auzul si echilibrul

 Labirintita este inflamatia labirintului provocata de obicei de infectiile cronice, mai rar acute, ale urechii medii si mastoidei. Cand infectia este brutala, labirintul este atacat in totalitate, producandu-se labirintita difuza manifestata prin ameteli de tip rotator (bolnavul are senzatia ca obiectele din jur se invartesc sau ca el se invarteste intr-un sens sau altul). In plus, el prezinta greturi, varsaturi, surditate accentuata, zgomote in urechi (tiuituri, fluieraturi). Bolnavul are nistagmus (miscare ritmica de du-te-vino a globilor oculari, de obicei in plan orizontal, formata dintr-o deplasare rapida a ochilor intr-un sens si o miscare lenta in sens opus), tulburari de echilibru static (nu poate mentine o anumita pozitie avand tendinta sa devieze intr-o parte, deviere influentata de pozitia capului) si dinamic (bolnavul pus sa mearga cu ochii inchisi, deviaza lateral). Cand atacul labirintului este mai putin brutal, interventia mijloacelor de aparare a organismului duce la limitarea leziunilor, constituindu-se labirintita circumscrisa in care este atins numai labirintul anterior (bolnavul se plange de surditate, zgomote in urechi) sau numai labirintul posterior (bolnavul se plange de ameteli, greturi, varsaturi, are nistagmus si tulburari de echilibru). De multe ori infectarea labirintului in cursul unei otite prevesteste infectarea meningelui (meningita), reprezentand un semn de alarma pentru pacient si medic. Tratamentul labirintitei survenita in cursul unei otite acute se reduce la tratamentul corect al otitei (incizia timpanului pentru a se asigura scurgerea puroiului si administrarea de antibiotice in doze mari). in labirintita survenita ca o complicatie a otitei cronice se face tratamentul chirurgical al supuratiei auriculare asociat cu antibiotice in doze mari. In cazurile extreme se recurge la drenarea infectiei prin trepanarea labirintului.

Sindromul Meniere este o boala produsa de cauze diverse, manifestata prin crize de ameteala aparute brusc, insotite de scaderea auzului si zgomote in urechi durand cateva ore pana la 1-2 zile; intre crize, bolnavul este ca si sanatos. Bolnavul, in plina sanatate, fara o cauza aparenta, simte o ameteala puternica, de tip rotator, ce-i determina o senzatie puternica de dezechilibru (se prinde de obiectele din jur, se sprijina de pereti, uneori cade). Are greata, varsaturi, este palid ; acoperit de sudori reci, are palpitatii si o stare de neliniste si teama. O data cu ameteala apar zgomote puternice in urechi (tiuituri, fluieraturi) si scaderea accentuata a auzului. Dupa cateva ore pana la 1-2 zile tulburarile cedeaza, auzul avand tendinta sa revina la normal. Tratamentul in criza consta in repaus la pat in camera linistita, administrarea de medicamente cu actiune asupra vaselor (antispastice, vasodilatatoare), combaterea edemului labirintic prin regim alimentar sarac in apa si sare, medicamente ce maresc eliminarea de urina (diuretice) si medicamente cu actiune asupra sistemului nervos vegetativ. Regimul alimentar intre crize trebuie sa evite toxicele si excatantele (tutunul, ceaiul, cafeaua, ciocolata); se reduc grasimile si alimentele bogate in colesterol (ouale), recomandandu-se larg fructele si legumele. Bolnavul va duce o viata linistita, ordonata, cu evitarea sedentarismului si a eforturilor fizice mari, a activitatii in mediu zgomotos si toxic.

Surditatea este frecvent intalnita in bolile urechii. In raport cu nivelul la care poate fi lezata urechea, surditatile se impart in trei tipuri: surditati de transmisie, surditati de perceptie si surditati mixte. Surditatile de transmisie se produc prin obstacole situate la nivelul urechii externe (dopul de ceara), stenoza innascuta sau cicatriceala a conductului si leziuni ale urechii medii (lipsa dezvoltarii oscioarelor auditive, otitele medii). Bolnavul aude rau vocea soptita, dar aude bine vocea de conversatie, in general aude mai rau sunetele groase.

