dermatita de contact

Termenul de dermita(e) de contact desemneaza procese cutanate morbide cu substrat inflamator (acut, subacut sau cronic), adesea de as­pect eczematiform, provocate de actiunea directa ori mijlocita asupra pielii (izolat sau asociat) a factorilor chimici, fizici sau biotici, apartinand mediului extern.

In definitia de mai sus, aratand natura exogena a patofenomenelor in cauza, tinem sa atragem atentia asupra faptului ca aparitia lor nu urmeaza, neconditionat, contactului cu unul sau altul din factorii nocivi citati, tegumentele posedand capacitati de aparare care, in anumite li­mite, sunt capabile sa opuna rezistenta agresiunilor externe. Este vorba aici de existenta filmului hidrolipidic superficial, de starea stratului cor- nos, precum si de aceea a zonelor bariera. Dupa cum se stie, la supra­fata pielii ia nastere, ca urmare a emulsionarii lipidelor din sebum si a produsilor de degradare provenind din stratul cornos, o pelicula super­ficiala cunoscuta si sub numele de manta acida a pielii (datorita pH-ului sau acid). Formatiunea biochimica-biofizica in cauza este dotata cu proprietati de a tampona alcalinele cu care tegumentele ar veni in contact, proprietate ce poate fi intensificata printr-un aport de C02 di­fuzat prin epiderm, in cazul contactului cu alcaline mai concentrate. Men­tionam insa ca fragilitatea filmului hidrolipidic superficial face ca re­zistenta lui sa fie usor infranta.

In schimb stratul cornos se prezinta ca o bariera mai consistenta, atat prin natura structurii sale keratinice, cat si prin hidrofilia sa. Exfolierea, deshidratarea sau, dimpotriva, hiperhidratarea stratului cornos creeaza conditii favorabile agresiunilor exogene.

Celor doua formatiuni amintite, li se mai adauga inca alte trei exer- citind si ele functii-bariera, si anume stratul lucidum, corpul mucos malpighian si membrana bazala triplu stratificata la nivelul jonctiunii der- moepidermice, acestea intervenind mai ales in regularizarea permeabili­tatii transcutanate.

Straturile biomorfofunctionale mai sus citate asigura in conditii fi­ziologice, integritatea tegumentelor fata de noxe externe.

In circumstantele in care, insa, agresiunile exogene se exercita in mod repetat sau cu intensitate sporita, capacitatile de aparare ale pielii sfîr- sesc prin a fi epuizate, actiunea factorilor nocivi exercitindu-se de aci inainte fie direct, datorita proprietatilor iritativ-toxice, fie indirect, printr-un mecanism de sensibilizare. De aici si existenta a doua categorii mai importante in cadrul dermitelor de contact si anume dermitele de contact ortoergice sau de iritatie si dermitele de contact alergice.

Dermita de contact ortoergica. Ca urmare a contactului direct cu substante dotate cu calitati iritante (de aici si numele de iritanti pri­mari ce li s-a atribuit) iau nastere, in zona(ele) de tegument expus(e), leziuni cutanate imbracand, in principal, doua aspecte clinice si anume pe de o parte dermita iritativa sau ortoergica acuta iar pe de alta dermita ortoergica prin cumulare, cunoscuta si sub numele de eczema degenera­tiva ori traumiterativa.

Dermita ortoergica acuta apare de obicei sau dupa un contact mai prelungit sau in cazul unei concentratii crescute de substanta activa. Leziunile cutanate limitate de regula la partile de regument expuse (mai ales maini, antebrate, fata, gat) imbraca aspecte variate. Uneori apar modificari eritematoedematoase, coloratie bruna, violacee, alteori pe fon­dul eritemato-edematos se dezvolta vezicule sau pustule. Cateodata se constata la locul contactului un eritem bulos ori bule. in sfarsit, in ca­zuri mai rare iau nastere adevarate necroze cutanate, conducand la insta­larea de cicatrici. Odata contactul cu iritantul primar sistat, leziunile cu­tanate retrocedeaza, vindecandu-se spontan intr-unritm mai rapid sau mai lent, in raport cu intensitatea fenomenelor inflamatorii locale si a atingerilor tisulare induse.

