structura si functia aparatului circulator

 Aparatul circulator se compune dintr-o pompa (inima), care propulseaza ritmic lichidul hranitor (sangele) prin canalele de irigatie ale corpului (vasele sanguine). Sangele circula de la inima spre periferie prin artere si se reintoarce prin vene.

Inima este un organ cavitar, mare cat un pumn, format din trei straturi; la mijloc se gaseste miocardul, un muschi puternic cuprins intre doua foite, una interna (endocardul) si alta externa (pericardul) asupra carora vom reveni.

Arterele, asemenea unui arbore, se ramifica intr-un sistem de canale cu un calibru din ce in ce mai mic, pe masura ce se departeaza de inima, transformandu-se in capilare, vase de dimensiuni microscopice, cu pereti foarte subtiri, la nivelul carora se fac schimburile gazoase si nutritive dintre sange si celule.

Dupa cum stim, sangele isi modifica succesiv si foarte repede compozitia, atat la nivelul plamanilor cat si la periferie. Sangele venos sosit din corp este incarcat cu bioxid de carbon, pe care il cedeaza la nivelul plamanilor, primind in schimb oxigen. Sangele astfel oxigenat este trimis de inima - prin artere - in organism, pentru a hrani si oxigena tesuturile, curatandu-le in acelasi timp de substantele nocive de dezasimilare.

Sangele arterial si venos se transforma in mod reversibil si alternativ-unul in altul, fara a se amesteca. Acest lucru este posibil datorita alcatuirii inimii din doua corpuri de pompa, complet separate functional intre ele printr-un perete despartitor. Sangele ajunge de-a lungul venelor cave la atriul drept si prin acesta la ventriculul drept, de unde este trimis in artera pulmonara care il transporta la plamani: pompa dreapta.

Sangele oxigenat revine prin venele pulmonare la atriul stang si apoi la ventriculul stang, pentru a fi distribuit corpului prin artera aorta si ramurile sale: pompa stanga. Daca admitem ca anatomic inima dreapta ar fi separata complet de cea stanga (ceea ce fiziologic n-ar deranja cu nimic), atunci totul poate fi reprezentat extrem de simplu: intre cele doua inimi (pompe), dreapta si stanga, se gaseste oxigenatorul reprezentat de plamani.

Raportul strans dintre inima si plamani are consecinte foarte importante, deoarece imbolnavirea inimii stangi constituie o bariera in calea sangelui, silindu-l sa stagneze in plamani. La randul ei, suferinta pulmonara ingreuneaza circulatia sangelui, creand o sarcina pentru ventriculul drept.
Alte amanunte privind structura si functiile aparatului cardiovascular, strict utile intelegerii proceselor patologice afectand acest teritoriu, vor fi mentionate in continuare, la capitolul bolii respective, pe masura ce se iveste necesitatea.

Bolile aparatului cardiovascular

Privitor la bolile de inima trebuie sa retinem ca:
a) Bolile de inima pot fi intalnite inca de la nastere (defectele cardio-vasculare congenitale) insa frecventa acestora sporeste cu varsta, spre maturitate, cand omul ar putea sa dea maximum de randament in profesiunea sa, gratie experientei castigate si capacitatii sale.

b) Se poate evita, in cea mai mare parte, imbolnavirea aparatului cardio-vascular daca stim cum sa ne pastram sanatatea si daca ne conducem dupa principiile profilactice recomandate in cuprinsul acestui volum.

c) Ideea ca boala de inima este obligatoriu fatala trebuie sa dispara. Cronicitatea unei cardiovasculopatii, deci persistenta acesteia, nu inseamna si agravarea ei. Daca este surprinsa din vreme, boala poate fi tratata, iar inima este mentinuta in stadiul care permite cardiacului sa duca o viata normala, bineinteles fara abuzuri. Daunator este faptul ca majoritatea bolilor de inima, netratate la vreme, reduc din capacitatea de munca a bolnavului. Neglijandu-se, cardiacul poate deveni un dependent social, un obisnuit al spitalelor si sanatoriilor.