Surditatile de tip perceptie sunt produse de leziuni ale urechii interne (melc) sau ale cailor nervoase auditive. Bolnavul aude slab vocea de conversatie, iar vocea soptita nu o aude. Nu se aude pe sine, de aceea vorbeste cu voce tare. Sunetele subtiri sunt auzite mai rau ca sunetele groase. Surditatea de tip mixt este intalnita in boli care intereseaza si urechea medie si urechea interna. Bolnavul aude la fel de rau si vocea soptita si vocea de conversatie. Tratamentul surditatii este in functie de cauza care a produs-o.

Surditatea prin traumatism sonor este produsa in urma expunerii urechii la zgomot intens de lunga durata (cazangii, nituitori) sau prin expunere la zgomot foarte puternic, de scurta durata (detunaturi). In surditatea prin expunere indelungata la zgomot, bolnavul aude mai bine sunetele grave decat cele inalte, vorbeste cu voce tare. Initial, scaderea auzului se produce numai pentru sunetele cu o anumita frecventa, pentru ca in final bolnavul sa nu mai prezinte decat mici insule de auz in campul auditiv. Leziunile din ureche si surditatea consecutiva sunt definitive. Pentru a le preveni se recomanda: 1) cunoasterea si aplicarea masurilor tehnice de protectia muncii (folosirea rationala a masinilor ca sa nu produca zgomot, izolarea fonica a proceselor tehnologice zgomotoase, inlaturarea pe cat posibil a vibratiilor; 2) respectarea indicatiilor primite cu ocazia examenului medical la angajare (nu vor lucra in sectii cu zgomot cei cu surditati incipiente sau cu boli care predispun la surditate); 3) folosirea de protectoare auriculare (antifoane) de diferite tipuri de la un simplu tampon de vata imbibata cu glicerina pana la casti speciale protectoare.

Otoscleroza este un proces de osificare progresiva a labirintului. Osificarea incepe la articulatia dintre talpa scaritei si fereastra ovala care blocheaza aparatul de transmisie a sunetelor, producand o surditate de tip transmisie. Cu timpul, leziunile progreseaza la nivelul urechii interne (melc), producandu-se surditatea mista si apoi de perceptie (predomina leziunile din ureche interna). Boala are un pronuntat caracter familial, aparand mai des la femei. Incepe in adolescenta, stabilizandu-se in jurul varstei de 50 de ani. Se manifesta prin zgomote in urechi sub forma de vajaituri, pocnituri, fasaituri si scaderea auzului. Incepe intai la o ureche, dar curand apare si la cealalta. Surditatea creeaza greutati progresive bolnavului in adaptarea la mediul social(nu-si mai poate indeplini obligatiile de serviciu). Bolnavii vorbesc soptit, sunt stersi, timorati, coplesiti de boala. Sunetele pure sunt auzite mai bine decat vocea (de aceea bolnavii nu mai merg la teatru, dar continua sa mearga la concert). In zgomot (tren, tramvai, sala zgomotoasa), bolnavii aud mai bine. Cu timpul, surditatea accentuandu-se, bolnavul nu mai percepe decat sunetele foarte tari, fiind obligat sa priveasca buzele celui care vorbeste pentru a se putea intelege cu el. Tratamentul actual consta in dezanchilozarea articulatiei dinstre scarita si fereasca ovala facuta pe cale chirurgicala sub o optica maritoare(microscopul ORL). Se inlatura, dupa caz, tesutul osos in exces care impiedica miscarile scaritei. La nevoie se extirpa scarita bolnava si se inlocuieste cu o placuta de material plastic, pe care se aplica un tub de plastic ce vine in contact cu nicovala. Rezultatul operatiei in majoritatea cazurilor este bun, bolnavii revenind la un auz multumitor. Cand bolnavul refuza operatia sau aceasta nu se poate face, se recurge la proteza auditiva. In surditatile foarte grave se face educatia bolnavului pentru a citi cuvintele dupa miscarea buzelor celui cu care vorbeste.