tumoarea canceroasa

Foulds afirma ca raportul dintre celulele embrionare si celulele neoplazice anaplazice este acelasi ca cel dintre un copil si un om senil in a doua copilarie: la unul potentialitatile sunt nedezvoltate si la celalalt ele sint pierdute pentru totdeauna. Aceasta opinie ce se vrea a fi un aforism oncologic trebuie corectata in sensul ca potentialitatile genice necesare evolutiei embrionare normale nu sunt pierdute din celula canceroasa (cu exceptia cazurilor unde s-au produs deletii de gene specifice, de exemplu celule leucemice cu cromozomul 21 Philadelphia), fapt demonstrat experimental prin transplantarea de nuclee prelevate din celule neoplazice in oua fecundate si enucleate, specie-specifice (Mc Kinell, King, Di Bernardino), mentionat mai inainte.

Procesele regenerative provocate de agentii cancerigeni, agresori fara exceptie asupra substantei genetice celulare specifice si asupra structurilor proteice diferentiate, nu ajung sa se finalizeze si deviaza treptat spre proliferarea maligna. ARN-ul primitiv elaborat in stadiul anaerob ai procesului regenerativ nu hibrideaza ARN-ul din organul matur. In decursul generatiilor celulare care se perinda in focarul regenerativ puternic afectat de agentul cancerigen se elaboreaza cantitati mari de acizi nucleici ancestrali, date fiind conditiile de mediu propice derepresarii acestor arhaice semantide. Acest fapt concret prezinta o deosebita importanta in declansarea cancerului daca avem in vedere ca, potrivit unor magistrale experiente de hibridare a acizilor nucleici realizate de David Baltimore (1970, 1971), reverstranscrierea informatiei de la ARN la AND, precum si sinteza reverstranscriptazei sint procese care se realizeaza si in celulele sanatoase, indeosebi in timpul embriogenezei animalelor si in organe in curs de regenerare.

Dupa cum vom arata in cele ce urmeaza, procesul reverstranscrierii ARN tumoral (ancestral) joaca rolul capital in extinderea tumorii prin cancerizarea celulelor vecine. Acest proces, avand loc si in leziunile regenerative, da posibilitatea ca ARN-ui ancestral acumulat prin dezagregarea celulelor neajunse la diferentiere sa asalteze zona periferica a focarului distrofic (mai precis, nu-cleele celulelor participante la regenerare), prin revers transcriere, cu gene ancestrale, ca sa nu mai vorbim si de invazia directa a acestor gene care in conditiile prielnice locale se recopiaza in zeci de exemplare si se raspandesc nu numai in teritoriul vecin al focarului necrotic, ci, prin circuitul sanguin, in intregul organism. De exemplu, in interiorul unui singur nucleu se pot gasi in jur de 5 pana la 60 de copii de ADN de virus Polioma sau SV40. Ramane inca de stabilit daca acestea sint localizate una linga cealalta reprezendn entitati dispuse in tandem, rezultate din duplicarea unei copii originale, sau daca ele sint situate pe mai multi cromozomi diferiti. Totusi, faptul ca transformarea este produsa in genere de o  singura particula virala pledeaza pentru ipoteza copierii, respectiv gruparii in tandem (J. D. Watson, 1974). Prin studiul electronooptic al structurii ADN al hibridului adenovirus 7 SV40, E 46+ s-a constatat ca regiunea dintre pozitia cartografica (map) 0,50 a SV40 si 0,66 (in sensul acelor de ceasornic) este repetata in tandem (Kelly, 1975). In tumorile ecvine induse cu virusul papilomului bovin (VPB) s-a dovedit, cu ajutorul analizei cineticii si reasocierii ADN turnoral cu ADN din VPB, ca 20—75% din genomul VPB este prezent in variatele tumori ecvine, iar numarul echivalentilor genornului partial al VPB insumeaza 60—500 de copii pe cantitatea diploida a ADN-ului celular (Wayne Lancaster, Olson si Meinke, 1977). De asemenea, secventele nu cleice decelate in ADN-ul si ARN-ul celulelor de sobolan care sint omoloage virusului sarcomului Kirsten se  gasesc in copii multiple per genomul celular diploid de sobolan (Scolnick, Goldberg si Williams, 1970). Notam ca in celulele normale ADN-ul repetitiv ia nastere prin replicatie in salt, prin multiplicarea brusca a unul segment de ADN.

Cu referire la vertebrate, se afirma ca exista o relatie indubitabila intre augmentarea cantitatii de ADN si procesele proliferative ale regenerarii (V. Preda, Octaviana Craciun, 1976) (69, p. 101). De pilda, in procesul de regenerare a epiteliuiui se constata o intensa sinteza a ADN in celulele bazale, in nucleele epiteliuiui apical regenerativ, in celulele plasmatice care acopera plaga (Preda si Perseca, 1958, 1959). In procesul de cicatrizare a plagilor, tesutul cutanat sanatos inconjurator participa activ producand intr-un ritm alert ADN pe care il elibereaza in plaga (Loiseleur, Liliane Kullgren si Annick de Vomecourt, 1963). Tesutul de granulatie in regenerarea pielii la om este foarte bogat in ADN (Guschlbauer si Williamson, 1961). Exista si o participare a ADN-ului din limfocite produse de timus, pe care celulele epidermale il utilizeaza intranuclear pentru sinteza ADN-ului propriu (Landy si Fichtelius). Cresterea cantitatii de AND in limfocite si polinucleare este remarcabila inca in primele 24—28 de ore de la lezarea pielii (Wiener, 1958). ADN-ul limfocitar este transferat la nivel cromozomal si in celulele diferitelor organe (Hard si Kullgren) servind ia sinteza propriului lor ADN, fapt dovedit, de exemplu, la ficatul regenerativ (Bryant).
Cercetari experimentala asupra transferului intercelular de acizi nucleici din tesuturile canceroase in restul organismului au dus la rezultate deosebit de interesante.