glandele endocrine

 Sistemul endocrin joaca un rol fundamental in desfasurarea proceselor metabolice, in cresterea si diferentierea tuturor organelor si tesuturilor corpului.
In alcatuirea sistemului endocrin intra urmatoarele glande: hipofiza (anterioara si posterioara), epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul, pancreasul, suprarenalele (corti-cosuprarenala si medulosuprarenala) si glandele sexuale sau gonadele (testiculul si ovarul).
Actiunea hormonilor in organism
Functiile sistemului endocrin se realizeaza prin intermediul hormonilor produsi de glandele endocrine. Hormonii, fiind transportati pe cale sanguina, actioneaza la distanta de locul lor de formare, declansand, in cantitati foarte mici, actiuni intense.
Bolile glandelor cu secretie interna
Nu putem intra aici in amanunte cu privire la cauzele si mecanismul de producere a bolilor endocrine. Vom aminti doar ca aceste boli se datoresc - in linii generale - unei activitati secretoare prea intense sau prea scazute, adica unor dereglari glandulare avand la randul lor cauze numeroase si variate.
Bolile hipofizei
Nanismul hipofizar se caracterizeaza, in primul rand, prin pastrarea proportiilor normale ale corpului. Piticul hipofizar este armonic, ca un om vazut printr-un binoclu intors. In cazurile extreme, inaltimea bolnavului nu reuseste sa atinga un metru, in schimb piticul hipofizar are o dezvoltare psihica relativ normala. Piticii hipofizari sunt capabili de o scolaritate buna si reusesc sa parcurga cu succes chiar forme de invatamant superior. Cu toate acestea, psihicul lor pastreaza o serie de trasaturi infantile, iar integrarea lor sociala intampina unele dificultati. Ei au in general o rezistenta scazuta la eforturi fizice si sunt mai receptivi la bolile infectioase. Nanismul hipofizar se datoreste unui deficit de producere a hormonului de crestere, secretat de hipofiza anterioara. Cauzele care pot declansa aparitia nanismului hipofizar sunt multiple: leziuni innascute ale hipofizei anterioare; leziuni traumatice craniene care survin in cursul nasterilor dificile; procese inflamatoare provocate de localizarea in hipofiza a unor boli microbiene sau virotice. Tratamentul nanismului hipofizar este dificil, deoarece organismul uman nu reactioneaza decat la hormonul preparat din hipofiza de om sau de maimuta. In cazurile mai usoare se pot obtine rezultate bune cu alte stimulatoare ale cresterii, ca de pilda extractele de timus, hormonii liroidieni, insulina si hormonii sexuali. Un rol important in tratament il are alimentatia completa si echilibrata. Fizioterapia si climatul de stimulare generala pot interveni ca factori adjuvanti.
Gigantismul. Limita superioara normala a inaltimii corpului omenesc se situeaza, in general, la 180-190 cm. Depasirea acestei limite este considerata patologica, iar persoanele respective se incadreaza in tulburarea de crestere numita gigantism. Se obisnuieste a deosebi in gigantism o forma armonica si una disarmonica, dar o limita stricta intre cele doua forme este greu de stabilit. De multe ori, gigantii sunt astenici, au o circulatie periferica deficienta si manifesta o rezistenta scazuta fata de o serie de boli, printre care tuberculoza pulmonara. Pe de alta parte exista giganti capabili de o activitate fizica sustinuta. Cauza principala a aparitiei gigantismului este excesul de hormoni de crestere hipofizari, dar mai intervin si alti factori; dintre cei endocrini se mentioneaza in special tiroida si glandele sexuale. Nu poate exista gigantism fara un nivel cel putin normal al functiei tiroidiene. Hormonii sexuali franeaza cresterea, astfel ca o maturizare sexuala relativ precoce si rapida poate opri evolutia unui gigantism incipient. Dimpotriva, sexualizarea insuficienta si lenta ofera un teren foarte favorabil dezvoltarii in voie a gigantismului. Tratamentul gigantismului este eficace, cu conditia sa fie aplicat din timp si consta in administrarea de hormoni sexuali si alte medicamente hormonale si generale capabile sa franeze cresterea.