Dermita cumulativa ortoergica apare drept consecinta a contactului repetat (timp mai indelungat) cu iritanti primari fie in concentratii sca­zute, fie avand proprietati toxice mai reduse. Localizata pe parti expuse, de data aceasta in mod preferential la nivelul mainilor, leziunile cuta­nate se prezinta ca placarde eczematiforme discret veziculoase, subinfla- matorii scuamo-crustoase, fisurate, pruriginoase. Cu timpul se instaleaza lichenificarea. O trasatura clinica particulara rezida in tendinta la reci­diva, chiar si dupa scurte expuneri la iritanti slabi cum sunt sapunul ori detergentii. Odata constituita, eczema degenerativa in cauza are o evo­lutie cronica cu mers capricios (perioade de liniste alternind cu reaprinderi).

in atari circumstante exista posibilitatea supraadaugarii unei sensi­bilizari de contact. Se mai ridica aici si chestiunea terenului atopic, cu­noscut fiind ca nu rareori dermatita atopica apare ca eczema mainilor dupa contactul cu iritanti primari slabi.

Actiunea nociva a iritantilor primari rezida in alterarile initial fizico-chimice si ulterior biostructurale pe care acestia le provoaca, rand pe rand, in stratul cornos, apoi la nivelul epidermului si in sfarsit in dermul papilar. Explorari biofunctionale practicate la persoane atinse de dermite de contact ortoergice cumulative au aratat scaderea rezistentei la alcaline, reducerea rezistentei alcalino-galvanice, alterarea permea­bilitatii si a transparentei cutanate (Lenz, 1973). Se mai produce totodata cresterea pierderii transcutanate de apa si C02, dupa cum se mai modi­fica si impedanta pielii (Malten si Thiele; Thiele si Malten — 1973). De asemenea prin cercetari histologice si ultrasctructurale au mai fost puse in evidenta semne de degenerescenta nucleara si citoplasmatica a kera- tinocitelor, mergand pana la necroza toxica a epidermului expus, cu desprinderea flictenulara a lui si acumularea prevalenta de polimorfo- nucleare in derm (Medenica si Rastenberg — 1971).

Printre iritantii primari se numara, in primul rand, o serie de chimi­cale cum sunt alcalinele (hidroxidul de sodiu si de potasiu, amoniacul, carbonatul de sodiu, silicatul de sodiu s.a.), acizii anorganici si organici, solventii organici si amestecurile lor, substantele oxidante dintre care unele folosite ca decoloranti, formolul, substante reductoare (fenoli, aldehide, tioglicolati), uleiuri minerale s.a. Tot ca iritanti primari se pot comporta multi produsi de uz gospodaresc ca: sapunul, detergentii simpli sau cu adaos de enzime proteolitice. Chiar si apa, data fiind hipotonici- tatea ei, poate actiona ca agent erodant — macerativ citotoxic.

Merita a fi retinute efectele cutaneo-iritative ale unor factori fizici (radiatiile luminoase, frigul, caldura, frecarea), unii dintre acestia putind opera in asociere cu traumele chimice. Mai adaugam iritantii de origine vegetala, animala, precum si pe cei medicamentosi (gudroane, saruri de mercur etc.).

Diagnosticul dermatitelor de contact ortoergice se pune atat in baza simptomatologiei clinice (deosebit de sugestiva fiind localizarea pe par­tile expuse, precum si caracterul bine delimitat al leziunilor) si datele anamnestice care scot in evidenta contactul cu iritanti primari.

in cazul dermitelor traumiterative, mai trebuie luata in considerare posibilitatea unei alergii de contact, iar pe alta parte atopia .

Tratamentul se rezuma de regula la antiinflamatoare locale (pansa­mente umede cu solutie Burow, cu infuzie de musetel, topice cortizo- nice). Pentru dermitele ortoergice cronice este indicata folosirea topice­lor cortizonice, cu eventuale adaosuri de acid salicilic 1—3%, ichtiol 0,5—lo/0 in raport cu starea, morfoclinica. Se recomanda evitarea apli­carii topicelor continand neomicina sau alte substante cu potential aler- genic, dat fiind riscul inducerii unei sensibilizari de contact.

Profilaxia dermitelor rezida in evitarea contactului cu iritanti pri­mari. Pentru evitarea dermitelor ortoergice legate de profesie este impe­rios necesara respectarea normelor de protectie a muncii si a regulilor corespunzatoare de igiena individuala. O atentie deosebita merita a se acorda prevenirii dermitelor ortoergice la chimicale de utilitate casnica, singurul mijloc eficace constând in folosirea constanta a manusilor de gospodarie (in nici un caz manusi de cauciuc), masura indispensabila mai ales persoanelor care au prezentat mici semne de iritatie cutanata de contact.

