
De-a lungul vietii colegii, seful, familia, prietenii sau copiii ne pun in tot felul de ipostaze. Uneori, reactia noastra in fata acestora nu este cea mai buna: alegem sa ignoram, sa adoptam o atitudine agresiva sau una defensiva.
Niciuna din aceste variante, in schimb, nu ne ajuta sa traim o viata fara regrete, cu atat mai mult cu cat un cuvant spus intr-un anumit moment poate sa iti fie reprosat ulterior, ori sa iti doresti, dimpotriva, sa iti fi exprimat o parere, tocmai pentru a evita anumite situatii.
Reusim sa cadem dintr-o extrema in alta: sa permitem celorlalti sa tipe, sa utilizeze cuvinte nepotrivite intr-o comunicare civilizata sau incercam sa le anihilam aceste porniri avand o reactie similara cu a lor – ne lasam purtati de ispita mesajelor toxice pe care le primim si transmitem la randul nostru. Toate acestea ne conduc catre a ne indeparta de noi insine!
Acesta intalnire va propune sa dezbatem aceste teme si mai mult, va aduce solutii concrete pentru a va crea o viata armonioasa printr-o comunicare echilibrata cu cei din jur.
Subiecte abordate la intalnire:
• cum scapam de scenariile mentale pe care ni le cream;
• pozitionarea eficienta cu cei din jurul nostru;
• exprimarea parerilor contradictorii si a lucrurilor care nu ne plac fara sa deranjam.
Pregatiti-va pentru schimbarea pozitiva din viata voastra! Va asteptam la intalnire pentru a gasi idei pentru a crea viata eco de care avem nevoie!
Articol scris de Andra Dîca
Sursa : www.empower.ro