ochiul si vederea

Ochiul si vederea

Ochiul este un analizator. Cu ajutorul lui, organismul analizeaza mediul inconjurator. Analizatorul vizual este format din trei segmente: segmentul periferic, reprezentat de ochiul propriu-zis si anexele lui, segmentul intermediar, reprezentat de fibrele nervoase ce conduc excitatiile vizuale la creier, si segmentul cortical, situat in regiunea occipitala a scoartei creierului.

Globul ocular (ochiul) are forma unei sfere avand aplicata in partea dinainte o alta portiune de sfera cu raza mai mica reprezentata de cornee.
Peretele globului ocular este format din trei tunici:

1) Tunica externa, formata in cele 5/6 posterioare dintr-o membrana groasa, opaca, alba-sidefie numita sclerotica, iar 1/6 anterioara este despartita de o membrana subtire si transparenta numita cornee.

2) Tunica mijlocie, impartita in trei portiuni care sunt dinapoi inainte: coroida, corpul ciliar (format din muschiul ciliar cu rol in acomodarea vederii la distanta si procesele ciliare alcatuite din ghemuri vasculare cu rol in secretia umoarei apoase) si irisul, de forma unui diafragm de aparat de fotografiat situat inaintea cristalinului si prezentand un orificiu central numit pupila pe unde razele luminoase patrund in ochi.

3) Tunica interna, numita retina, este o membrana nervoasa formata din zece straturi de celule, celulele senzoriale sau receptorii vizuali (numite conuri si bastonase dupa forma pe care o au) fiind situate in exterior.

Continutul globului ocular este format dintr-o serie de medii transparente si anume: a) umoarea apoasa; b) cristalinul, de forma unei lentile biconvexe, care isi modifica, curbura si o data cu aceasta si puterea de refractie; c) corpul vitros, format dintr-o masa gelatinoasa situata intre cristalin si retina. Lichidele din interiorul globului ocular exercita o presiune asupra peretilor sai numita tensiune intraoculara care, in mod normal, este cuprinsa intre 20 si 22 mm Hg. Cresterea tensiunii intraoculare, datorita unor cauze diverse, determina tulburari in circulatia vaselor din capilarele ce iriga retina, ducand la alterari ale acesteia si concomitent la scaderea vederii (cazul bolii numita glaucom).

FIZIOLOGIA ORGANULUI VEDERII
Energia luminoasa este stimulul specific al receptorilor vizuali din retina. La nivelul celulelor din retina a fost descrisa o substanta avand in structura ei vitamina A. Lipsa vitaminei A din alimentatie duce la scaderea vederii. Capacitatea cristalinului de a-si modifica curbura pentru ca obiectele, oricare ar fi distanta intre ele si globul ocular, sa fie vazute clar, se numeste acomodare la distanta.

Tulburarile acomodarii la distanta se pot produce in plus sau in minus, dupa cum urmeaza:
Miopia este un viciu de refractie caracterizat prin aceea ca razele luminoase paralele ce vin de la infinit (practic de la 5 m) se reunesc intr-un focar situat inaintea retinei. Boala se poate produce: a) prin cresterea puterii de refractie a ochiului b) prin alungirea in sens antero-posterior a globului, rareori din nastere, de obicei ca urmare a eforturilor vizuale facute la privitul de aproape, in special scrisul si cititul la varsta scolara. Bolnavul nu vede bine la distanta, de aceea el apropie obiectele de ochi. Mama observa cum copilul apropie mult obiectele (jucariile) pe care le priveste. Pentru a vedea mai bine strange pleoapele si astfel determina patrunderea razelor luminoase mai aproape de centrul corneei. Datorita eforturilor de a privi aproape se produce o slabire a musculaturii oculare si, consecutiv acesteia, globii oculari fug in afara (strabism divergent) sau un ochi priveste obiectul iar celalalt fuge in afara, ceea ce duce la aparitia vederii duble (diplopia). Corectia miopiei se face cu lentile divergente (-), prescriindu-se pentru departe cea mai slaba lentila cu care ochiul vede normal (corectia totala recomandata la tineri si copii).

