istoria medicinei generalitati

CLASIFICAREA BOLILOR

In functie de durata se deosebesc boli acute, care dureaza de la cateva ore la 2 - 3 saptamani, boli subacute, care dureaza 3 - 6 saptamani, si boli cronice, care pot dura luni, ani, sau chiar toata viata.
NOTIUNI ELEMENTARE DE ISTORIE A MEDICINEI
Din timpuri imemorabile se cunoaste existenta unor practici medicale. Astfel, inca din timpul comunei primitive exista marturisiri ale unor acte terapeutice: schelete care prezinta urmele unor fracturi consolidate, precum si cranii cu orificii regulate pe bolta (trepanatii). E greu de precizat daca acestea reprezentau acte rituale sau practici terapeutice, dar este limpede ca, la inceputurile sale, timp indelungat, vindecatorul cumula functia de medic si de chirurg. Practica milenara a aratat oamenilor primitivi ca unele afectiuni ale organelor exterioare - o fractura, extractia unui dinte, evacuarea unui abces etc. - puteau fi tratate cu ajutorul unor instrumente. Afectiunile oraganelor interne, dominate indeosebi de durere, solicitau utilizarea unor agenti terapeutici cautati in lumea animala, vegetala, printre minerale. Odata cu modificarile care au survenit in structura societatii si cu evolutia modului de a gandi si a actiona al oamenilor, prefaceri adanci influenteaza si medicina. Astfel, in codul lui Hammurabi se vorbeste despre omul cu cutitul de bronz - chirurgul, chemat sa vindece ochiul bolnav, probabil de cataracta sau conjunctivita granuloasa, boli frecvente in Mesopotamia. In aceasta epoca se detaseaza cele trei mari centre ale stiintei si practicii medicale din Grecia antica: Kos, Rodos si Knidos. Figura cea mai reprezentativa a acelor timpuri ramane Hipocrate din Kos (460 - 375 i.e.n.), denumit si parintele medicinei, pentru spiritul sau de observatie, varietatea de tratamente, judiciozitatea recomandarilor preceptelor sale, care dealtfel stau in mare masura si la baza medicinei moderne. Sunt revelatoare pentru generozitatea, umanitatea si intelepciunea acestui mare invatat si medic recomandarile care alcatuiesc cunoscutul Juramant al lui Hipocrate, juramant depus secole de-a randul de catre medici inainte de a incepe practica medicala. Redam mai jos acest pretios indreptar: Jur pe Apolo, medicul, pe Asklepios, pe Hygeea si pe Panacheia si, luand ca martori pe toti zeii si zeitele, ma angajez sa due la indeplinire, dupa puterile si judecata mea, acest juramant si angajament scris. Jur sa socotesc ca pe egalul parintilor mei pe acela care m-a invatat arta medicinei: sa impart cu el bunurile mele si sa ii asigur toate nevoile in caz de lipsa; sa consider pe copiii lui ca pe proprii mei frati si, daca doresc sa studieze aceasta arta, sa ii invat fara intelegere scrisa si fara plata; sa impartasesc preceptele generale, lectiile prin viu grai si tot restul doctrinei copiilor mei, copiilor maestrului meu si tuturor discipolilor care s-au inrolat si au depus juramant sa slujeasca legea medicala, si nu alta. Voi dispune, dupa puterea si judecata mea, ca regimul dietetic sa fie folosit in folosul bolnavilor, si nu in dezavantajul sau spre raul lor. Si nu voi da, oricine mi-ar cere acest lucru, un drog ucigator si nici nu voi lua initiativa ca sa sugerez vreodata asa ceva. De asemenea, nu voi provoca unei femei avortul niciodata. Prin probitate si castitate, imi voi mentine curate viata si profesiunea mea. Nu voi face incizie perineala la calculosi, lasand aceasta practica profesionistilor. In orice casa va trebui sa intru, voi merge acolo numai spre binele bolnavilor, evitand orice stricaciune voluntara sau act de corupere fi, cu deosebire, orice raporturi venale, cu femei sau barbati, fie ei oameni liberi sau sclavi. Toate cele ce in decursul sau in afara exercitiului artei mele as putea vedea sau auzi, privind viata semenilor mei, si care nu trebuie divulgate, le voi retine pentru mine, socotind ca toate acestea au dreptul la cel mai deplin secret. Daca voi indeplini pana la capat acest juramant si il voi onora tot timpul, sa imi fie permis sa ma bucur de toate placerile vietii si ale artei, cinstit fiind pentru totdeauna de catre oameni. Daca il voi viola si voi deveni sperjur, sa mi se intample tocmai contrariul.