Acromegalia. Inrudita de aproape cu gigantismul, acromegalia constituie o caracteristica a vArstelor adulte. Daca in gigantism elementul principal este cresterea exagerata in lungime, in acromegalie se realizeaza un aspect general de ingrosare a infatisarii, cu dezvoltarea exagerata in latime a diferitelor portiuni ale trunchiului si membrelor. Fata acromegalica este caracteristica si rezulta din proeminenta accentuata a oaselor masivului facial, ca si din dezvoltarea exagerata a partilor moi. Cresterea exagerata cuprinde insa intreg corpul. Deseori, inainte ca modificarile fetei sa devina izbitoare, bolnavul constata cu surprindere ca trebuie sa-si schimbe mereu numarul la incaltaminte, la manusi sau la palarie (semnul pantofilor, simptomul palariei). Procesul de crestere exagerata se extinde, cu rezultate de diferite intensitati, asupra tuturor organelor si tesuturilor. In afara simptomelor de mai sus, mai pot sa apara dureri de cap puternice si persistente, caracteristice pentru anumite etape ale bolii, si tulburari vizuale. Evolutia acromegaliei are o durata diferita de la caz la caz. Roentgen-terapia regiunii hipofizare si administrarea de hormoni sexuali in doze mari pot determina o stingere definitiva a procesului acromegalic. Interventiile chirurgicale se aplica in special in cazurile cu evolutie rapida si continua.
Insuficienta hipofizara anterioara globala. Cand printr-o leziune distructiva intinsa, cuprinzand intregul lob anterior al hipofizei, apare o insuficienta a tuturor hormonilor secretati de acesta, care determina o boala complexa. Insuficienta hipofizara anterioara globala incepe de foarte multe ori prin simptome de insuficienta sexuala, ulterior aparand o scadere masiva a greutatii corporale, oboseala intelectuala si fizica, scaderea rezistentei generale. Tratamentul consta in administrarea hormonilor hipofizari interiori sau, in raport cu forma bolii, a hormonilor tiroidieni, suprarenali sau sexuali.
Sindromul adipozogenital (boala Babinski-Frohlich) apare in copilarie si se caracterizeaza prin asocierea insuficientei glandelor sexuale cu obezitatea. Grasimea se depune cu predilectie in anumite zone si in special in regiunea abdominala. Abdomenul incarcat cu grasime prezinta proeminente rotunjite, care produc o infundare a ombilicului. O ingrasare accentuata se mai observa la nivelul soldurilor, coapselor si glandelor mamare, aceasta topografie a obezitatii amintind modul caracteristic feminin de distributie a adipozitatii. De aceea, boala este mai evidenta la baieti. Este insa o greseala a ignora prezenta ei la fetite, pe considerentul ca obezitatea acestora aminteste caracterele morfologice ale femeii adulte. Lipsa dezvoltarii genitale normale constituie a doua caracteristica. La baieti, organele genitale sunt insuficient dezvoltate in raport cu varsta si in plus sunt infundate in masa de grasime a regiunilor invecinate. La fete, organele genitale pastreaza un caracter infantil foarte pronuntat. Din punct de vedere psihologic, copiii adipozogenitali au un nivel mintal normal, in multe cazuri reprezinta prototipul copiilor deosebit de cuminti, fiind tacuti, putin sociabili, inclinati spre o activitate linistita si sedentara. Un factor care intretine obezitatea este pofta de mancare exagerata. De aceea, regimul alimentar constituie un element esential in tratamentul bolii. Administrarea de hormoni care stimuleaza glandele sexuale, de extract tiroidian sau timic se face de la caz la caz - in raport cu intensitatea tulburarilor si varsta bolnavilor.
Diabetul insipid este o boala cronica, caracterizata prin sete exagerata si printr-o crestere anormala a cantitatii de urina. Volumul urinii in 24 de ore creste in raport cu gravitatea bolii (de la 3-4 litri pana la 15-20 litri). Urina este aproape incolora si foarte diluata. Bolnavii urineaza foarte des. Noaptea, somnul lor este intrerupt atat din cauza setei, cat si din cauza nevoii frecvente de a urina. Se citeaza cazul unui copil cu diabet insipid, care - fiind incuiat intr-o camera de catre parintii dornici de a-l dezvata sa bea - a baut o sticla mare de cerneala. Pielea uscata, lipsa transpiratiei, scaderea secretiei salivare, uscarea gurii completeaza simptomatologia bolii. Diabetul insipid se datoreste insuficientei de hormon antidiuretic secretat de hipofiza posterioara, hormon indispensabil pentru intretinerea unei balante normale a apei in organism. Tratamentul hormonal substitutiv este principala modalitate prin care se obtine o reducere importanta a volumului urinar si a setei. Cea mai eficace si mai comoda cale de administrare a hormonului este cea transnazala. In acest scop se trage pe nas pulbere uscata de hipofiza posterioara. Tratamentul hormonal fiind substitutiv nu duce, evident, la vindecarea bolii, dar permite mentinerea unei balante apropiate de normal a apei in organism.