Dermita alergica de contact. Deosebit de patofenomenele cutanate despre care am vorbit si in a caror etiopatogenie intervine actiunea directa a factorilor exogeni, in randul dermitelor de contact un loc insem­nat il ocupa cele provocate de sensibilizarea fata de agentii externi evo­cati, asemenea atingerii fiind desemnate si cu numele de eczema de contact.

Desi cunoscute inca de la finele secolului trecut din relatarile lui Jadassohn, eczemele de contact au devenit din ce in ce mai frecvente, mai ales odata cu amplificarea si diversificarea procesului de chimi­zare a vietii cotidiene.

In sensul celor spuse, sunt sugestive datele rezultate dintr-un studiu comun efectuat in cinci clinici europene in legatura cu morbiditatea acestor afectiuni. Astfel, cercetarea detaliata a 4 000 de cazuri de eczema a aratat ca 45% dintre acestia erau datorite sensibilizarii de contact.

Fiziopatologia sensibilizarii de contact. Mecanismul care prezideaza dezvoltarea eczemei de contact este de ordin imunologic, el fiind actual­mente bine demonstrat, mai ales in cazul sensibilizarilor chimice. Se stie ca o substanta data, aplicata in mod repetat si in concentratii convena­bile pe suprafata pielii, poate patrunde in tesuturile cutanate prin ostiu- mul folicular, prin epidermul nefolicular sau, mai rar, prin orificiul canalelor sudoripare. Subliniem insa ca transgresiunea in cauza, mai dificil realizabila in cazul unui tegument normal, este favorizata de ac­tiunea prealabila a unor factori facilitanti, care impieteaza asupra barie­relor cutanate. Odata patrunse in epiderm si pentru a deveni cu adevarat antigenice, substantele chimice date — altminteri simple haptene — se cupleaza cu proteine locale, un asemenea cuplu exercitind de aci inainte functia antigenica. Asa cum a reiesit din cercetarile ultrastructurale efectuate de Inga Silberberg (1973, 1974), asupra dermitelor de contact alergice, este posibil ca asemenea antigene sa fie fagocitate inca la nivelul epidermului de celulele Langerhans, acestea transmitind infor­matia corespunzatoare unor celule mononucleare (probabil limfocite) cu care vin in contact nemijlocit.

De asemenea, antigenul mai este inglo­bat si de macrofagele dermice, acestea intrand si ele in conexiune di­recta cu celule limfocitare, prin intermediul unor prelungiri citoplasmatice (Wolff si Braun Falco, 1971). Iau nastere astfel limfocitele informate, la nivelul pielii implinindu-se, pe aceasta cale, etapa inductoare a sen­sibilizarii.

Ulterior limfocitele informate sunt vehiculate catre ganglionii lim­fatici aferenti, unde colonizeaza zonele paracorticale, descendentele lor devenind limfocite sensibilizate care reintra in circulatie. In acest mod se desavarseste etapa ganglionara de prelucrare si fixare imunologica.

in cazul unui nou contact cu antigenul respectiv, limfocitele in cauza vor fi activate, ele secretind un numar de produsi desemnati ca  limfokine, devenind, pe de alta parte, citotoxice fata de elementele celulare pe suprafata carora s-ar gasi antigenul dat si incercand, tot­odata, fenomenul de transformare blastica. Odata puse in libertate, limfokinele determina,  la randul lor, producerea de prostaglandine, sub­stante raspunzatoare, impreuna cu primele, de reactia inflamatoare si infiltrativ-celulara dermica. Acestea din urma, asociate efectelor citoto­xice, conduc la aparitia leziunii eczematosse.

Factorii de teren. Dezvoltarea dermitei de contact alergice nu tre­buie privita ca o consecinta fatala a aplicarii, oricand si oricum, pe su­prafata pielii a uneia din substantele cunoscute astazi ca sensibilizante. Asa cum s-a aratat, o conditie esentiala rezida aci pe de o parte in re­petarea contactului, iar pe de alta in concentratia substantei active. Mentionam insa ca si in cazul in care sunt reunite conditiile amintite, sensibilizarea de contact nu se produce. Un exemplu semnificativ in sensul celor afirmate il constituie faptul ca sensibilizarea percutanata la DNCB, substanta altminteri puternic alergizanta, esueaza uneori. Pe de alta parte, acelasi tip de sensibilizare este realizata la unele persoane dupa cateva aplicatii, in timp ce la altele sunt necesare multe asemenea atingeri pentru inducerea starii de sensibilizare.

