urticarie la frig

Urticarie la frig

Primele descrieri ale acestei categorii de urticarie dateaza din a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Ea apare consecutiv actiunii frigului dupa expunere locala sau generala.

Urticaria familiala sau urticaria congenitala apare la scurt timp dupa nastere si persista toata viata in aceasta forma, care este rara, exista incidenta familiala.

Uneori i se asociaza simptome ca cefaleea, artralgii, febra pasagera. Testul de transfer pasiv ramane negativ.

Urticaria castigata poate aparea la orice varsta, mai ales la adulti. Se declanseaza de regula in sezonul rece. Alte conditii de provocare sunt contactul cu apa rece (baie, innot, spalat), cu obiecte reci sau ingestia de lichide sau alimente reci.

Simptomatologia are aspectul urticariei, uneori de angioedem. Pruritul este un simptom aproape constant.

Localizarea este la nivelul zonelor de contact cu frigul, mai ales la fata, maini, picioare, uneori faringe. Alimentele reci pot declansa disfagie si dureri abdominale. Pe de alta parte dupa inspirul de aer rece pot aparea blocaj nazal, tuse, dispnee.

La unii pacienti se asociaza si unele manifestari generale ca cefalee, eritem, greturi, varsaturi, tahicardie, dispnee. Accentuarea acestora poate duce la sincopa. Se cunosc asa-zisele hidrocutari, care ajung rapid la exitus in urma contactului corpului cu apa rece (bazin, lac, mare etc.).

Evolutia este variabila ca durata si simptomele pot disparea sau reaparea fara o cauza decelabila. Asocierea ulcerului duodenal si a gastritei hiperacide ne-a facut si pe noi sa suspectam unele corelatii, pe care insa nu le-am depistat decat la un numar redus de cazuri.

Majoritatea bolnavilor nu aveau antecedente sau asocieri patologice deosebite si mai ales un teren atopic.

Testul de transfer pasiv pozitiv se mentioneaza inconstant, in schimb testul local la rece este pozitiv.

Se descriu si forme secundare de urticarie la frig. In acest context sunt incluse asocierile cu sindromul hemolizinelor la rece, cu crioglobulinemia si alte conditii (unele infectii, unele medicamente etc.).

Testul de provocare la rece (metoda Horton, Brown si Roth — 1936). Mana si partial antebratul pacientului se introduc in apa la temperatura de 9°C, timp de 6 minute. Testul se considera pozitiv daca se remarca initial paloarea pielii, apoi eritem, usoara edematiere si cresterea temperaturii locale. La cateva minute de la oprirea probei este posibil sa apara simptome generale ca: tahicardie, hipotensiune arteriala, senzatie de lesin si chiar stare de soc. in caz de reactie negativa (se apreciaza dupa 6 minute de observatie), proba se repeta identic dar cu aplicarea unui garou pe brat. La scoaterea garoului se observa reactiile consecutive. Metoda garoului ajuta ca reactia sa apara mai rapid si cu durata mai prelungita.

Printre alte variante ale testului de provocare la rece amintim aplicarea unui cub de gheata direct pe piele (test pozitiv in caz de reactie locala).

In mecanismul de producere a urticariei la frig se poate delimita o etapa initiala privind efectul primar al frigului si o a doua etapa, acceptata ca identica cu a urticariilor de alte etiologii, caracterizata prin eliberarea mediatorilor chimici cunoscuti (histamina, acetilcolina, kinine etc.).

In prezent cunoastem insuficient rolul primar al frigului. Experienta lui Horton si Brown (1929), desi simpla, este convingatoare pentru demonstrarea rolului unei substante chimice in determinismul alergiei la frig. Acesti autori au aratat ca introducerea mainii si antebratului in apa rece nu provoaca simptomatologie la un pacient cu urticarie la frig, daca are aplicat pe brat un garou care-i suprima circulatia, in schimb simptomatologia reapare odata cu desfacerea garoului, prin trecerea in circulatie a histaminei depozitate sub obstacol.

Duke sustinea ca frigul libereaza histamina in piele prin stimularea nervilor vasomotori, adica prin reactie reflexa. Iuhling si Shelley au dovedit ca aceasta histamina este liberata de mastocitele cutanate si granulocitele sanguine. Histamina este considerata mediatorul principal in numeroase cazuri de urticarie la frig. S-a dovedit cresterea histaminei in sange si urina dupa expunerea la rece. Exista insa si cercetari care opteaza pentru rolul dominant al acetilcolinei sau al unor asocieri de mediatori.

Fundamentul imunologic in urticaria la frig s-a sustinut pe realizarea transferului pasiv al acesteia prin ser. In experienta unor cercetatori, acest transfer pasiv s-a obtinut intr-un procent important (56%) din cazurile studiate.

Actualmente se cunoaste insa ca frigul poate altera componentele serice si poate actiona deci si in afara mijlocirii anticorpilor serici.

Tratament. Masurile preventive sunt cele mai rationale si au eficienta maxima. Evitarea expunerii la frig presupune protectia vestimentara adecvata (mai ales pentru extremitati), abtinerea la consumul de bauturi sau alimente foarte reci, dar mai ales interzicerea spalatului cu apa rece si a bailor reci (piscina, apa curgatoare, mare etc.). Tratamentul de adaptare progresiva la rece experimentat inca din 1961, reprezinta mijlocul cel mai eficient. Adaptarea la rece presupune o cura prelungita (individualizat dupa bolnav), zilnica, de baie in cada cu apa initial la temperatura de aproximativ 30°C si care se raceste foarte incet pana la 16°C, evitandu-se producerea simptomatologiei pacientului. Durata unei sedinte este de circa 30 de minute, iar a curei de 60 de zile. In continuare, baile vor fi intercalate la 2—3 zile, pentru a se mentine adaptarea realizata. Se va evita atat racirea brusca a apei in cursul baii, cat si in succesiunea lor, la fiecare reluare.

Medicatii ca antihistaminicele de sinteza, histaglobina, hiposensibilizarea la histamina si acetilcolina, corticosteroizii si ACTH-ul dau in genere rezultate nesatisfacatoare. Uneori, unele antihistaminice sunt utile. In cazul cand urticaria la rece este o forma secundara, atunci se va trata boala de fond.

Pana in prezent, urticaria la frig beneficiaza de o medicatie foarte redusa.