_1397812284.jpg)
In acest tip de reactie, agentul alergen in marea majoritate a cazurilor este extern si are o structura speciala diversa cu diferitii alergeni; agentul alergen constituie o mica parte din complexul denumit agent agresor. Uneori, agentul alergen contine mai multe tipuri de structuri speciale care pot declansa reactii de tip I. Structuri de acest fel sunt continute in: matreata animalelor care, sub forma de particule fine, patrunde cu aerul in plamani, de unde trecand in circulatie poate induce reactii anafilactice. Praful de casa, contaminat cu resturi de diversi fungi, in special cu resturi organice din micul acarian (denumit Dermatophagoides pteronissimus), pene, diverse polenuri sau substante introduse de medic in scop curativ in organism (penicilina sau alte droguri, seruri care sa contina albumine umane etc.) sau prin unele alimente (fragi, capsuni etc.).
Patrunsi in organism, acesti alergeni induc reactii anafilactice numai la indivizi cu o anume structura (atipici, adica altfel structurati decat normalul). Tendinta acestor subiecti ca sub actiunea unor alergeni sa faca hiperergie de tip I a fost numita de Coca diateza atopica.
Intr-o prima etapa, alergenul modifica structural si functional limfocitul T (activarea limfocitului T) care faciliteaza, actionand ca o celula ajutatoare (Helper cell), modificarea (activarea) limfocitului B; acesta din urma activat formeaza si secreta imunoglobuline de o anume struc¬tura si functionalitate, numite reagine. Activarea limfocitului unui individ atopic cu reactii de tip I la diversi alergeni poate fi evidentiata in vitro, punand in contact o cultura de limfocite proprii cu alergenul respectiv. Se produce o transformare blastica intr-unprocent mare de limfocite si concomitent apare in mediul respectiv de cultura o substanta denumita factorul de inhibitie a migratiei macrofagelor (MIF), substanta care este eliberata ori de cate ori limfocitele T sunt sensibilizate (activate). Iata deci ca in anafilaxia cu reagine exista o prima faza, celulara, in cursul careia alergenul induce activarea populatiei de limfocite si secretia de imunoglobuline de tip reaginic. Aceasta prima etapa a fost mult timp necunoscuta si se faceau diverse ipoteze asupra locului si mo¬dului de formare a reaginelor. Alergenul venind mereu, sau intermitent, in contact cu organismul, va mentine o concentratie mai mare sau mai mica, continua sau discontinua de imunoglobuline de tip reaginic in sangele individului respectiv.
Reaginele au o structura fizica si proprietati biologice si chimice bine conturate. Sunt imunoglobuline E, au un coeficient de sedimentare de 8 S, o greutate moleculara de 200 000, au un continut in hidrati de carbon de 12%; molecula este formata dintr-o unitate tetrapeptidica (2 lanturi grele specifice s si 2 lanturi usoare nespecifice, fie de tip X sau K) ea poseda o valenta dubla in a lega alergenul. Legatura se face cu portiunile variabile sau hipervariabile (V) ale lanturilor t sau X (K) (fig. 1-1). Concentratia in serul normal este de 17—450 ng/ml (10~9g), crescand mult (pana la 3 000 ng/ml) la indivizii cu hiperergie de tip I. La indivizii normali formeaza o parte infima (0,002%) din totalul imunoglobulinelor. Procen¬tual sunt crescute si in infectii parazitare (helmintice in special), unde mecanisme de tip I joaca un rol important in imunitatea activa contra parazitului (la oaia infectata cu Haemonchus contortus se obtine spon¬tan vindecarea infectiei printr-un mecanism reaginic). Molecula este distrusa de caldura sau de actiunea 2-mercaptoetanolului. Are afinitate mare pentru polinuclearele din sange, cat si, in special, pentru bazofilele sanguine si mastocitele din diverse tesuturi si organe (piele, plaman, tub digestiv etc.), fixarea se face cu portiunea Fc a imunoglobulinei pe anume locusuri specifice de pe celulele amintite. Fiecare celula poseda un numar foarte mare de locusuri pentru fixarea reaginelor; afinitatea pentru celule este foarte mare (prezente in sange moleculele de reagina se fixeaza pe celula in maximum 30 de minute). Fixarea este foarte ferma, iar molecula ramane atasata de celula cateva saptamani.
Au mai fost descrise (inca neconcludent la om) si reagine care sunt de tipul imunoglobulinelor G, cu caracterele fizice si chimice ale acestora. Aceste molecule se fixeaza pe mastocitele, bazofilele si leucocitele subiectului cu hiperergie de tip I; afinitatea lor pentru aceste celule este insa mult mai mica, iar durata de fixare este foarte scurta (1—2 zile).
Reaginele au fost numite si anticorpi homocitotropi, tocmai pentru a sublinia afinitatea lor pentru celulele proprii ale organismului care le-a format.
Fig. l-l. — Structura unei reagine (IgE: sau s2K2);
Lanturile grele (H) sau usoare (L) se insira ca o succesiune de aminoacizi de la grupa¬rea NHo a primului aminoacid, pana la gruparea COOH terminala. Legaturi disulfidice intre diversi aminoacizi, continuti in aceste lanturi, modifica aranjarea spatiala a lantului, care nu mai este liniara, ci sinuoasa, formand domenii, zone cu proprietati inca neclare. Lanturile usoare au doua domenii (V7 —107 a.a., CL — 107 a.a.), cele grele cinci (V7/ — 110 a.a., Ci, Cj, C3 — 325 a.a. C4 — 130 a.a.). F v: sunt domenii variabile (VL si V/7 ), cu portiuni hiper- variabile (cele hasurate) care au secvente foarte variate de aminoacizi, de la o molecula la alta molecula de IgE si care confera moleculei specificitate pentru diversi alergeni (ii confera proprietati imunologice). Fab2 si Fab sunt produsi de scindare a moleculei; aceste fragmente fixeaza specific anticorpi (de aici numele de Fab), fiind bivalenti (fixeaza doua molecule de anticorpi: Fab2 sau monovalenti: Fab); Fc (fragment cristalizabil) confera o serie de proprietati biologice moleculei de IgE: de a se fixa C, de a fixa macrofage sau celule mastocite. Legaturile CHO: sunt intre C//2 si C//4 si molecule de hidrati de carbon din molecula. Zona punctata (in desen) este disulfidica, de unire a celor doua lanturi grele si este cea care este atacata de digestia peptica.