Aceste constatari sunt de natura a pune in discutie existenta unor factori de teren favorizind sau, dimpotriva, impiedicand dezvoltarea sensibilizarii de contact.

Un prim grup de asemenea factori sunt cei de ordin local, fiind vorba aci mai ales de starea generala a organului cutanat sau a zonei tegumentare asupra careia se exercita actiunea unui sensibilizant dat. Este cunoscut astfel ca persoanele blonde, cu legumente fine, de culoare deschisa, se sensibilizeaza mai usor. De asemenea alergia de contact se realizeaza mai repede daca aplicarea produsului sensibilizant are loc pe zonele in care tegumentele sunt in mod normal mai subtiri (pleoape, fe­tele anterioare ale antebratelor). Dimpotriva, sensibilizarea nu se pro­duce sau se dezvolta cu dificultate la nivelul regiunilor cu epiderm fi­ziologic mai gros (palme, plante). Merita a fi amintita aci si facilitatea sensibilizarii prin contact exogen in angiodermitele de gamba. In toate circumstantele amintite, facilitarea sensibilizarii rezida in fragilitatea zonelor bariera, de unde cresterea permeabilitatii transcutanate. Men­tionam ca permeabilizarea pielii se accentueaza in cazul actiunii prea­labile a iritantilor primari.

Deosebit de factorii locali, au mai fost incriminati ca favorizind sen­sibilizarea de contact si unii factori de ordin general. S-a invocat astfel rolul ereditatii, deoarece studii ale reactivitatii alergice la membrii de familie ai unor persoane atinse de eczeme de contact sugereaza existenta unei predispozitii genetice la sensibilizarea de tip intarziat. Astfel, Forsbeck si colab. (1969) au gasit ca descendentii si colateralii pacientilor cu dermite de contact aveau teste cutanate pozitive la alergeni comuni mai frecvent ca grupa martor. De asemenea, Walker si colab. (1967) au re­marcat ca descendentii pacientilor cu eczeme de contact la DNCB si nitrosodiumetilanilina se sensibilizeaza mai usor si mai repede fata de ase­menea substante, in comparatie cu descendentii unor persoane nesensi­bilizate.

Sexul si varsta nu par sa influenteze in mod decisiv inducerea sen­sibilizarii, desi au fost semnalate unele diferente legate de sex (suscep­tibilitate la sensibilizarea fata de DNCB mai crescuta la barbati fata de femei — Walker si Maibach, 1969). Cat priveste varsta, Waldorf si co­lab, au remarcat la varstnici diminuarea capacitatii de sensibilizare fata de noi alergeni, concomitent cu sporirea incidentei reactiilor ortoergice.

Deosebit de factorii legati de starea naturala a organismului, mai adaugam ca unele afectiuni blastomatoase care diminueaza capacitatile de reactie imunocelulara, reduc sau abolesc reactiile alergice de contact. Acelasi fenomen survine si la persoanele supuse timp indelungat trata­mentelor cortizonice, citostatice sau iradierilor. Una din corelatiile eczema de contact-teren care a suscitat aprecieri contradictorii a fost si aceea a legaturilor dintre eczema de contact si atopie. Astfel, Malten (1968) a gasit ca 34% din atopicii studiati de el dezvoltasera eczeme de contact. De asemenea, Epstein si Mohajerin (1964) au afirmat ca eczema de contact apare mai frecvent la purtatorii de dermite atopice. Pe de alta parte, Forsbeck si colab. (1966, 1971) remarcau intre 41% si 43% atopii la copiii pacientilor cu eczema de contact.

In schimb, insa, se citeaza o statistica europeana potrivit careia, la 4 000 de persoane cu eczema de contact, numai la 233 au fost depis­tate semne de atopie; Cronin si Wilkinson (1973) sunt de parere ca atopicii n-ar avea o predispozitie pentru eczema de contact semnificativ mai mare decat aceea pe care o au purtatorii de eczeme neatipice, autorii ci­tati invocand in sprijinul opiniilor lor constatarea lui Lobitz si colab. (1972), potrivit careia la doi adulti cu dermatita atopica se constata absenta raspunsului imunocelular.

