Starea de rau astmatic

Starea de rau astmatic

Starea de rau astmatic este apreciata in mod diferit de autori. Autorii americani incadreaza aici numai insuficienta respiratorie acuta astmatica, care nu cedeaza la administrarea repetata de adrenalina si pune in pericol viata bolnavului, pe cand Wolfromm si colab. incadrau aici orice insufi­cienta acuta respiratorie continua, ce pune in pericol viata bolnavului. Noi ne-am raliat primei opinii, dar incadrand ca si altii, cu discernamint, numai starea de rau astmatic propriu-zisa; marea majoritate a cazurilor prezentate de Turiaf sunt mai curand complicatii ale astmului bronsic (emfizem pulmonar cu pneumonie, edem pulmonar acut etc.). in urma cu circa 10 ani, starea de rau astmatic era considerata a fi rara, astazi sunt citate multe cazuri in prima decada a vietii, dar si in decada a 5-a sau a 6-a. Debutul este brusc sau rapid progresiv, cu dispnee intensa, permanenta.

Bolnavul este cianotic, palid, cu transpiratii reci, tahipnee, cu muschii inspiratori in veritabila tetanizare. Expectoratia este foarte redusa ori absenta, expiratia ineficienta, bolnavul este deshidratat. La inceput se percep cateva raluri sibilante, dar apoi ralurile sunt putine sau nu se percep (acesta este un semn patognomonic sever). Tahicardia depaseste 120 b/m, tensiunea minima arte­riala creste odata cu anoxia. Asocierea dintre cianoza, tensiune arteriala minima crescuta si absenta ralurilor sibilante este de rau augur la un astmatic. La copil se mai constata: tonus muscular scazut, deprimarea cu­nostintei si a raspunsului la durere, retractie inspiratorie.

Presiunea CO2 este peste 65 mmHg si a oxigenului sub 40%, iar pH-ul sanguin sub 7,29. Revenirea tensiunii arteriale la normal, dimi­nuarea cianozei, cresterea amplitudinii expirului, revenirea la normal a pulsului sunt semne de prognostic bun. In cazurile grave, bolnavul dece­deaza prin asfixie progresiva si coma scurta.

Tratamentul bolnavului dureaza 10—15 zile, in primele 3—5 zile ingri­jirea cea mai eficace efectuindu-se intr-unserviciu de terapie intensiva. Uneori la intreruperea tratamentului se observa revenirea starii astmatice.

Cauzele declansatoare ale starii de rau astmatic nu sunt bine eluci­date. Uneori se incrimineaza administrarea opiaceelor, a barbituricelor sau simpatomimeticelor in exces, care duc la sindromul de plaman blo­cat sau la abolirea reflexului tusigen. Alteori se produce o oprire a expectoratiei si blocarea bronhiilor prin dopuri de mucus, detritus-uri celulare etc, unei sensibilizari supraacute prin: polen, fungi, alergeni profesionali, sau chiar prin administrarea unor doze prea mari in cursul tratamentului hiposensibilizant, ori sensibilizarea acuta (anafilaxiei) prin penicilina, ACTH, aspirina etc.

Clinic, in incheiere, trebuie sa amintim ca intre accesele de astm, bolnavul pare a fi perfect sanatos. in timpul accesului de astm mijlociu, dupa administrarea de efedrina sau bronhodilatatoare (fara exces), bol­navul poate reincepe sa lucreze. In accesul moderat si in cel sever, bol­navul trebuie tinut sub observatie cateva ore sau cateva zile. Cel mai bine ar fi ca pacientul sa pastreze o fisa de observatie de tipul celei prezentate de Schoeck (75), timp de minimum un an, unde sa fie inscrise: crizele de dispnee paroxistica, wheezing-ul, sputa (aspect, cantitate, eozinofile), ralurile sibilante; prezenta (sau nu) a rinitei, a dermitei atopiee si a infectiilor bronsice, C.V. si VEMS-ul, testul cu acetilcolina, eozinofilia si medicatia majora. Cu ajutorul acestui tip de fisa se pot stabili intervalele libere (sau nu), corticodependenta (sau nu), asocierea altor sindroame alergice etc.