Numeroase alte nume ilustreaza progresul medicinei. La inceputul erei noastrc, Celsius face disectii pe cadavre si descrie impresionant de exact anatomia umana, iar in jural anilor 1000 Avicenna (980 - 1037), in Canonul medicinei, contribuie remarcabil la dezvoltarea medicinei evului mediu, descriind multe boli si indicand tratamente corecte.
In secolul al XVI-lea, Vesal intemeiaza anatomia moderna, iar in secolul al XVII-lea Harvey descrie, amanuntit, legile circulatiei. Dupa anul 1700 apar in medicina descoperiri deosebite, care-i schimba complct caracterul, reprezentand primul pas catre extraordinarele progrese de azi. In 1770, Jenner descopera vaccinarea antivariolica, deschiziand era vaccinarilor, era antiepidemica, profilactica. Apoi, marile descoperiri in domeniul bacteriologiei si virusologiei ale lui Pasteur, Mecinikov, Lister si Koch, in secolul al XlX-lea, schimba complet modul de gandire al medicilor privitor la raspandirea si vindecarea bolilor. Mult timp intr-o pozitie de servitute (fiind practicata de barbieri), datorita nenumaratelor oprelisti de ordin religios proprii evului mediu, chirurgia se desprinde de-abia dupa sfarsitul secolului al XVII-lea dintre stiintele medicale delimitandu-se ca o disciplina independenta. Serurile si vaccinurile, sulfamidele si antibioticele, corticoterapia si tranchilizantele, transfuziile, anticoagulantele, izotopii, antitiroidienele de sinteza, transplantele de tesuturi si organe sunt numai cateva din descoperirile ultimului secol care au intrat in practica curenta, transformand medicina, dintr-o arta a catorva initiati, intr-o stiinta cu caracter de masa. Drumul parcurs de medicina in tara noastra imbraca in general aceleasi aspecte. Primele asezaminte medicale se numeau bolnitesi erau situate pe langa manastiri, medicii (vracii) acelor vremi recrutandu-se dintre calugari sau preoti. Prin secolul al XV-lea apar si spitale laice. Cea dintai legislatie cu dispozitii sanitare este cuprinsa in pravilele lui Vasile Lupu si Matei Basarab (secolul al XVII-lea). Prima scoala de invatamant medical a lua fiinta la Cluj in 1775. In 1710 este infiintat la Bucuresti Spitalul Coltea, iar in 1735, Spitalul Pantelimon. Spiridonia din Iasi este intemeiata in 1745. Hotaratoare pentru inceputurile organizatiei sanitare in Principate sunt prevederile sanitare din Regulamentul Organic emis In 1831 de generalul Kiseleff. In 1857 este deschisa Facultatea de medicina umaini din Bucuresti sub numele de scoala de medicina, mai tarziu fiind inaugurate si facultatile din Iasi si Cluj. De numele lui Carol Davila si Nicolae Kretzulescu se leaga in tara noastra inceputurile invatamantului medical si ale organizarii sanitare modernc. Victor Babes, in anatomie patologica si bacteriologie, loan Cantacuzino, in raspandirea metodelor experimentale de studiu, si Gh. Marinescu in neurologie, sunt nume care cinstesc tara noastra, fiind recunoscute si apreciate pe plan mondial. Alexandra Marcovici, George Stoicescu, Nicolae Kalinderu si Christea Buicliu reprezinta generatia de medici si profesori care au ilustrat medicina interna in secolul al XIX-lea, facand opera de adevarat pionierat, intr-o vreme cand medicina se baza, mai ales, pe observatia clinica la patul bolnavului, pe educatia simturilor si dezvoltarea judecatii. In secolul nostra, Nanu Muscel, Anibal Teohari, Dimitrie Ionescu si altii au adus un aport remarcabil la dezvoltarea medicinei interne. Semnalam aparitia operei lui Stefan Stanca: Mediul social ca factor patologic. Eminenti medici si distinti pedagogi pot fi citati si in epoca noastra: D. Danielopolu, N. Gh. Lupu, I. Hatieganu etc. Paralel cu activitatile de ingrijire a bolnavilor, didactica si de cercetare, se dezvolta reteaua unitatilor sanitare si numarul paturilor, se diversifica si se imbogatesc dotatiile si aparatura, se introduc in activitatea curenta noi categorii de personal, printre care si asistentele medicalc.