Aspecte clinice. De obicei dermita alergica de contact imbraca la inceput un aspect eczematos acut, la locul sensibilizarii aparand un placard pruriginos, eritemato-edematos, relativ bine delimitat, pe fondul caruia apar vezicule. In cazul expunerilor repetate la substanta alergizanta, le­ziunea cutanata capata treptat imaginea clinica de eczema cronica, pe fondul unui eritem subinflamator aparand scuamo-cruste, fisurari si, mai tarziu, lichenificarea.

Localizarile eczemei de contact sunt, de obicei, sugestive pentru na­tura lor exogena. Astfel, eczema de contact a mainilor, situata pe fetele dorsale si pe partile laterale ale degetelor, este legata cel mai adesea de sensibilizari profesionale. Atingerile fetei, uneori manifestate ca leziuni eritemato-edematoase, pot fi generate de medicamente aplicate local, de produse cosmetice si de toaleta sau de plante. Eczema de contact a pleoapelor, deseori marcata de o simptomatologie predominant edema- toasa sau de tip eczema subacuta descuamativa, recunoaste in etiologie preparate cosmetice, topice medicamentoase. Nu rareori asemenea sensi­bilizari de contact sunt rodul atingerilor repetate cu substante sensibili­zante vehiculate cu degetele (lac de unghii, pomezi aplicate in alte zone tegumentare etc.).

La nivelul buzelor, leziunile imbracand aspectul de cheilita subacuta sau descuamativa pot fi induse de rujul de buze sau de produse de igiena bucodentara. In zona tegumentelor fruntii, pielii capului, cefii si retroauricular se produc sensibilizari prin aplicarea vopselelor de par, a lotiunilor capilare. Mentionam cu aceasta ocazie eczemele de contact localizate pe frunte la barbat si datorate sensibilizarii la substantele cu­prinse in banda de cauciuc sau de material plastic ce captuseste pala­riile sau bascul. Eczemele de contact localizate pe lobului urechilor sunt suspecte de sensibilizarea la nichelul din cercei. La nivelul gatului si decolteului se pot dezvolta dermite de contact prin sensibilizarea la obiecte de podoaba sau la parfumuri. In regiunea axilara pot surveni sensibilizari de contact la spray-uri dezodorizante, dupa cum in zona perigenitala si perianala se pot dezvolta eczeme de contact la antiseptice sau la produse medicamentoase. Contactele cu obiecte de imbracaminte si incaltaminte pot declansa sensibilizari pe corp, gambe si picioare.

In mod particular semnalam eczemele de contact ale gambelor pro­vocate de aplicatii locale de medicamente.

Sensibilizarilor in situ le apartin si eczemele microbiene zise si paratraumatice aparand in jurul unor focare piococice sau trauma­tisme piodermizate situate mai frecvent pe gambe, ca si eczemele para­zitare sau micotice, acestea din urma cu localizare mai ales la picioare si in plicile inghinocrurale si genitale.

Desi in general limitate la locul contactului sensibilizant, eczemele in cauza pot fi insotite uneori si de eruptii la distanta sau secunde, fie sub forma de leziuni papulo-veziculoase diseminate, fie ca mici placi eczematoase sau ca eczematide.

Alergeni de contact. in conditiile actuale enumerarea nominala a alergenilor de contact ar fi, practic, imposibila nu numai din cauza nu­marului lor considerabil, ci si pentru ca listei cunoscute i se adauga zi de zi noi produse a caror capacitate sensibilizanta ramane inca necunos­cuta. Din aceste motive se contureaza actualmente tendinta de cercetare a noilor preparate, mai ales a celor menite a intra in uzul curent, cu ajutorul testelor zise profetice sau de maximizare, in scopul depis­tarii timpurii a proprietatilor lor alergenice.

In raport cu natura lor, substantele la care ne referim apartin uneia din urmatoarele categorii:

1. Produsi chimici

Anorganici (metale): a) cromul, sub forma de compusi trivalenti, generand eczeme de contact, mai ales profesionale. Sunt de retinut si eczemele de contact neprofesionale, la gospodine. De asemenea unele dermite de contact la incaltaminte pot fi datorate cromului folosit la tabacirea captuselilor incaltamintei; b) nichelul genereaza dermite de contact alergice, mai frecvent la femei decat la barbati si anume la locul contactului cu obiecte nichelate, de imbracaminte sau de podoaba; c) cobaltul, de obicei contaminant al produsilor continand nichel si crom, alteori alergizant per se; d) mercurul (atat in compusi neorganici, cum ar fi clorura sau biclorura de mercur, cat si in compusi organici; fenilmercu- riborat); e) arsenicul (in medicamente, pesticide); f) iodul (in ioduri).