Profilaxia miopiei este un lucru foarte folositor pe care-l pot face parintii. Ea trebuie inceputa din frageda copilarie, pe de o parte prin masuri educative ce urmaresc sa obisnuiasca copiii sa priveasca obiectele de la o anumita distanta si pe de alta parte prin corectarea imediata a miopiilor deja constituite, impiedicand astfel progresarea lor si aparitia leziunilor oculare ireversibile. La varsta scolara se va asigura lumina adecvata pentru citit (de preferat lumina de zi), masa de lucru va fi corespunzatoare taliei elevului astfel incat el sa nu stea cu nasul in carte, se va corecta miopia depistata, iar in caz de progresiune rapida se interzic cititul si lucru de aproape. Nu se recomanda inceperea scolii mai devreme de 7 ani.

Hipermetropia este un viciu de refractie caracterizat prin aceea ca razele paralele venite de la infinit (practic de la 5 m) se reunesc intr-un focar situat inapoia retinei. Fenomenul poate fi cauzat de: a) o diminuare a puterii de refractie a ochiului (asa cum se intampla dupa extirparea cristalinului in boala numita cataracta); b) prin micsorarea diametrului anteroposterior al ochiului (hipermetropie axiala). Copilul care la nastere are un glob mic este hipermetrop. Nedezvoltarea globului ocular cu varsta duce la permanentizarea hipermetropiei. Datorita efortului de acomodare, hipermetropul prezinta, la lucrul de aproape si la citit, dureri de cap, tulburarea vederii cu disparitia literelor, inrosirea ochilor. La copii, datorita efortului prelungit de acomodare apare devierea spre radacina nasului a unuia din globii oculari (strabismul convergent). Corectia hipermetropiei se face cu lentile convergente (+), ferind pe bolnav de oboseala acomodarii si strabism.

Astigmatismul este un viciu de refractie in care razele luminose venite paralel nu se reunesc niciodata intr-un focar unic. Datorita refractiei diferite a razelor in diversele meridiane ale ochiului (caracteristica astigmatismului) imaginile apar deformate, bolnavul confundand obiectele si plangandu-se de faptul ca nu vede bine nici la distanta si nici aproape. Cand priveste un obiect, pentru a-l vedea mai bine, bolnavul isi roteste capul in atitudini nefiresti (intors pe o parte etc.) cautand in felul acesta sa priveasca prin meridianul cel mai bun. El vede deformat, confunda literele, privind mai mult timp (facand un efort vizual) oboseste, deoarece isi forteaza acomodatia. Corectia astigmatismului se face cu lentile speciale.

Presbitia este o stare fiziologica instalata cu varsta (dupa 40-45 de ani), manifestata prin diminuarea progresiva a amplitudinii acomodative avand ca substrat pierderea elasticitatii cristalinului. Practic, omul cu vederea normala incepe sa acuze diminuarea vederii pentru aproape. S-a constatat ca datorita procesului de scleroza si densificare fiziologica a cristalinului ce survine cu varsta, acesta isi diminueaza elasticitatea si implicat acomodatia. Astfel daca la 10 ani omul are o amplitudine acomodativa de 14 dioptrii, ea scade progresiv la 20 de ani = 10 D, la 30 de ani = 7,5 D, la 40 de ani = 4,5 D, la 50 de ani = 2,5 D, la 60 de ani 1 D, iar la 70 de ani amplitudinea acomodatiei ajunge sa fie zero. Intrucat pentru a citi la distanta de 33 cm omul are nevoie de o amplitudine acomodativa de 3 D, la 50 de ani aceasta amplitudine este de 2,5 D, si el trebuie sa recurga la o lentila convergenta (+) care sa-i suplineasca lipsa acomodatiei. Cu cat omul inainteaza in varsta, corectia cu lentile trebuie sa fie mai mare.

Conjunctivitele sunt boli oculare foarte frecvente (in special la copii), caracterizate printr-o inflamatie a mucoasei conjunctivale. Aceste boli sunt produse de microbi obisnuiti sau de microbi ce imbolnavesc cu precadere conjunctiva. Fumul, praful, corpii straini conjunctivali, gazele toxice sunt considerati ca factori favorizanti importanti in producerea conjunctivitelor. Bolnavul se plange de usturimi, senzatie de arsura oculara si de nisip in ochi, mancarimi, intepaturi. La examenul ochiului constatam congestia de diferite grade a conjunctivei, care respecta zona din jurul corneei, in plus se constata prezenta secretiei conjunctivale care poate fi variabila ca aspect (mucoasa, mucopurulenta, purulenta, fibrinoasa cu false membrane) in functie de felul microbului si gravitatea bolii. Dupa aspectul clinic conjunctivitele pot fi catarale, purulente, pseudomembranoase, nodulare si eruptive.

