala pentru a acoperi intregul pansament. Ultima portiune de fasa se rupe in lungime in doua, obtinandu-se doua bentite cu care se leaga. Fasa nu trebuie aplicata prea strans, pentru a nu stanjeni circulatia sangelui. Aplicarea fesii prezinta particularitati in functie de regiunea pe care o pansam.