Au mai fost semnalate sensibilizari de contact la triclorura de aur. la sesquisulfura de fosfor, la uraniu, la zirconiu.

Organici (reprezinta marea majoritate a sensibilizantilor de con­tact): a) cauciucul (in particular substante utilizate la prepararea indus­triala a cauciucului natural; oxidanti, acceleratori ca tiurami, mercapto- benzotiazoli); b) rasini epoxi; c) rasini formaldehidice; d) coloranti; e) pesticide; f) insecticide; g) substante blancofore; h) medicamente (apre­ciate de Bandman si colab. ca raspunzatoare de 14% din eczemele de contact) incluzind: antiseptice (hidroxichinolina, hexaclorofen, saruri de amoniu cuaternar etc.), antibiotice si chemoterapice antibacteriene (neomieina, sulfamide), antimicotice (salicilanilizi, hexilrezorcinol etc.), anti- histaminicele fenotiazinice (in prezent abandonate pentru uzul extern), anestezice locale (benzocaina, procaina), corticoizi, baze de unguente (la­nolina, alcooli si substante conservante), leucoplast etc.; i) cosmetice (creme, lotiuni, farduri) si produse de toaleta (sapunuri, paste de dinti, apa de toaleta etc.); j) chimicale utilizate in tehnica fotografica (revela­tori pentru fotografii alb-negru si color).

-Substante vegetale (terpene, furocumarine, esente din lemne).

-Substante animale (peri, scuame, carnuri).

-Exo-, endotoxine si produsi de Uza celulara de origine bacteriana, levurica si dermatofitica.

Sensibilizarea de contact se poate produce: a) pentru fiecare din alergenii mentionati, luati in parte; b) concomitent pentru mai multe ase­menea substante (sensibilizari multiple specifice secundare sau sensibili­zari incrucisate). Printre acestea din urma se numara sensibilizarile de grup para (parafenilendiamin, benzocaina, sulfamide), fata de hidrazine, fata de peniciline, fata de neomicina, kanamicina, framicetina si genta- micina etc.

Diagnosticul dermitelor de contact alergice presupune indeplinirea a trei criterii si anume: primul de ordin anamnestic si clinic, al 2-lea in- vestigativ-alergologic, iar cel de al treilea histopatologic.

Criteriul anamnestic si clinic urmareste, in primul rand, stabilirea existentei unor contacte repetate cu una sau alta din substantele posibil alergizante. in acest scop este indispensabil un interogatoriu detaliat, con­dus cu rabdare si perseverenta. Aspectul clinic sugestiv pentru dermita de contact alergica rezida in imaginea eczematoasa a leziunilor, in delimita­rea si in localizarea pe regiunea (regiunile) la nivelul careia (carora) s-a operat contactul sensibilizant.

Investigatia alergologica se practica in vivo si (sau) in vitro. Prin explorarile in vivo se numara, in primul rand, testarea epicutana (patch- test). Ea se realizeaza prin aplicarea pe suprafata pielii a substantelor suspectate a fi alergenele cauzale, in anumite concentratii si in vechicule apropiate fiecareia dintre ele. Testul de lasa in situ 24 de ore, citirea facandu-se dupa alte 24 de ore. Dupa experienta noastra este utila urma­rirea reactiei locale pana la 72 ore. Pozitivitatea testului se traduce prin aparitia unui eritem veziculos, de intensitate variabila. Reactii fals pozi­tive pot surveni fie prin actiunea iritativa a substantei ori vehiculului, fie prin asa-numitul „efect-sapun“ (comparabil cu modificarile ce apar dupa contactul cutanat intens si prelungit cu sapunul. Data fiind tehni­citatea si acuratetea pe care o implica efectuarea unor asemenea testari, este de preferat practicarea lor in unitati specializate.

