supravegherea bolnavului

 Stand mereu langa bolnav poti face diferenta intre starea sa de astazi si cea de ieri, intre paloarea de la inceputul bolii si coloratia normala a obrajilor, cand ii este mai bine. Poti vedea cum apar si dispar eruptiile de pe piele, iti dai seama de aspectul scaunelor, al urinii, de cantitatea de expectoratie si de aspectul varsaturilor sau iti dai seama ca bolnavul are buzele vinete sau respira foarte greu. Prin urmare, stand in preajma bolnavului poti vedea ceea ce inseamna mai bine sau dimpotriva mai rau, contribuind la respectarea programului stabilit de medic. Toate aspectele amintite mai sus trebuie observate cu atentie si retinute pentru a fi redate medicului.
Si acum sa trecem la obligatia de a inregistra intr-un caiet special anumiti parametri care privesc evolutia starii bolnavului, printre care temperatura, pulsul si numarul respiratiilor in fiecare zi.
Temperatura corpului se masoara in fiecare dimineata la ora 7-8 si seara la ora 17-18 si se noteaza. Dupa aceasta se scutura termometrul, se sterge cu spirt si se pune la loc in cutia lui.
Intrucat termometrul este un obiect ieftin se recomanda sa nu lipseasca din nici o familie. Nu este igienic sa se imprumute termometrul. Temperatura se poate masura prin mai multe metode: la subsuoara se pune termometrul dupa ce se sterge transpiratia cu un prosop si dupa 10 minute se citeste. La bolnavii foarte slabi se pune termometrul in regiunea plicii inghinale, ridicandu-se coapsa spre bazin. Se poate pune termometrul si in gura, dar este destul de periculos(se poate sparge la copii si la bolnavii agitati), incat nu este o metoda care sa se utilizeze la domiciliu. In special la copii in mod corect se poate inregistra temperatura punand termometrul in rect. Se poate masura temperatura si in vagin.
Pulsul se ia palpand orice artera care se poate apasa pe un plan osos. Se numara bataile cu ajutorul unui ceas cu secundar, timp de un minut. Frecventa normala este de 70-80 de pulsatii pe minut si variaza dupa varsta, dupa eforturi si mai ales dupa emotii. La copii poate ajunge la 100-140 de pulsatii pe minut, in cazul cand pulsul este mai rar (bradicardie), ca si atunci cand este mai rapid (tahicardie) vom semnala medicului.
Respiratia are o frecventa de 16-20 de miscari pe minut, in mod normal o respiratie corespunzand la 4 pulsatii. Este bine ca bolnavul sa nu observe ca se numara miscarile respiraterii. In timp ce suntem cu mana pe puls, le putem numara privind miscarile cutiei toracice.
Inregistrarea exacta a temperaturii, pulsului si respiratiei ajuta medicul la conducerea tratamentului.
Supravegherea bolnavului ne mai obliga sa examinam orice produs patologic. De exemplu: urina are importanta in ceea ce priveste cantitatea. Uneori este necesar sa se noteze cata urina elimina bolnavul in 24 de ore, deoarece normal este 1 500 ml, dar se poate ajunge la 3 000 ml in caz de diabet sau daca bolnavul a primit diuretice si poate fi numai 500 ml in anumite boli de rinichi. Scaunele se noteaza zilnic, daca sunt mai frecvente, si se retine aspectul lor. Le fel se inregistreaza si se comunica medicului daca bolnavul este constipat. Facand zilnic toalete bolnavului avem ocazia sa ne dam seama daca pe piele apar unele pete hemoragice, diferite eruptii sau descuamatii. Daca apasam cu degetul si ramane urma trebuie sa comunicam personalului medical, fiindca inseamna ca exista un edem.
In timpul convalescentei bolnavilor vom supraveghea mentineree bunei lor dispozitii si le vom crea conditii sa poata lucra. Bolnavii care nu pot parasi patul pot juca sah, pot dezlega cuvinte incrucisate sau pot citi. Fetele pot face diferite impletituri sau broderii care sa le atraga.
ALIMENTATIA BOLNAVULUI
Ingrijirea bolnavului acasa are avantajul ca acesta poate alege din lista alimentelor prescrise ceea ce le face placere. Se vor respecta insa si cantitatea si modul de pregatire a regimului, fara sare si fara condimente, acolo unde este cazul. In ceea ce priveste orarul, micul dejun se serveste dimineata devreme, iar masa de seara cel putin cu 2 ore inaintea culcarii. Restul meselor se vor fixa Ia ore precise. Bolnavii febrili se alimenteaza de preferinta in timpul cat temperatura scade sau cand durerile cedeaza, iar bolnavii cu ulcer se pot alimenta mai des, dupa indicatiile speciale ale medicului. La bolnavii de inima, ca si la cei cu boli ale sistemului nervos, orarul meselor va fi de asemenea cel indicat de medic, tinand seama ca nu se va servi masa de pranz inaintea aplicarii tratamentului. Persoana care ingrijeste bolnavul va pregati un servet foarte curat, isi va spala mainile si va schimba halatul cu care a stat in timpul zilei, punandu-si eventual un sort alb. Se recomanda ca felurile de mancare sa nu-i fie aduse bolnavului toate o data, ci pe rand, luandu-se imediat farfuriile felului anterior. Se va intrebuinta clestele special pentru servit painea, carnea sau diferite prajituri. Este foarte important ca alimentele sa fie servite in vase corespunzatoare, sa nu se puna prajitura peste felul al doilea, sau salata in aceeasi farfurie cu mancarea.
Alimentatia bolnavilor se face in mod activ, cand acestia pot manca singuri, fie asezandu-se la masa, fie in pat pe o masuta speciala; in mod pasiv, cand starea bolnavilor este alterata si ei nu pot manca decat ajutati de persoana care-i ingrijeste, in acest caz se prinde un servet sub barbia bolnavului si persoana respectiva se asaza pe un scaun in dreapta. Supa se poate administra cu lingura, cu un ceainic mic sau cu o cana cu cioc. Pentru ca bolnavul sa poata inghiti mai usor lichidele i se ridica usor capul, saltand perna. Ritmul alimentarii cu lingura (sau cu pipeta in cazuri grave), depinde de starea bolnavului, el fiind lasat sa se odihneasca dupa cateva inghitituri. Carnea, legumele si fructele vor fi taiate in bucati mici, pentru a putea fi mestecate si inghitite de bolnav.
Alimentarea artificiala, prin sonda, prin clisma, prin fistula stomacala in cazuri de operatii ale stomacului sau arsuri ale esofagului, se face numai dupa o atenta instruire facuta de personalul sanitar calificat. Membrii familiei pot pregati amestecurile pentru alimentarea prin sonda sau prin clisma, notand cantitatea alimentelor preparate. Introducerea acestor solutii alimentare se face foarte incet, cu rabdare, pentru a nu se produce complicatii.