Tratamentul local al conjunctivitelor consta in instalarea in ochi a diferite medicamente sub forma de picaturi (protargol 1%, sulfatiazol 5-10% sau antibiotice in unele forme de conjunctivite). Aplicarea picaturilor in ochi se face cu o pipeta de sticla pe care o sterilizam fierband-o in apa 30 de minute, invelita in tifon. Persoana care aplica picaturile se va spala pe maini cu apa si sapun inainte de fiecare sedinta. La copil picaturile le va aplica mama, copilul acceptand mai usor manevra din partea unei persoane in care are incredere. Bolnavul va da capul pe spate iar cel ce aplica picaturile va indeparta cu degetul mare si aratatorul de la mana stanga pleoapele, iar cu pipeta tinuta vertical in mana dreapta va picura 3-4 picaturi de medicament pe conjunctiva, avand grija sa nu le toarne peste cornee (in special unele medicamente cum este nitratul de argint). Lacrimile amestecate cu medicamentul care se scurg pe obraz se aduna intr-un tampon de vata curat tinut in unghiul intern al ochiului. In conjunctivitele grave (cum este cea gonococica) se recurge si la tratament cu antibiotice pe cale generala.

In conjunctivitele alergice se administreaza in plus cortizon local si general, in conjunctivitele cu secretii abundente se recomanda efectuarea de spalaturi conjunctivale cu acid boric 4% sau alte antiseptice slabe. Se procedeaza astfel: bolnavul tine capul pe spate iar cel ce face spalatura (spalat pe mana cu apa si sapun si apoi cu alcool) desface pleoapele si stoarce deasupra ochiului tamponul de vata muiat in solutia cu care se face spalatura. Ce nu trebuie sa se faca intr-o conjunctivita: sa nu se lege ochiul, pentru ca pansamentul duce la stagnarea secretiei si la imbolnavirea corneei, complicatie grava care poate duce la pierderea vederii.

Profilaxia conjunctivitelor consta in aplicarea cu strictete a regulilor de igiena individuala. La bolnav sunt necesare masuri speciale pentru ca secretia de la ochiul bolnav sa nu ajunga la ochiul sanatos si la alte persoane din jur. Pentru aceasta bolnavul se va spala pe maini de mai multe ori pe zi, va avea prosop, perna si batista strict individuale.

Keratitele sunt inflamatiile corneei. Ele sunt cauzate de microbi si virusuri (virusul herpetic, virusul zosterian etc). Patrunderea microbilor in cornee se face in urma unui traumatism (uneori minim); alteori leziunea corneeana este secundara unei conjunctivite (de exemplu in cursul conjunctivitei blenoragice). In keratitele superficiale, bolnavul are dureri oculare intense, lacrimare abundenta si dureri la lumana (fotofobie) care-l determina sa tina pleoapele stranse puternic. El are scaderea vederii (semn foarte important). In keratitele profunde (cum este keratita sifilitica, considerata ca o manifestare a sifilisului congenital) bolnavul, de obicei adolescent, se plange de lacrimare, fotofobie, scaderea vederii. Tratamentul este exclusiv de competenta medicului oftalmolog.

Iridociclitele sunt bolile inflamatoare ale irisului si corpului ciliar. Datorita legaturilor de continuitate dintre iris si corpul ciliar, inflamatiile lor nu sunt niciodata izolate (irita si respectiv ciclita izolata); totdeauna ele sunt concomitente una din leziuni fiind predominanta. Cauzele bolii sunt reprezentate de infectii generale ale organismului (tuberculoza, sifilis, infectia reumatica, diverse septicemii, infectia gonocorica) precum si de focare infectioase localizate la dinti, amigdale, prostata. Unele iridociclite sunt produse de keratitele supurative in cursul carora toxinele microbiene traverseaza corneea si ataca irisul, sau corneea este perforata si microbii ataca direct irisul si corpul ciliar. Tratamentul este in primul rand cauzal: inlaturarea focarelor de infectie (dentare, amigdaliene etc.), tratamentul infectiei generale (tuberculoza, sifilis).