In randul explorarilor in vitro se inscrie mai intai testul de transfor­mare blastica a limfocitelor circulante (T.T.L.), bazat pe fenomenul de limfoblastogeneza imunoalergica, a carui lectura se face fie in procedeu optic (stabilirea la microscop a numarului de limfoblasti existent in fro- tiuri din culturile de limfocite stimulate), fie in procedeu imunoradiobiologic. Numeroase cercetari au aratat ca T.T.L. constituie un mijloc deose­bit de util in asemenea cazuri. Alaturi de T.T.L. se mai efectueaza astazi proba de inhibare a migrarii macrofagelor sau a leucocitelor circulante in prezenta alergenului (alergenilor) incriminat (ti) si testul zis al rozetelor, folosindu-se hematii pe care au fost adsorbite antigenele date.

Examenul histopatologic efectuat in faza acuta sau subacuta a der- mitei de contact alergice permite sa se observe doua categorii mai impor­tante de modificari: a) la nivelul epidermului, spongioza si veziculatie interstitiala; b) in dermul superficial si mijlociu vasodilatatie, edem si infiltratie limfocitara si histiocitara prevalent perivasculara.

Pe masura insa ce se instaleaza faza cronica a dermitei de contact alergice, veziculatia se restringe, la nivelul epidermului aparand hiper- orto(para)keratoza si acantoza, in derm diminuind congestia si edemul, dar persistind infiltratia celulara.

Deosebit de interesante si tot atât de semnificative din punct de vedere diagnostic sunt examinarile histopatologice ale testelor epicutanate pozitive. S-a putut stabili astfel ca in reactiile alergice predomina spon- gioza, generata nu numai de edemul intercelular, ci si de o microacantoliza prin clivaj simetric al desmozomilor (Metz, 1970), fenomen conducand ulterior la veziculatie. Sunt complet absente aci necroza keratinocitara si pustulele. In derm exista o infiltratie cu mononucleare (limfocite mici. limfocite stimulate, monocite, histiocite). Semnificativa este si prezenta limfoblastilor (Grosshans — 1968, 1969; Song si colab. — 1972), fapt care atesta natura imunologica a infiltratului celular in cauza.

Mai adaugam ca Dvorak si Mihm (1972) au semnalat existenta unei infiltratii cu leucocite bazofile, acumularea lor fiind rezultatul unui che- motactism generat de interactiunea dintre limfocitele sensibilizate si antigen. Pe de alta parte, Cottenor si Harpey (1970) au pus in evidenta, prin imunofluorescenta directa, imunoglobulina fixate pe celulele epidermice.

 Diagnosticul diferential al dermitei de contact alergice se face mai ales cu: dermita de contact ortoergica (teste epicutane negative, histologie fara spongioza, fara veziculatie interstitiala dar cu necroza epidermica s: flictenizare toxica), eczema zisa endogena sau dermatita atopica (cu tra­saturile de teren corespunzatoare atopiei).

Tratament. Dermita alergica de contact raspunde prompt si in scurt timp la aplicatiile topicelor cortizonice, mai ales sub pansament ocluziv Ca si in cazul dermitelor ortoergice, si aici este contraindicata folosirea topicelor continand substante care ar putea supraadauga noi sensibiliza:  sau a celor generand sensibilizari incrucisate cu alergenul cauzal primar Tratamentul general devine necesar in cazul eruptiilor secundare sau al unei simptomatologii pruriginoase intense, in asemenea imprejurari putinc fi folosite antihistaminice per oral sau parenteral. Subliniem ca adminis­trarea antihistaminicelor ca tratament general, de rutina, al dermitelor alergice de contact este pe cat de nejustificata, pe atat de inoperanta, dat fiind substratul imunocelular al procesului morbid. Mai adaugam ca incercarile de hiposensibilizare intreprinse pana in prezent in eczemele alergice de contact nu s-au soldat cu rezultate convingatoare.

Profilaxia dermitelor alergice in cauza implica in primul rand evi­tarea contactului cu substante potential sensibilizatoare. Acest comanda­ment se impune cu deosebire in profesiunile care presupun manipularea unor asemenea produsi, in atari circumstante respectarea regulilor de pro­tectie individuala si de igiena a muncii constituind conditii indispensa­bile. O referire particulara merita profilaxia dermitelor de contact iatro- gene, folosirea excesiva a topicelor cu sulfamide, anestezice, antibiotice etc., fiind de cele mai multe ori raspunzatoare de declansarea sau agra­varea unor eczeme.

In eczemele alergice de contact profesionale se mai pune si problema recuperarii capacitatii de munca, de cele mai multe ori fiind necesara trecerea in alt loc de munca sau chiar schimbarea profesiei.